”Începând de mâine, duminică, Brussels Airport ar urma să fie parţial operaţional. Trebuie să mai primim astăzi autorizaţia oficială de a opera”, a ţinut să precizeze preşedintele-director general Arnaud Feist într-o conferinţă de presă, potrivit BBC.
Redeschiderea parţială a aeroportului este ”un semnal de speranţă care demonstrează atât voinţa cât şi forţa noastră de a depăşi această încercare şi de a nu ceda”, a mai adăugat preşedintele-director general al Brussels Airport.
Compania Brussels Airlines va opera duminică după-amiază trei zboruri, spre destinaţiile Atena, Faro (Portugalia) şi Torino.
Coform lui Arnaud Feist, această redeschidere ”este mai degrabă o redeschidere simbolică”.
Acesta a dat asigurări că infrastructurile temporare care au fost instalate, şi care permit aeroportului să funcţioneze la aproximativ 20% din capacitatea normală, primind aproximativ 800 de pasageri pe oră, ar urma să devină pe deplin operaţionale ”în doar câteva zile”.
La cererea sindicatelor de poliţie, au fost decise anumite măsuri de securitate suplimentare. Mai exact, în sala unde se va face check-in vor avea acces doar pasagerii cu bilet şi documente de identitate, iar bagajele vor fi controlate înainte de pătrunderea în incintă.
Aeroportul Zaventem nu va fi deschis deocamdată transportului în comun, singurele mijloace de acces rămânând taxiul sau propriul autovehicul.
Atentatele din Bruxelles din data de 22 martie s-au soldat cu 32 de morţi.
Citeşte şi: Zeci de simpatizanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic lucrează în aeroportul din Bruxelles -poliţie
Citeşte şi: Unde ne este capul, ne stă şi Moscheea-Bilanţ: delir verbal la Bucureşti, victime la Bruxelles
Citeşte şi: Papa Francisc face referire la atentatele din Bruxelles în mesajul transmis la Slujba de Înviere: „Să nu lăsăm deznădejdea şi frica să ne cuprindă” – VIDEO