- Home
- Externe
- WASHINGTON, (12.03.2018, 18:52)
- Mihai Draghici
Administraţia Donald Trump ameninţă cu un ATAC contra Siriei/ Regimul Bashar al-Assad susţine că a descoperit un laborator insurgent pentru fabricarea armelor CHIMICE
Statele Unite au avertizat, luni după-amiază, că ar putea lansa un nou atac punctual asupra Siriei în cazul în care Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite nu ia măsuri pentru evitarea unor noi bombardamente chimice, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Urmărește
2213 afișări
Administraţia Donald Trump ameninţă cu un nou atac punctual contra Siriei
"Nu aceasta este calea pe care o preferăm, dar este o cale pe care am demonstrat că o putem urma şi suntem pregătiţi să o urmăm din nou", a declarat luni după-amiază ambasadorul SUA, Nikki Haley, în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.
"Atunci când comunitatea internaţională eşuează în măsurile luate, există momente când ţările sunt nevoite să lanseze propriile acţiuni", a argumentat Nikki Haley.
Avertismentul lui Nikki Haley intervine în care Consiliul de Securitate ONU insistă pentru aplicarea imediată a armistiţiului umanitar de 30 de zile în Damasc şi în suburbia Ghuta de Est, ocupată de insurgenţi, unde armata siriană susţine că atacă grupuri "teroriste" care lansează rachete spre capitală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Săptămâna trecută, oficiali americani citaţi de cotidianul The Washington Post afirmau că Administraţia Donald Trump analizează posibilitatea unui bombardament punctual împotriva Siriei ca reacţie la informaţiile privind atacuri cu arme chimice. Conform surselor citate, preşedintele Donald Trump le-a cerut membrilor Administraţiei de la Washington opţiuni pentru sancţionarea regimului Bashar al-Assad după presupusele atacuri cu clor şi posibil cu alte arme chimice în zone aflate sub controlul forţelor opoziţiei. Cel mai recent incident de acest gen a fost raportat pe 25 februarie, în zona Ghuta de Est, o suburbie a Damascului. Un copil a murit în urma acestui atac, au declarat surse medicale siriene.
În aprilie 2017, Statele Unite au efectuat un atac punctual în Siria. Armata americană a lansat 59 de rachete Tomahawk asupra Bazei militare Shayrat.
Administraţia Bashar al-Assad a descoperit un laborator insurgent pentru fabricarea de arme chimice
Un laborator pentru fabricarea de armament chimic a fost descoperit în zona Ghuta de Est, o suburbie a Damascului aflată sub controlul insurgenţilor, a anunţat luni armata siriană.
Potrivit armatei siriene, militanţii insurgenţi din Ghuta de Est pregăteau un atac chimic pentru a-l atribui Administraţiei Bashar al-Assad.
Un laborator clandestin pentru producerea de armament chimic a fost descoperit în zona Aftris, situată în suburbia Ghuta de Est, a afirmat colonelul sirian Feruz Ibrahim. "Suspectăm că acest tip de armament este produs pentru a fi utilizat şi pentru a fi acuzate în mod fals trupele guvernamentale că au folosit arme chimice", a spus Feruz Ibrahim, citat de agenţia de presă rusă Sputnik.
În Siria au avut loc o serie de atacuri cu arme chimice atribuite regimului Bashar al-Assad, care a negat orice implicare.
Armata siriană, susţinută de Iran şi de mişcarea şiită Hezbollah, asediază Ghuta de Est, o zonă aflată sub controlul insurgenţilor care luptă împotriva regimului Bashar Al-Assad. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic. Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.
Citeşte şi: Proprietarul firmei chineze CEFC, care vrea să cumpere Rompetrol, arestat în China - presă
Citeşte şi: Preşedintele sud-coreean anunţă că următoarele două luni sunt "critice" în vederea denuclearizării: Dacă vom reuşi, vom fi martorii unor schimbări considerabile în istoria lumii
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Volumul exporturilor de armament este în creştere la nivel global / Statele Unite sunt principalul exportator
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe