Accident GRAV pe autostrada M5 în Ungaria. Patru români au murit, după ce un camion din Serbia a pătruns pe contrasens şi a lovit două vehicule

Şapte persoane, inclusiv cetăţeni străini, au murit în urma unui accident rutier produs luni dimineaţă pe o autostradă din Ungaria, relatează agenţia MTI şi site-ul Hirado.hu.

Urmărește
17977 afișări
Imaginea articolului Accident GRAV pe autostrada M5 în Ungaria. Patru români au murit, după ce un camion din Serbia a pătruns pe contrasens şi a lovit două vehicule

Sursa: Twitter@duhbejovunk

UPDATE 17.30 

MAE a transmis, luni, că printre victimele accidentului din Ungaria se află şi patru români, iar reprezentanţii Consulatului General al României la Szeged au întreprins demersuri pentru a obţine informaţii cu privire la identitatea persoanelor implicate şi circumstanţele producerii coliziunii.

”Consulatul General al României la Szeged urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 28 octombrie 2019, în regiunea Csongrad, accident soldat cu decesul a patru cetăţeni români. Reprezentanţii oficiului consular au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la identitatea persoanelor implicate şi circumstanţele producerii accidentului”, a transmis MAE, la solicitarea MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, până la acest moment, la nivelul consulatului nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară.

”Reprezentanţii Consulatului General al României la Szeged monitorizează cu prioritate situaţia şi se află în contact cu autorităţile locale, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară în vederea îndeplinirii formalităţilor de eliberare a documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsufleţite”, a mai transmis MAE.

 

UPDATE Cel puţin un vehicul înmatriculat în România a fost implicat în accidentul rutier produs luni dimineaţă pe o autostradă din în Ungaria, afirmă surse citate de presa ungară.

Conform unor surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de site-ul de ştiri 24.hu, un autoturism din România a fost implicat în accidentul produs pe autostrada M5.

Autorităţile ungare încearcă să identifice victimele accidentului.

Un camion înmatriculat în Serbia a rupt balustrada de protecţie şi a pătruns pe contrasens, lovind două autoturisme, pe Autostrada M5, în zona Kistelek.

Cele trei vehicule au loc foc în urma impactului. Şapte persoane au murit în accident.

Conform autorităţilor ungare, toate cele trei vehicule implicate în accident sunt înmatriculate în străinătate.

Din cauza accidentului s-au format coloane de vehicule pe câţiva kilometri. Autorităţile ungare cercetează circumstanţele producerii accidentului.

 

 

 

Taguri:
ungaria,
accident,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici