- Home
- Externe
- VIENA, (29.09.2013, 00:00)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ALEGERI LEGISLATIVE în Austria: Coaliţia aflată la guvernare a câştigat alegerile legislative din Austria - rezultate parţiale
Partidul social-democrat austriac (SPO) a câştigat duminică alegerile legislative cu 27,1 la sută din voturile exprimate, în timp ce aliatul de guvernare, Partidul popular (OVP) a obţinut 23,8 la sută conform rezultatelor oficiale provizorii anunţate de ministerul de Interne, relatează AFP.
Urmărește
276 afișări
ALEGERI LEGISLATIVE în Austria: Coaliţia aflată la guvernare a câştigat alegerile legislative din Austria - rezultate parţiale (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
UPDATE Coaliţia aflată la guvernare a câştigat alegerile legislative din Austria - rezultate parţiale
Partidul de extremă dreapta FPO a ocupat a treia poziţie cu 21,4 la sută din voturi, în timp ce cealaltă formaţiune politică de extremă dreaptă BZO (3,6 la sută) nu a atins pragul de patru la sută pentru a rămâne în Parlament.
Două noi partide au intrat în camera inferioară a Parlamentului austriac: Equipe Stronach, al miliardarului eurosceptic austro-canadian Frank Stronach, a obţinut 5,8 la sută în timp ce liberalii NEOS au obţinut 4,8 la sută din voturi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Aceste rezultate nu ţin cont de voturile din corespondenţă, o formulă aleasă anul acesta de aproape 670.000 din alegători (adică peste 10 la sută din cei înscrişi pe liste) care vor fi publicate definitiv la 4 octombrie. Repartiţia exactă a locurilor va fi cunoscută de abia după anunţul final al rezultatelor.
Conform cifrelor făcute publice de ministrul de Interne, Johanna Mikl-Leitner, SPO a obţinut în total 27,1 la sută din voturile exprimate, OVP 23,8 la sută, FPO 21,4 la sută,Verzii 11,5 la sută, Equipe Stronach 5,8 la sută, iar NEOS 4,8 la sută.
Fără voturile prin corespondenţă, participarea a atins duminică 65,9 la sută din cei 6,4 milioane de alegători chemaţi la urne, în timp ce prezenţa la precedentul scrutin de la 28 septembrie 2008 a fost 71,4 la sută fârâ voturile prin corespondenţă, şi 78,8 la sută la final.
UPDATE Marea coaliţie la putere în Austria a obţinut o victorie la limită în alegeri - estimări
Guvernul de mare coaliţie între stânga şi dreapta aflat la putere în Austria a obţinut o victorie la limită în alegerile legislative de duminică, în pofida unui avans clar înregistrat de extrema dreaptă, potrivit estimărilor institutelor de sondare ARGE şi SORA, relatează AFP.
Potrivit acestor estimări, realizate pentru agenţia austriacă de presă APA şi radioteleviziunea publică ORF, Partidul Social-Democrat (SPÖ) al cancelarului în exerciţiu Werner Faymann, ar obţine 26,4/26,7% din voturile exprimate (29,6% în 2008) - cel mai slab scor din istoria sa, conservatorii (ÖVP) 23,6/23,8% (25,98% în 2008), de asemenea cel mai slab rezultat, iar extrema dreaptă a lui Heinz Christian Strache (FPÖ) 21,9/22,4% (17,54% în 2008) - o creştere de patru-cinci puncte procentuale.
Pentru cele două mari partide austriece, acest rezultat relevă o nemulţumire continuă a alegătorilor faţă de ele, în contextul în care Austria a rezistat mai degrabă bine crizei economice şi financiare din Europa, în comparaţie cu alte ţări.
Lista miliardarului austro-canadian eurosceptic Frank Stronach intră în Parlament, dar cu un scor (5,8/6%) departe de speranţele acestui nou venit în politică, creditat în urmă cu şase luni cu 12% din intenţiile de vot.
Verzii, aflaţi în opoziţie, urcă la 11,2/12% (10,43% în 2008), dar sub aşteptările lor, după ce şi-au stabilit obiectivul să atingă un prag de 15%.
Surpriza alegerilor vine de la o nouă formaţiune pe eşicherul politic, partidul liberal NEOS care, cu 4,6/4,7% trece pragul de 4% necesar pentru a obţine mandate.
În schimb, partidul fondat în urma scindării FPÖ de către liderul populist charismatic Jörg Haider, decedat într-un accident rutier în 2008, eşuează cu un scor de doar 3,4/3,7% şi este, astfel, eliminat din Parlament, după ce, în 2008 a obţinut 10,7% din voturile exprimate.
Nivelul prezenţei la urne a celor 6,4 milioane de alegători înscrişi ar fi înregistrat o scădere cu unul sau două puncte procentuale în comparaţie cu cel din 2008 (78,82%).
Aproximativ 6,4 milioane de alegători urmau să aleagă 183 de deputaţi în Consiliul Naţional, Camera inferioară a Parlamentului.
Încă cinci ani de putere pentru o coaliţie a celor două mari partide de centru, social-democraţii din cadrul SPÖ şi conservatorii din cadrul ÖVP, este scenariul cel mai probabil, potrivit ultimelor sondaje, care le creditează cu aproximativ 50% din intenţiile de vot.
În 2008, cei doi aliaţi tradiţionali au obţinut 55% din voturile exprimate, iar acesta era deja cel mai slab scor înregistrat de la crearea celei de a Doua Republici în 1945, după prăbuşirea dictaturii naziste.
În pofida faptului că poate miza pe un bilanţ economic mai degrabă bun, echipa condusă de social-democratul Werner Faymann plăteşte însă pentru numeroasele scandaluri de corupţie care au afectat în ultimii ani toate partidele, mai puţin pe Verzi. De asemenea, numeroase certuri interne au condus, în mai multe rânduri, la un impas al reformelor, în special în domeniul educaţiei, un punct slab al Austriei.
Revenirea extremei drepte, creditate cu aproximativ 20% din intenţiile de vot, buna performanţă a Verzilor, care au marcat puncte în campania anticorupţie, şi intrarea în scenă a miliardarului austro-canadian Frank Stronach au pus cuplul SPÖ-ÖVP sub presiune şi ar putea să îl oblige să se aliaze cu un al treilea partid.
Verzii ar fi, în acest caz, partenerul cel mai probabil al unei coaliţii inedite în republica alpină. Noul partid liberal "Neos" ar putea, de asemenea, să fie un aliat acceptabil, în cazul în care depăşeşte pragul de 4% şi intră în Parlament.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe