ACCIDENT feroviar în Austria. Mai multe zeci de persoane, rănite în urma unei coliziuni produse în gara din Salzburg

Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, vineri dimineaţă, în zona gării principale din oraşul austriac Salzburg, în urma accidentului fiind rănite cel puţin 35 de persoane, au anunţat autorităţile şi presa locală.

Urmărește
2597 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT feroviar în Austria. Mai multe zeci de persoane, rănite în urma unei coliziuni produse în gara din Salzburg

ACCIDENT grav în Austria. Cel puţin 50 de persoane, rănite în urma unui accident feroviar produs în gara din Salzburg

Accidentul s-a produs vineri în jurul orei locale 4.46 (ora României, 5.56), potrivit site-ului publicaţiei Focus.

La faţa locului sunt prezente mai multe echipe de intervenţie.

Robert Mosser, un purtător de cuvânt al Căilor Ferate Federale Austriece (ÖBB), a declarat că o locomotivă cu vagoane a intrat în coliziune cu trenul de noapte Nightjet 467, de la Zurich la Viena, care staţiona în gară, relatează site-ul publicaţiei International Business Times.

Un reprezentant al poliţiei austriece, citat de cotidianul Bild, a indicat că între 35 şi 40 de persoane au fost rănite, însă nu niciuna din victime nu a suferit răni grave. Presa locală indica iniţial că între 40 şi 50 de oameni au fost răniţi în urma accidentului.

 

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici