Prima pagină » Știri externe » Administraţia SUA sancţionează entităţi implicate în industria militară din Iran

Administraţia SUA sancţionează entităţi implicate în industria militară din Iran

Administraţia de la Washington a anunţat, miercuri, sancţiuni împotriva unei reţele care furnizează piese componente industriei militare din Iran, fiind vizate companii chineze şi iraniene, informează agenţia Reuters.
Administraţia SUA sancţionează entităţi implicate în industria militară din Iran

Departamentul american al Trezoreriei a anunţat sancţionarea grupului iranian PASNA şi a unor companii din Iran, Malaysia, Hong Kong şi China acuzate că furnizează tehnologie industriei militare iraniene, inclusiv producătorilor de drone.

„Reţeaua sancţionată astăzi furnizează piese şi tehnologie Guvernului iranian şi industriei apărării, inclusiv programului de avioane fără pilot. Departamentul Trezoreriei va continua aplicarea de sancţiuni împotriva reţelelor iraniene de aprovizionare cu piese componente, pentru contracararea instabilităţii regionale şi globale”, a declarat Brian Nelson, subsecretar american al Trezoreriei responsabil de Informaţii Financiare şi Combaterea Terorismului.