- Home
- Externe
- (12.03.2022, 23:55)
- Alexandru Gologan , , Cezara Mîndrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video A 17-a zi de război în Ucraina. Trupe ruseşti se află la mică distanţă de centrul Kievului. Invadatorii trag în orice prind, dar ucrainenii nu renunţă. Convorbirea Macron-Scholz-Putin, fără rezultat
- Preşedintele ucrainean Zelenski a declarat că ţara sa a ajuns într-un punct de cotitură
- Imaginile din satelit prezintă cum trupele ruseşti sunt tot mai aproape de capitala Kiev
- Focuri de artilerie lovesc zonele rezidenţiale
- Situaţia din oraşul Mariupol, din sud-estul Ucrainei, este critică, susţin oficialii
Urmărește
42093 afișări
UPDATE 23:55 Preşedintele polonez Andrzej Duda a semnat o lege în sprijinul ucrainenilor care fug de război
Preşedintele Poloniei a semnat o lege prin care oferă asistenţa cetăţenilor Ucrainei fugiţi din calea războiului. Astfel, refugiaţii ucraineni vor beneficia de integrare în sistemul social polonez.
Concret, migranţii vor avea acces la piaţa muncii şi la serviciile medicale din Polonia. Elevii şi studenţii îşi vor putea continua educaţia în şcolile şi universităţile poloneze. De asemenea, cetăţenii ucraineni vor avea dreptul la asistenţă financiară. Conform legii, aceştia vor primi o sumă forfetară de 300 zloţi de persoană.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Lasconi, despre negocierile pentru formarea noului guvern: Nu am primit niciun răspuns despre buget
-
Poziţia TikTok despre investigaţia Comisiei Europene, în contextul alegerilor din România: Nu acceptăm reclamele politice plătite
-
BREAKING Databricks, companie de date şi AI în spatele căreia se află doi profesori români, Ion Stoica şi Matei Zaharia, atrage 10 mld. dolari de la investitori şi ajunge la o evaluare record de 62 miliarde de dolari
UPDATE 23:45 AIEA: Rusia intenţionează să preia controlul deplin şi permanent al centralei nucleare de la Zaporizhzhia
Agenţia rusă de energie atomică Rosatom a declarat că două centrale nucleare din Ucraina sunt conduse de personalul ucrainean, în ciuda faptului că au fost preluate de trupele ruse.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică afirmă că Ucraina a fost înştiinţată de Rusia că aceasta urmează să preia controlul deplin şi permanent asupra centralei nucleare de la Zaporizhzhia, afirmaţie pe care ruşii o neagă.
UPDATE 23:30
„Fraţii noştri ortodocşi au bombardat Lavra Svyatogorsk din regiunea Doneţk”, au declarat oficialii ucraineni.
Aşezarea reprezintă cea mai importantă mănăstire ortodoxă din estul Ucrainei.
UPDATE 23:15 Aproximativ 13.000 de persoane au fost evacuate prin intermediul coridoarelor umanitare
Vicepremierul Ucrainei, Iryna Vereşciuk a declarat că aproximativ 13.000 de ucraineni au fost evacuaţi astăzi prin coridoarele umanitare.
Cu toate acestea, nimeni nu a reuşit să părăsească Mariupol.
Vereshchuk a dat vina pe obstrucţia forţelor ruse.
Rusia a dat vina pe forţele ucrainene care ar fi reţinut în mod deliberat civili în oraş, în timpul bombardamentelor ruse.
UPDATE 23:00 Următoarea în planurile lui Putin este Lituania
Secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Oleksiy Danilov a declarat că următoarea ţintă a Rusiei după îngenuncherea Kievului ar fi Lituania.
„Următoarea ţară pe care Putin vrea să o preia dacă va câştiga războiul cu Ucraina va fi Lituania”, a declarat Danilov.
UPDATE 22:00 „Discutăm, dar Rusia încă prezintă cereri care ne sunt inacceptabile. Nu vom face compromisuri asupra punctelor existenţiale pentru Ucraina”, a declarat ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, potrivit CNN, despre perspectivele negocierilor dintre Kiev şi Moscova.
@ Ce conţine kit-ul de supravieţuire al soldaţilor ucrainenilor. Mâncarea, trimisă de occidentali, ar ajunge doar pentru 15 zile la rând, iar războiul a ajuns la cea de-a 17-a zi.
Ruşii le propun ucrainenilor coridoare umanitare care duc în Rusia
„Situaţia umanitară din Ucraina continuă, din păcate, să se deterioreze rapid şi în unele oraşe a atins deja proporţii catastrofale”, a comentat ministerul rus al Apărării, conform agenţiei Ria Novosti
Kievul continuă să refuze oferta privind coridoarele umanitare pe care o face Moscova, mai zice Ministerul rus al Apărării, precizând că astăzi au fost propuse autorităţilor de la Kiev 10 coridoare umanitare pentru civili din Kiev, Cernihiv, Sumi, Harkov şi Mariupol. Aceste propuneri prevăd o sosire a civililor în Rusia şi în vestul Ucrainei.
UPDATE 21:30 Un sat de lângă Kiev a fost complet distrus.
UPDATE 20:00 Focuri de armă ruseşti împotriva unui convoi de refugiaţi din Peremoha: ar fi 7 morţi, scrie Reuters.
UPDATE 19:30 Joe Biden autorizează Departamentul de Stat să acorde Ucrainei un ajutor suplimentar de până la 200 de milioane de dolari. Fondurile vor fi folosite pentru echipamente şi servicii militare, educaţie şi instruire a ucrainenilor.
Bilanţul victimelor din Ucraina
UPDATE 18:54 Organizaţia Naţiunilor Unite a înregistrat 1.581 de victime civile - 579 de persoane care au fost ucise şi 1.002 răniţi - de la începutul invaziei ruse a Ucrainei de pe 24 februarie.
Printre morţi se numără 42 de copii, cu 54 de copii printre răniţi, potrivit ultimului raport al ONU privind victimele civile. Cel mai mare număr de victime a fost înregistrat în zonele aflate încă sub controlul guvernului ucrainean.
Macron îl face mincinos pe Putin
UPDATE 18:10 Acuzaţiile lui Vladimir Putin de „încălcări flagrante” ale dreptului umanitar de către forţele ucrainene sunt „minciuni”, se menţionează de la Palatul Elysée, după convorbirea telefonică dintre preşedintele rus, colegul său francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Olaf Scholz. În timpul convorbirii telefonice, preşedintele francez şi cancelarul german au cerut din nou Rusiei o încetare imediată a focului şi să „oprească asediul lui Mariupol, unde situaţia este umană nesustenabilă”.
UPDATE 17:35 Discuţiile cu Rusia pentru a pune capăt conflictului ar putea avea loc la Ierusalim, spune Zelenski, referindu-se la un interviu dat de premierul israelian Naftali Bennett, relatează Jerusalem Post. Preşedintele ucrainean a adăugat că „nu este corect să avem aceste discuţii în Rusia sau Belarus, nu mă refer la întâlnirile tehnice, ci la discuţiile dintre lideri”.
UPDATE 17:31 Primarul Melitopolului, Ivan Fedorov, care a fost răpit pe 11 martie, este în viaţă, însă invadatorii îl torturează, a declarat Zelenski. Mai mulţi cetăţeni s-au adunat în faţa unei clădiri ocupate de ruşi pentru a-şi cere înapoi primarul.
UPDATE 17:20 Cum se poate termina războiul, potrivit analiştilor militari şi specialiştilor politici, după analiza ostilităţilor în cele două săptămâni de conflict armat. AICI, 5 dintre posibile scenarii.
UPDATE 17:10 Aproximativ 1.300 de militari ucraineni au fost ucişi de la invazia rusă, a declarat preşedintele Zelenski în cadrul unei conferinţe de presă.
UPDATE 16:55 Din cauza războiului, aproape un milion de ucraineni au rămas fără curent electric, iar un sfert de million fără gaz.
Cea mai dificilă situaţie cu furnizarea de energie electrică s-a dezvoltat în regiunile Doneţk, Kiev, Harkov şi Cernihiv, a informat Ministerul Energiei al Ucrainei.
UPDATE 16:05 Georgia va organiza exerciţii militare comune cu NATO, în perioada 20-25 martie a anunţat ministrul Apărării de la Tbilisi, relatează Tass.
Exerciţiile fac parte dintr-un grup de 23 de ţări membre şi partenere NATO, se arată în comunicat. Scopul este de a îmbunătăţi abilităţile în planificarea operaţiunilor şi împărtăşirea experienţelor.
Experţii militari susţin că Gerogia se teme de o agresiune venită din partea Rusiei. Kremlinul tocmai a acuzat NATO că ar fi un act de „răzbunare” „dacă Suedia şi Finlanda intră în Alianţa Atlantică”.
Moscova versus Meta
UPDATE 16:00 Platformele digitale americane sunt direct „responsabile pentru încurajarea naţionalismului în Ucraina”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova.
Oficialul rus a comentat astfel ultimele acţiuni promovate de Meta/Facebook, care a permis „discursul de ură” împotriva liderilor şi trupelor ruse în legătură cu invazia Ucrainei.
„Xenofobia nu cunoaşte limite. Xenofobia internetului, cu atât mai mult”, a scris Zakharova pe canalul său de Telegram,” de mulţi ani, Occidentul a cultivat şi încurajat naţionalismul pe teritoriul Ucrainei. Astăzi, vedem cu toţii rezultatul unei astfel de politici”.
Convorbirea telefonică dintre Macron, Scholz şi Putin s-a încheiat. AICI, detalii,
Apelul telefonic de astăzi purtat în 3, Macron-Scholz-Putin, a durat o oră şi jumătate, s-a anunţat de la Elysée, precizând că şeful Elysée-ului l-a sunat imediat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Forţele ruse au capturat periferia oraşului Mariupol
UPADTE 15:12 Armata ucraineană spune că forţele ruse au capturat periferia de est a Mariupolului.
Armata a declarat. într-o postare de pe Facebook, că luarea Mariupolului şi a Severodoneţkului în est a fost o prioritate pentru forţele ruse.
Mariupol este asediat de mai bine de o săptămână, fără curent, gaz sau apă.
Eforturile repetate de evacuare a oamenilor din oraşul cu 430.000 de locuitori s-au prăbuşit, deoarece convoaiele umanitare au fost bombardate constant.
UPDATE 14:10 Un coridor umanitar ar trebui să fie instalat în Mariupol, sâmbătă. Oraşul este complet separat de restul Ucrainei şi ţintă a bombardamentelor invadatorilor. Situaţia umanitară este una dramatică. Un prim „culoar verde” ar trebui să fie funcţional astăzi, prin care să fie aduse mâncare şi medicamente pentru oamenii din oraş.
UPDATE13:30 Emmanuel Macron discută cu Vladimir Putin şi Olaf Scholz. Preşedintele francez discută în prezent la telefon cu omologii săi din Rusia şi Germania pentru a încerca să găsească o soluţie diplomatică la conflictul care afectează Ucraina.
UPDATE 13:10 Bombardamentele continuă în mai multe oraşe, printre care Mariupol, Brovarî, Sumî.
UPDATE 12:30 O moschee în care se aflau 80 de civili a fost bombardată în Mariupol.
UPDATE 10:30 Majoritatea forţelor terestre ale invadatorilor se află sâmbătă la circa 25 de kilometri de centrul Kievului, anunţă Ministerul Apărării britanic, conform CNN.
UPDATE 9:10 Deputatul Goncharenko relatează că lângă Brovary, invadatorii ruşi distrug depozitele de alimente pentru a priva civilii de hrană.
UPDATE 8:30 Sirele de raid aerian continuă sâmbătă dimineaţă în Dnipro. Cel puţin două explozii au avut loc. Rachetele ruşilor au lovit o şcoală, o clădire de apartamente şi o fabrică de încălţăminte. Un civil (paznicul de la fabrică) şi câinile său au fost ucişi.
UPDATE 7:30 Echipele CNN din Kiev au raportat că au auzit explozii în primele ore ale dimineţii de sâmbătă. Luptele continuă la periferia capitalei ucrainene, administraţia oraşului afirmând că zonele din nord rămân cele mai periculoase, inclusiv suburbiile Bucha, Irpin şi Hostomel, precum şi districtul Vyshorod, la nord de Kiev.
UPDATE 7:15 În Mariupol, 1.582 de civili au fost ucişi în cele 12 zile în care oraşul a fost izolat şi bombardat de ruşi.
UPDATE 06:00 Instagram va fi blocat în Rusia
„De luni, Instagramul va fi blocat în Rusia. Această decizie va îndepărta pe cei 80 de milioane de utilizatori din Rusia unul de celălalt şi de restul lumii. Această decizie este greşită”, a declarat CEO-ul Instagram, Adam Mosseri.
Aproape 1.100 de bloggeri milionari vor suferi de pe urma închiderii Instagramului în Rusia, a declarat Vladimir Zykov, directorul Asociaţiei Utilizatorilor Profesionişti ai Reţelelor Sociale.
Potrivit expertului, după ce accesul la Instagram va fi închis, publicul reţelei de socializare se va grăbi să interacţioneze pe VKontakte şi Telegram.
UPDATE 04:20 Ministerul britanic al Apărării: Rusia se bazează pe rachete nedirijate
Rezistenţa încăpăţânată din partea apărării aeriene ucrainene obligă Rusia să atace teritoriul Ucrainei de la distanţă mare, potrivit informaţiilor militare ale Ministerului britanic al Apărării.
Potrivit armatei britanice, pentru a ajuta la avansarea forţelor terestre, aeronavele ruseşti folosesc rachete nedirijate, lovind din afara zonei afectate sistemele de apărare aeriană ucraineană.
„Astfel de arme sunt relativ inexacte şi nediscriminatorii, iar utilizarea lor creşte semnificativ probabilitatea de victime civile”, se arată în comunicat.
UPDATE 03:00 Rusia a primit mai multe sancţiuni în ultimii 8 ani decât au primit Coreea de Nord, Myanmar, Chile, Cuba, China, Iran şi Siria la un loc în ultimii 70 de ani.
UPDATE 02:26 SUA şi aliaţii săi intensifică presiunea economică exercitată asupra Rusiei. Un nou pachet de sancţiuni intră în vigoare
Preşedintele american Joe Biden a declarat că împreună cu aliaţii SUA a pregătit un nou set de sancţiuni care să împovăreze economia rusă.
UPDATE 01:27 Franţa va primi 2.500 de refugiaţi ucraineni din Republica Moldova
Franţa va primi 2.500 de refugiaţi ucraineni ajunşi în Republica Moldova, în cadrul unei operaţiuni coordonate de Comisia Europeană, a anunţat vineri seară Gerald Darmanin, ministrul de Interne de la Paris, citat de cotidianul Le Figaro.
UPDATE 00:15 Zelenski sfidează Rusia. Trupele Moscovei se regrupează în jurul Kievului
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ucraina se află într-un „punct de cotitură strategică” în cadrul războiului. Forţele ruse au bombardat oraşele din toată ţara şi se regrupează pentru a lovi Kievul, conform imaginilor obţinute prin satelit.
Situaţia actuală
- Preşedintele ucrainean Zelenski a declarat că ţara sa a ajuns într-un „punct de cotitură strategică” în război.
- Imaginile din satelit prezintă cum militarii ruşi sunt tot mai aproape de capitala Kiev
- Focuri de artilerie lovesc zonele rezidenţiale
- Situaţia din oraşul Mariupol, din sud-estul Ucrainei, este critică, susţin oficialii. Forţele ruse au înconjurat oraşul port de la Marea Neagră
- Numărul morţilor din cauza bombardamentelor şi a blocadei de 12 zile a ajuns la aproape 1600
- Ucraina avertizează că vecina Belarus ar putea plănui o invazie pe teritoriul său şi acuză Rusia că încearcă să-şi tragă aliatul în război organizând atacuri aeriene de pe teritoriul Belarusului
- Preşedintele SUA, Biden, s-a alăturat aliaţilor pentru a lovi Moscova în ceea ce priveşte comerţul şi a închide fondurile de dezvoltare, precum şi interzicerea importurilor de fructe de mare, vodcă şi diamante ruseşti
- Statele Unite au impus, de asemenea, sancţiuni miliardarului rus Viktor Vekselberg, trei membri ai familiei purtătorului de cuvânt ai lui Putin, precum şi parlamentarilor
- Washingtonul va revoca „statutul de cea mai favorizată naţiune” al Rusiei, a declarat purtătoarea de cuvânt a Camerei Reprezentanţilor, Pelosi. Se aşteaptă ca şi alte ţări din G7 şi Uniunea Europeană să urmeze exemplul SUA
- Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat că nu există dovezi conform cărora Ucraina ar deţine un program de arme biologice, în timp ce Washingtonul şi aliaţii săi acuză Rusia că a diseminat informaţii false pentru a motiva intervenţia armată
Citește pe alephnews.ro: Noul guvern al României deja scârțâie. PNL și USR încă nu îl susțin pe Nicușor Dan la Cotroceni
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cel mai mare oraş din România are mai puţin de 5.500 de locuitori, dar o suprafaţă mai mare decât Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara la un loc
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
„Nu mă aşteptam să fie vândute atât de multe”. Revista în care campioana mondială a apărut doar cu o pereche de mănuşi pe ea a scris istorie
PROSPORT.RO
Cătălina Toma a murit la doar 21 de ani, după ce a suferit o intervenție chirurgicală complicată 😢
CANCAN.RO
Această categorie de pensionari din România vor primi pensii mărite la 2.800 lei, de la 1 ianuarie 2025
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
-
ieri, 22:41