Ajutorul militar oferit de SUA Ucrainei stimulează industria de apărare americană

Ajutoarele militare oferite de Statele Unite ale Americii Ucrainei stimulează industria de apărare americană, reiese dintr-un document publicat de biroul care se ocupă de achiziţii din cadrul Pentagonului, potrivit www.monitorulapararii.ro.

Urmărește
3913 afișări
Imaginea articolului Ajutorul militar oferit de SUA Ucrainei stimulează industria de apărare americană

Într-un document publicat la mijlocul lunii octombrie, biroul care se ocupă de achiziţii din cadrul Pentagonului a prezentat ajutorul american oferit Ucrainei şi investiţiile făcute în industria americană, în diferite state, ca urmare a acestor ajutoare. Astfel, pe lângă obiectivul de a susţine capabilităţile de apărare ale Ucrainei, ajutoarele au reprezentat şi investiţii enorme în industria americană de apărare, notează Monitorul Apărării.

Până în acest moment, 51,2 miliarde de dolari au fost direcţionate către industria de apărare din SUA, o sumă care este posibil să crească şi să treacă de 60 de miliarde de dolari, odată ce toate fondurile sunt alocate. Aceste fonduri reprezintă un motor economic excelent pentru industria americană de apărare.

Documentul Pentagonului arată mobilizarea financiară americană, care include atât obligaţiile de înlocuire a diverse echipamente date ucrainenilor din stocurile armatei americane, cât şi investiţiile directe în industria de apărare. Principalele state care au primit bani de la guvernul american sunt cele în care îşi au fabricile companiile mari de apărare, iar sumele alocate au mers spre satisfacerea nevoilor imediate ale Ucrainei (prin producţia unor echipamente) şi întărirea infrastructurii de producţie şi îmbunătăţirea capacităţii de răspuns rapid a industriei din SUA. Statele Unite au trimis diverse echipamente Ucrainei, precum 200 de obuziere de 155 de mm, peste 3 milioane de lovituri de artilerie, sisteme HIMARS, muniţie GMLRS, rachete Stinger, Javelin sau sisteme Nasams, toate produse de companii americane.

Pe lângă obligaţiile de înlocuire a armelor din stocurile americane, suma de 4,9 miliarde de dolari a fost dedicată unor investiţii directe în industria de apărare. Acestea sunt dedicate creşterii capacităţii de producţie pentru infrastructura critică de apărare, fie că este una guvernamentală sau realizată prin contractori. O parte din aceste fonduri merge către producerea de piese de bază, precum motoare, microelectronice şi altele. 500 de milioane de dolari merg către materiale strategice şi 300 de milioane către capabilităţile kinetice, astfel asigurându-se un lanţ de aprovizionare rezistent, esenţial în satisfacerea cererilor viitoare de armament.

Astfel, pe lângă susţinerea Ucrainei în război cu scopul de a nu aduce Rusia la graniţele NATO, sprijinul faţă de Kiev stimulează industria de apărare. Cu toate acestea, în contextul alegerilor din SUA, tot mai multe incertitudini apar cu privire la continuarea acestui ajutor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici