Prima pagină » Știri externe » Ahmet Davutoglu: A negocia cu Bashar al-Assad este similar cu a-i întinde mâna lui Adolf Hitler

Ahmet Davutoglu: A negocia cu Bashar al-Assad este similar cu a-i întinde mâna lui Adolf Hitler

Premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, consideră că a negocia cu regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad este similar cu a da mâna cu fostul dictator nazist german Adolf Hitler, comentând o iniţiativă a secretarului de Stat american, John Kerry.
Ahmet Davutoglu: A negocia cu Bashar al-Assad este similar cu a-i întinde mâna lui Adolf Hitler

„Vocile din Occident care se declară dispuse să negocieze cu Bashar al-Assad ne ridică semne de întrebare privind valorile umane”, a declarat Davutoglu, potrivit Reuters.

În pofida tuturor masacrelor, în pofida utilizării armelor chimice, dacă cineva dă mâna cu al-Assad, acel gest va rămâne pe parcursul istoriei. Nu există nicio diferenţă între a da mâna cu al-Assad sau cu Hitler„, a spus liderul turc.

Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, a sugerat duminică, într-un interviu acordat CBS, că regimul Bashar al-Assad ar putea fi cooptat în negocieri pentru soluţionarea războiului civil. „Până la urmă, vom fi nevoiţi să negociem”, a spus Kerry referindu-se la posibilitatea de a negocia cu regimul de la Damasc.

Departamentul de Stat american a explicat că John Kerry nu s-a referit la negocieri directe cu preşedintele Bashar al-Assad, ci la situaţia generală din Siria.

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a respins sugestia lui John Kerry privind iniţierea de negocieri. „Declaraţiile făcute în afara ţării nu ne interesează”, a declarat al-Assad într-un interviu acordat Televiziunii publice. „Continuăm să auzim declaraţii, dar aşteptăm întâi acţiuni”, a subliniat al-Assad.

Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 215.000 de morţi.