„Procesul pe care l-am iniţiat anul trecut are o mare importanţă”, a declarat liderul PKK într-un mesaj transmis după întrevederea avută cu deputaţi ai formaţiunii pro-kurde Pace şi Democraţie (BDP), care l-au vizitat la închisoare.
„Îmi păstrez speranţele în legătură cu procesul de pace”, a declarat Ocalan, pledând pentru „negocieri semnificative şi orientate spre rezultate”.
„Am prezentat statului turc propunerile mele. Aştept răspunsul, în vederea unor negocieri semnificative şi aprofundate”, a spus Ocalan.
Liderul separatist kurd a proclamat în martie o încetare a focului, după luni de negocieri secrete cu serviciile de informaţii turce.