Afganistan, locul unde marile puteri sunt învinse? Cum a reuşit ţara să reziste în faţa a trei super puteri diferite în trei secole diferite. Istoria zbuciumată a Afganistanului

Istoria zbuciumată a Afganistanului. Razboaiele anglo-afgane

Britanicii au purtat trei războaie împotriva Afganistanului. Primul, din 1839 până în 1842, al doilea din 1878 până în 1880 şi al treilea în 1919.

Pentru Imperiul Britanic, în a treia decadă a secolului al XIX-lea, Afganistanul reprezenta un stat tampon care avea rolul de a proteja subcontinentul indian, unde coroana avea colonii, de influenţa Imperiului Rus care era în plină expansiune la acea vreme. Astfel controlarea Afganistanul era o prioritate pentru britanici.

În primăvara anului 1839 aproape 20.000 de soldaţi britanici şi membrii ai Companiei Indiilor de Est au trecut munţii înalţi pentru a intra pe teritoriul afgan cu scopul de a-l îndepărta pe conducătorul Dost Mohammad Khan, pe care britanicii îl considerau pro-rus. Britanicii doreau să îl aducă pe tron pe Shuja ul-Mulk, regele exilat în India. Britanicii au ocupat rapid teritoriul, dar în lipsa unui stat centralizat ocuparea capitalei Kabul nu a reprezentat prea mult pentru triburile afgane care s-au retras şi au organizat o rezistenţă în zonele greu accesibile. La doi ani în Afganistan a început o rebeliune faţă de ocupaţia britanică. În iarna 1841-1842, doi oficiali britanici au fost asasinaţi la Kabul. La puţin timp a fost asasinat şi Shah Shuja. După două luni de lupte 18.500 de soldaţi britanici flămânzi s-au retras prin trecătorile înalte în plină iarnă. Retragerea a fost marcată de atacuri constrante ale afganilor mult mai bine adaptaţi la condiţiile dificile şi la relief. Atacurile au dus la pierderi semnificative pentru britanici.

Foto: Relief Afganistan

Britanicii au mai purtat două războaie împotriva Afganistanului: din 1878 până în 1880 şi în 1919.

În al doilea britanicii s-au confruntat cu o situaţie similară unde relieful şi felul în care era stucturată societatea au jucat un rol important în eşecul impunerii unui control eficient asupra teritoriului. În timpul domniei lui alAbd al-Raḥmān britanicii şi ruşii au trasat harta Afganistanului în forma sa modernă.

Foto: Britishbattles/ Membrii tribului afgan: Bătălia de la Kabul, decembrie 1879, în cel de-al doilea război afgan

Al treilea război din 1919 a dus la obţinera independenţei printr-un acord semnat cu britanici la Rawalpindi (acum în Pakistan) la 8 august 1919.

În toate cele trei războaie afganii nu au obţinut victorii importante ci s-au folosit de relief şi de o serie de factori care le-au permis să poarte războaie de lungă durată ce nu erau pe placul britanicilor.

Înainte de a semna documentul de independeţă cu britanicii, afganii au încheiat un tratat de prietenie cu noul regim bolşevic din Uniunea Sovietică. Afganistanul a devenit astfel unul dintre primele state care au recunoscut guvernul sovietic şi a evoluat o „relaţie specială” între cele două guverne care a durat până în decembrie 1979.

Istoria zbuciumată a Afganistanului. Invazia Sovietică

Expansiunea Uniunii Societice, care a devenit alături de SUA după al Doilea Război Mondial puterea dominantă din lume, a transformat Afganistanul în câmp de luptă în Războiul Rece.

Afganistanul se învecina cu URSS şi a fost întotdeauna considerat important pentru securitatea sa naţională şi o poartă către Asia.

În 1978 în Afganistan are loc o lovitură de stat ce îi aduce pe comunişti la putere. Un tratat asistenţă economică şi militară între noua putere comunistă din ţară şi URSS e semnat la scurt timp.

Guvernul comunist s-a confruntat rapid cu o puternică opoziţie care a dus la o revoltă. Uniunea Sovietică a invadat Afganistanul la 24 decembrie 1979 pentru a oferi sprijint guvernului comununist şi a folosit ca pretext Tratatului de prietenie sovieto-afgan.

Ce a urmat a fost un război de 10 ani al forţelor de rezistenţă cu guvernul şi cu armata URSS care se afla pe teritoriul ţării. Facţiunile de insurgenţi cunoscuţi sub numele de mujahideen au primit sprijin financiar şi armament de la SUA şi Pakistan care aveau un interes direct în crearea de obstacole în calea sovieticilor.

Războiul de 10 ani a fost descris ca „Vietnamul Rusiei”, ţara trimitând mii de soldaţi, cheltuind milioane şi în cele din urmă retragându-se. Într-un interviu recent liderul URSS care a retras trupele sovietice în 1989, Mihail Gorbaciov a numit prezenţa sovietică în Afganistan o greşeală politică care a consumat resurse importante într-un moment în care Uniunea Sovietică trăia ceea ce s-a dovedit a fi amurgul propriei sale existenţe.

Sovieticii au eşuat să instaureze un guvern centralizat care să aibă cu adevărat control asupra ţării divizate de relief şi infrastructura catastrofală. Cu toate acestea ei au lansat un proiect în acest sens: o autostradă ce se dorea a lega principalele oraşe. Proiectul nu a fost finalizat din cauza conflictului activ.

Războiul a contribuit la crearea grupărilor teroriste şi extremiste care sunt prezente şi azi.

Guvernul impus de sovietici a mai rezistat 3 ani după retragerea URSS. Înb 1992 acesta cade şi deschide calea unui război civil ce se va încheia în 1996 cu venirea la putere a talibanilor.

Talibanii. Cine sunt?

Talibanii, sau „studenţii” în limba paştună, au apărut la începutul anilor 1990 în nordul Pakistanului după retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Se crede că mişcarea predominant paştună a apărut pentru prima dată în seminariile religioase - majoritatea plătite din bani din Arabia Saudită - care predicau o formă dură a islamului sunnit.

Făgăduinţa făcută de talibani - în zonele paştune care se întind în Pakistan şi Afganistan - a fost aceea de a restabili pacea şi securitatea şi de a-şi aplica propria versiune dură a Shariei, sau a legii islamice, odată la putere.

Din sud-vestul Afganistanului, talibanii şi-au extins rapid influenţa. În septembrie 1995 au capturat provincia Herat, la graniţa cu Iranul, şi exact un an mai târziu au capturat capitala afgană, Kabul, răsturnând regimul preşedintelui Burhanuddin Rabbani - unul dintre părinţii fondatori ai mujahidinilor afgani care au rezistat ocupaţiei sovietice. Până în 1998, talibanii deţineau controlul asupra a aproape 90% din Afganistan.

Afganii au întâmpinat în general bine talibanii când au apărut pentru prima dată pe scenă. Popularitatea lor timpurie s-a datorat în mare măsură succesului lor de a elimina corupţia, de a reduce nelegiuirea şi de a face drumurile şi zonele aflate sub controlul lor în siguranţă pentru ca comerţul să înflorească.

Dar talibanii au introdus sau au susţinut, de asemenea, pedepse în conformitate cu interpretarea lor strictă a legii Sharia - cum ar fi execuţiile publice ale criminalilor condamnaţi şi adulterilor şi amputări pentru cei găsiţi vinovaţi de furt. Bărbaţilor li se cerea să crească barbă, iar femeile trebuiau să poarte burka care acoperă totul.

Talibanii au interzis, de asemenea, televiziunea, muzica şi cinematograful şi a dezaprobat faptul că fetele de 10 ani şi peste să mergă la şcoală. Aceştia au fost acuzaţi de încălcări grave ale drepturilor omului.

Istoria zbuciumată a Afganistanului. „Sanctuarul” Al-Qaeda şi operaţiunea SUA/NATO

Talibanii din Afganistan au intrat în atenţia lumii în urma atacurilor de teroriste de la 11 septembrie 2001 din New York. Talibanii au fost acuzaţi că au oferit un sanctuar pentru Osama Bin Laden şi mişcarea sa Al-Qaeda.

După ce guvernul taliban a refuzat să îi predea pe liderii grupării teroriste. La 7 octombrie 2001, o coaliţie militară condusă de SUA a lansat u atac în Afganistan folosind sprijinul unei mişcări de rezistenă din Nordul Afganistanului.

Campania contra talibanilor a fost una rapidă şi fără mari pierderi. Până la începutul lunii decembrie talibanii au fost înfrânţi, iar principalele oraşe au fost ocupate de coaliţie. Totuşi scopul principal al misiuni - capturarea lui Osama Bin Laden nu a fost îndeplinit.

Odată ocupat Afganistanul a reprezentat şi pentru SUA şi NATO o problemă similară cu cea pe care a întâmpinat-o Imperiul Britanic şi URSS. Cum controlezi o societate divizată şi cu un relif aparte?

SUA şi NATO au lansat un program de reconstrucţie a ţării ce s-a centrat pe finalizarea autostrăzii în formă de cerc începută de sovietici. Autostrada se dorea a lega oraşele şi a le integra mai bine într-o economie naţională. Totuşi proiectul s-a lovit de consturi imense ca urmare a măsurilor de securitate necesare pentru prevenirea atacurilor insurgenţilor asupra muncitorilor.

Proiectul de reconstrucţie a ţării a primit o nouă lovitură în momentul în care SUA a invadat Irakul. Astfel Afganistanul după 2003 a căzut pe plan secund, iar acest lucru s-a observat şi în fondurile alocate către proiectele de infrastructură.

În ciuda unui număr tot mai mare de trupe străine, talibanii şi-au recăpătat puterile treptat şi apoi şi-au extins influenţa în Afganistan, iar violenţa din ţară a explodat. Chiar dacă guvernul sprijinit de SUA a controlat permanent Kabulul din 2001 până în 2021 el nu a controlat şi ţara divizată. Liderii locali au avut şi au o inflenţă majoră în ţară, iar talibanii s-au folosit la maxim de acest lucru în războiul de 20 de ani cu NATO şi SUA.

Consturile mari ale campaniei din Afganistan au dus la retargerea SUA şi NATO din Afganistan, iar munca de 20 de ani pentru prevenirea revenirii la putere a talibanilor s-a spulberat în 10 zile. Retargerea ce a fost difuzată în toată lumea pe TV şi pe reţele sociale a părut a fi haotică şi a semănat foarte mult cu ce scria în memoriile sale G.H. Gleig: „Un război început fără un scop înţelept, continuat cu un amestec ciudat de nechibzuinţă şi timiditate, încheiat după suferinţă şi dezastru, fără prea multă glorie ataşată nici guvernului care a condus-o, nici marelui corp de trupe care a purtat-o. Nici un beneficiu, politic sau militar, nu a fost dobândit cu acest război. Eventuala noastră evacuare a ţării seamănă cu retragerea unei armate înfrânte”.

„Scopul acestei intervenţii nu a fost să construim un stat, o democraţie. . . a fost vorba de lupta antiterorism”, a motivat Joe Biden retragere într-un interviu recent.