Prima pagină » Știri externe » Adolescent britanic, arestat în urma alertei de securitate la o staţie de metrou din Londra

Adolescent britanic, arestat în urma alertei de securitate la o staţie de metrou din Londra

Un adolescent britanic a fost arestat pentru infracţiuni teroriste, în urma depistării unui colet suspect într-un tren, joi dimineaţa, în staţia de metrou North Greenwich din Londra, informează presa internaţională.
Adolescent britanic, arestat în urma alertei de securitate la o staţie de metrou din Londra

Ofiţerii de Poliţie au folosit un pistol cu electroşocuri în cadrul operaţiunii de arestare a tânărului în vârstă de 19 ani, care este suspectat de plănuire de acte teroriste.

Conform Poliţiei, nu există alţi suspecţi în cadrul anchetei în curs. Coletul suspect, găsit joi dimineaţa într-un tren, este în continuare supus verificărilor.

Echipe pirotehnice au executat o explozie controlată după descoperirea coletului, iar liniile şi staţiile de metrou au fost închise vreme de câteva ore, în timp ce Poliţia efectua investigaţia.