Aceşti agenţi au fost trimişi la cartierul general al Secret Service din Washington, după ce au fost suspendaţi sâmbătă, fiind suspectaţi că au frecventat prostituate la Cartagena, în Columbia, unde preşedintele Barack Obama participa la summitul Americilor.
Oficialul guvernamental american a adăugat, sub protecţia anonimatului, că aceşti agenţi de elită au fost plasaţi în concediu administrativ şi le-au fost retrase insignele de securitate, în aşteptarea unei anchete privind aceste acuzaţii.
Anterior, în cursul zilei de luni, Pentagonul a precizat că mai mult de cinci militari americani ar putea fi de asemenea implicaţi în acest scandal.
Duminică, Obama a declarat că aşteaptă o anchetă „aprofundată şi riguroasă”, avertizând că ar fi „evident furios” dacă faptele – care ar putea implica şi o dispută privind plata uneia dintre prostituate – se dovedesc adevărate.
Armata va efectua la rândul său o anchetă şi i-a consemnat în cazărmi pe militarii acuzaţi.
„Suntem jenaţi”, a declarat luni şeful Statului Major interarme, generalul Martin Dempsey, în cadrul unei conferinţe de presă, explicând că incidentul a eclipsat o vizită prezidenţială „foarte importantă” în Columbia.
Nici una dintre persoanele implicate – agenţi şi militari – nu se ocupa direct de protecţia preşedintelui la sfârşitul săptămânii trecute, dar erau responsabile de o misiune de sprijin, potrivit unui purtător de cuvânt al Pentagonului.