Prima pagină » Știri externe » Administraţia SUA sancţionează persoane şi entităţi acuzate de susţinerea invaziei ruse în Ucraina

Administraţia SUA sancţionează persoane şi entităţi acuzate de susţinerea invaziei ruse în Ucraina

Administraţia de la Washington a impus, miercuri, sancţiuni asupra a aproximativ 100 de persoane şi entităţi, inclusiv din China şi Turcia, implicate în acţiuni de susţinere a invaziei militare ruse în Ucraina, informează postul de televiziune CNN.
Administraţia SUA sancţionează persoane şi entităţi acuzate de susţinerea invaziei ruse în Ucraina

Sancţiunile vizează o reţea a miliardarului rus Alisher Usmanov, inclusiv asociaţi ai acestuia. Restricţiile Departamentului american al Trezoreriei au fost decise în coordonare cu Guvernul Marii Britanii.

Alisher Usmanov „este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, deţinând active semnificative în industria mineritului şi metalurgică, în sectorul telecomunicaţiilor şi al tehnologiei informaţionale”, a transmis Departamentul Trezoreriei de la Washington.

Noile sancţiuni vizează şi companii din China, Turcia şi Emiratele Arabe Unite, acuzate de susţinerea sectorului militar rus.

A fost sancţionată şi filiala din Ungaria a Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB), o companie bancară cu capital majoritar rus.