ALEGERI SUA 2012 - Barack Obama A CÂŞTIGAT scrutinul şi este din nou PREŞEDINTE. Obama: Ce e mai bun urmează să vină - VIDEO

Barack Obama a fost reales marţi preşedinte al Statelor Unite, depăşind pragul de 270 de voturi din partea "marilor electori", necesar pentru a-l învinge pe rivalul său republican Mitt Romney, au anunţat posturile de televiziune CNN, MSNBC şi CBS. Barack Obama şi-a anunţat victoria pe Twitter şi Facebook marţi seara.

Urmărește
10985 afișări
Imaginea articolului ALEGERI SUA 2012 - Barack Obama A CÂŞTIGAT scrutinul şi este din nou PREŞEDINTE. Obama: Ce e mai bun urmează să vină - VIDEO

ALEGERI SUA 2012 - Barack Obama A CÂŞTIGAT scrutinul şi este din nou PREŞEDINTE. Obama: Ce e mai bun urmează să vină (Imagine. Mediafax Foto/AFP)

mediafax.ro a transmis LIVE TEXT pe tot parcursul ALEGERILOR DIN SUA:

UPDATE 10:30 Cu puţin timp înainte de ora 07.00 GMT (09.00 ora României), după rezultatele din 49 de state şi District of Columbia, preşedintele democrat în exerciţiu Barack Obama şi-a asigurat un al doilea mandat, obţinând 303 mari electori, faţă de 206 adversarul său republican Mitt Romney.

Pentru a fi reales, Obama avea nevoie de 270 de mari electori din totalul de 538.

În dreptul numelui statului este scris numărul de mari electori obţinuţi. Învingătorul în scrutinul dintr-un stat obţine toate mandatele, cu excepţia statelor Maine şi Nebraska, ce le repartizează în mod proporţional.

La nivel naţional, Barack Obama îl devansează pe adversarul său cu 500.000-600.000 de voturi, respectiv cu mai puţin de 1 procent, potrivit numărătorii realizate de posturile de televiziune CBS şi CNN.

REZULTATELE CUNOSCUTE

OBAMA:

California                 55
Colorado                  9
Connecticut               7
District of Columbia   3
Delaware                   3
Hawaii                      4
Illinois                     20
Iowa                         6
Maine                       4
Maryland                 10
Massachusetts          11
Michigan                  16
Minnesota                10
Nevada                      6
New Jersey              14
New Hampshire         4
New York                29
New Mexico              5
Ohio                        18
Oregon                      7
Pennsylvania            20
Rhode Island             4
Vermont                   3
Virginia                   13
Washington             12
Wisconsin               10

ROMNEY:

Alabama               9
Alaska                  3
Arkansas              6
Arizona               11
North Carolina     15
South Carolina      9
North Dakota        3
South Dakota        3
Georgia               16
Idaho                    4
Indiana                11
Kansas                 6
Kentucky              8
Louisiana              8
Mississippi            6
Missouri              10
Montana               3
Nebraska              5
Oklahoma             7
Tennessee            11
Texas                  38
Utah                     6
Ouest Virginia        5
Wyoming               3

TOTAL

Obama: 303
Romney: 206

REZULTATE ÎN AŞTEPTARE

Florida   29

UPDATE 08:50 Preşedintele democrat Barack Obama, care a câştigat un al doilea mandat la Casa Albă, potrivit estimărilor, a declarat marţi seara că pentru Statele Unite "ce este mai bun urmează să vină".

El l-a felicitat pe Mitt Romney pentru campanie şi şi-a exprimat intenţia de a colabora cu acesta pentru "ca ţara să progreseze".

UPDATE 08:15 Mitt Romney a recunoscut victoria lui Barack Obama

Candidatul republican Mitt Romney şi-a recunoscut, marţi seara, înfrângerea, afirmând că l-a sunat pe preşedintele Barack Obama pentru "a-l felicita pentru victorie".

"Am dat totul pentru această campanie", a declarat el la Boston (nord-est), în faţa a mii de susţinători, cărora le-a mulţumit. El i-a adresat mulţumiri şi coechipierului său, Paul Ryan.

Visit NBCNews.com for breaking news, world news, and news about the economy

UPDATE 07:30 Preşedintele democrat în exerciţiu Barack Obama a obţinut 275 de mandate din partea "marilor electori", iar adversarul său republican Mitt Romney 163, la scurt timp după ora 04.00 GMT (06.00, ora României), potrivit unor estimări difuzate de posturile americane de televiziune.

La scurt timp după ora 04.00 GMT (06.00 ora României), după rezultatele din 45 de state şi District of Columbia, preşedintele democrat în exerciţiu Barack Obama şi-a asigurat un al doilea mandat, obţinând 275 de mari electori, faţă de 203 adversarul său republican Mitt Romney.

Pentru a fi reales, Obama avea nevoie de 270 de mari electori din totalul de 538.

În dreptul numelui statului este scris numărul de mari electori obţinuţi. Învingătorul în scrutinul dintr-un stat obţine toate mandatele, cu excepţia statelor Maine şi Nebraska, ce le repartizează în mod proporţional.

UPDATE 06: 28 Preşedintele american Barack Obama a postat pe Twitter un mesaj în care afirmă "Totul s-a întâmplat cu ajutorul vostru. Mulţumesc", marţi, imediat după ce presa americană a anunţat că a obţinut al doilea mandat, relatează AFP.

UPDATE 06:20 Barack Obama a câştigat alegerile prezidenţiale din 2012, anunţă presa americană.

Este pentru a doua oară, după Bill Clinton în anii '90, când un democrat obţine al doilea mandat la Casa Albă după la al Doilea Război Mondial.

UPDATE 06:18 Romney, prezentat ca învingător în statul-cheie North Carolina

Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite Mitt Romney a obţinut o victorie în statul-cheie North Carolina, au anunţat marţi unele posturi americane de televiziune.

UPDATE 06:14 Bursa de la Tokyo se redeschide în scădere, după ce Obama este prezentat în avans în SUA

Bursa de la Tokyo s-a redeschis miercuri în scădere după pauza de la prânz, în timp ce presa americană îl prezenta pe Barack Obama ca învingător în patru state-cheie în alegerile pentru desemnarea viitorului preşedinte al Statelor Unite.

Potrivit unor estimări ale unor posturi americane de televiziune, Barack Obama înregistrează un avantaj faţă de Mitt Romney în cursa către Casa Albă, prezentându-l câştigător în patru state-cheie.

UPDATE 05:30 - Rezultate estimate în alegerile prezidenţiale americane

Barack Obama a obţinut 158 de mandate din partea "marilor electori", iar adversarul său republican Mitt Romney 163, la ora 3.00 GMT (5.00, ora României), potrivit unor estimări difuzate de posturi americane de televiziune.

Pentru a fi ales, este necesar ca un candidat să obţină majoritatea voturilor "marilor electori", adică 279 din totalul de 538.

UPDATE 05:10 - Barack Obama, prezentat ca învingător în statul-cheie New Hampshire - presă

Obama a obţinut o victorie în statul-cheie New Hampshire, care a votat doar de două ori pentru un democrat în precedentele şase alegeri prezidenţiale, au anunţat posturile CBS et MSNBC.

Acest mic stat din nord-est, care are doar patru "mari electori", este considerat determinant pentru Barack Obama în cursa sa pentru obţinerea a 270 din cele 538 de voturi ale "marilor electori", necesare pentru a rămâne la Casa Albă. Rivalul său republican a fost guvernatorul statului vecin Massachusetts în perioada 2003-2007.

HARTA REZULTATELOR LIVE

UPDATE 05:10 - Obama, prezentat ca învingător în statul-cheie Wisconsin - presă

Barack Obama era prezentat ca învingător în statul-cheie Wisconsin, fieful lui Paul Ryan, partenerul de cursă al republicanului Mitt Romney, au anunţat marţi posturile Foxnews et CBS.

Cei doi candidaţi în scrutinul prezidenţial din 2012 au efectuat o campanie intensă în acest stat din nordul Statelor Unite. Wisconsin nu a mai votat pentru un republican de la victoria lui Ronald Reagan, în 1984.

UPDATE 05:00 - Barack Obama obţine o victorie în statul-cheie Pensylvania - presă

Preşedintele în exerciţiu Barack Obama era prezentat ca învingător în statul-cheie Pensylvania, unde rivalul său republican Mitt Romney s-a aflat în campanie marţi, au anunţat posturile Foxnews, CBS şi MSNBC.

Cu cei 20 de "mari electori" ai săi, Pensylvania, un stat în mod tradiţional democrat, dar vizat de către republicani, îi aduce lui Obama o susţinere importantă în cursa pentru obţinerea a 270 de voturi din totalul de 538 oferite de "marii electori", voturi necesare pentru obţinerea victoriei la Casa Albă.

UPDATE 04.45 - Obama, prezentat drept câştigător în statul-cheie Michigan

Preşedintele în exerciţiu a obţinut victoria în statul-cheie Michigan, unul dintre statele în mod tradiţional democrate, vizat de către opozantul său republican Mitt Romney, au anunţat televiziunile americane.

La ora locală 21.00 (4.00, ora României), scrutinul se încheiase în 39 dintre cele 50 de state, după închiderea secţiilor de votare din Colorado, Wisconsin şi Minnesota, observate atent în bătălia dintre cei doi politicieni, în care rezultatele parţiale erau presa strânse imediat, pentru a proclama un învingător.

UPDATE 04:40 - Rezultate estimate în alegerile prezidenţiale americane - presă

Preşedintele democrat în exerciţiu Barack Obama a obţinut 79 de mandate din partea "marilor electori", iar adversarul său republican Mitt Romney 88, la ora 2.00 GMT (4.00, ora României), potrivit unor estimări difuzate de posturi americane de televiziune, relatează AFP.

Pentru a fi ales, este necesar ca un candidat să obţină majoritatea voturilor "marilor electori", adică 279 din totalul de 538.

UPDATE 03:45 - Obama învinge în Ohio, Florida, New Hampshire şi Pennsylvania Romney în Virginia - previziuni CNN

Preşedintele democrat Barack Obama învinge în statele-cheie Ohio, Florida, New Hampshire şi Pennsylvania, iar adversarul său republican în Virginia, în urma închiderii secţiilor de votare din aceste state, potrivit unor previziuni CNN.

Potrivit previziunilor postului american, Obama obţine 58%, iar Romney 41% în scrutinul prezidenţial din Ohio, în nordul Statelor Unite, în care votează 18 "mari electori".

În Florida (29 de "mari electori"), Obama obţine 51% din voturile exprimate, iar Romney 49%, iar în New Hampshire (4 "mari electori"), democratul obţine 62%, iar republicanul 37%, potrivit acestor previziuni. De asemenea, Obama este prezentat ca învingător de către CNN şi în statul-cheie Pensylvania (20 de "mari electori"), unde obţine 56% din voturi, în timp ce Romney obţine 43%.

În schimb, Romney învinge, potrivit CNN, în Virginia (13 "mari electori"), cu 56%, în timp ce Obama obţine 43% din voturi.

UPDATE 03.20 - Votarea pentru preşedinţia americană se încheie în Florida şi în alte 15 state

Secţiile de votare din cadrul alegerilor prezidenţiale s-au închis marţi la ora locală 20.00 (miercuri, 3.00, ora României) în alte 16 state, inclusiv Florida, cel mai populat stat-cheie în cadrul scrutinului, unde victoria este adesea decisivă pentru un candidat la Casa Albă.

După închiderea secţiilor de votare în nouă state, anterior, marţi seara, scrutinul s-a încheiat şi în statele-cheie Florida, Pensylvania, New Hampshire, care sunt observate îndeaproape pentru influenţa pe care au asupra rezultatului final, dar şi alte 12 state.

UPDATE 03:10 - Cursa prezidenţială se anunţă strânsă în statele-cheie Ohio şi Virginia

Scrutinul prezidenţial american se anunţa foarte strâns marţi seara în statele-cheie Ohio şi Virginia, unde, după închiderea secţiilor de votare, primele estimări ale presei americane nu permiteau să fie desemnat un învingător.

În Ohio, Virginia, North Carolina, South Carolina şi Georgia, rezultatele nu erau cunoscute marţi seara.

Rezultatul din Ohio este deosebit de urmărit, având în vedere că niciun republican nu a reuşit să ajungă la Casa Albă fără să obţină o victorie în acest stat industrial din nordul Statelor Unite, în care votează 18 "mari electori".

Virginia, în mod istoric un stat conservator dar în care democratul Obama a obţinut o victorie în 2008, este susceptibil să încline fie către o tabără, fie spre cealaltă.

Votul continua marţi seara în vasta majoritate a unei ţări care se întinde pe şase fusuri orare.

UPDATE 02.40 - Scrutinul prezidenţial american se închide în alte trei state, inclusiv Ohio

Secţiile de votare din cadrul alegerilor prezidenţiale americane s-au închis marţi la ora locală 19.30 (miercuri, 2.30, ora României) în alte trei state, inclusiv Ohio, considerat un stat-cheie atât pentru preşedintele Barack Obama, cât şi pentru adversarul său Mitt Romney.

Secţii de votare s-au mai închis în North Carolina şi în West Virginia, dar rezultatul din Ohio este mai urmărit ca niciodată, deoarece niciun republican nu a reuşit să ajungă la Casa Albă fără să obţină o victorie în acest stat industrial din nordul Statelor Unite.

UPDATE 02:20 - Romney obţine victoria în Indiana şi Kentucky, Obama în Vermont

Mitt Romney a obţinut victoria în două prime state tradiţional republicane, Indiana şi Kentucky, iar preşedintele în exerciţiu Barack Obama obţine victoria în Vermont, un fief democrat, anunţă televiziunile americane.

Candidatul republican a fost prezentat ca învingător în aceste două state, iar Obama în Vermont, potrivit posturilor de televiziune CNN, ABC, NBC şi Foxnews.

UPDATE 02:10 - Secţiile de votare din şase state s-au închis, inclusiv în statul-cheie Virginia

Secţiile de votare din cadrul scrutinului prezidenţial din şase state s-au închis, inclusiv cele din statul-cheie Virginia, marţi, la ora locală 19.00 (miercuri, 2.00, ora României), relatează AFP.

În estul Statelor Unite, statele Georgia, Indiana, Kentucky, South Carolina, Vermont şi Virginia au încheiat operaţiunile de votare. Virginia, un stat în mod tradiţional conservator dar în care democratul Barack Obama a obţinut victoria în 2008, este susceptibil să voteze fie pentru o tabără, fie pentru cealaltă.

UPDATE 02:00 - Obama intervine pe site-ul Reddit şi îi îndeamnă pe utilizatori să meargă să voteze

Barack Obama a intervenit marţi pe site-ul Reddit, îndemnându-i pe utilizatori să meragă să voteze, cu doar câteva ore înainte de închiderea scrutinului prezidenţial.

"Mă înscriu (pe platforma voastră) deoarece secţiile de votare vor începe să se îchidă în câteva ore şi pentru că am nevoie ca voi să mergeţi să votaţi", declară preşedintele democrat în exerciţiu care a participat, deja, la un chat în timpul campaniei pe această platformă foarte la modă în Statele Unite.

"Astăzi (marţi) decidem direcţia în care se vor îndrepta următorii patru ani - dar numai dacă ne deplasăm" la urne, afirmă candidatul democrat.

"Vă cer să ieşiţi şi să depuneţi buletinul în urnă, indiferent care este culoarea voastră politică", a spus el. "Iar dacă aţi votat deja, nu vă opriţi aici - îndemnaţi-i pe prietenii voştri, pe colocatari şi pe vecini" să voteze, adaugă el.

În câteva minute, câteva zeci de mesaje au fost postate ca răspuns la intervenţia preşedintelui, majoritatea favorabile.

Barack Obama a participat la sfârşitul lui august la un chat organizat de acest site, abordând subiecte multiple şi consolidându-şi cu aceeaşi ocazie imaginea de preşedinte foarte obişnuit cu reţelele sociale.

UPDATE 01:50 - Romney anunţă, la Boston, că a terminat de redactat "discursul victoriei"

Mitt Romney a declarat marţi seara, la sosirea la Boston, că a terminat de redactat "discursul victoriei", afişându-şi optimismul cu privire la rezultatul scrutinului prezidenţial.

"Tocmai am terminat de scris discursul victoriei. Are aproximativ 1.118 cuvinte şi sunt sigur că va suferi modificări, pentru că nu l-am dat familiei să îl citească, prietenilor şi consilierilor mei, pentru a obţine reacţia lor", a declarat Romney pentru jurnalişti, imediat după ce a aterizat la Boston, capitala statului Massachusetts, al cărui guvernator a fost ales în urmă cu zece ani, la 5 noiembrie 2002.

El va susţine discursul victoriei sau înfrângerii la Centrul Convenţiei din oraş, după aflarea rezultatelor, în noaptea de marţi spre miercuri.

Aflat în campanie în această ultimă zi în statele-cheie Ohio (nord) şi Pennsylvania (est), după ce a votat marţi dimineaţa, republicanul a încercat să afişeze un "optimism", afirmând că este încrezător în privinţa rezultatului acestui scrutin care se anunţă srâns, potrivit ultimelor sondaje.

UPDATE 01:20 - S-au închis primele secţii de votare în cadrul scrutinului prezidenţial american

Cele două state se întind pe două fusuri orare, o parte din secţiile de votare urmând să se închidă o oră mai târziu, ora la care sunt aşteptate primele rezultate.

Din cauza imesităţii teritoriului american, programul de închidere a secţiilor de votare se întinde până la ora 4.00 GMT (6.00, ora României), în statele situate în vestul continentului.

UPDATE 00:40 - Învingătorul ar putea fi cunoscut în cursul serii de marţi

Numele viitorului preşedinte al Statelor Unite ar putea fi aflat chiar marţi seara, după ora locală 20.00 (miercuri, 3.00, ora Romaniei), când se încheie votarea în Florida, Ohio şi Virginia, potrivit unor analişti americani.

Cele trei state deţin cheia unei posibile victorii a preşedintelui în funcţie Barack Obama. Dacă estimările cu privire la rata de participare şi rezultatele parţiale ale numărării voturilor vor indica o diferenţă categorică în favoarea lui Obama, acesta ar putea fi declarat învingător chiar marţi seara. În cazul unui rezultat strâns, va trebui aşteptată numărarea finală a voturilor, care ar putea fi finalizată abia miercuri.

Deşi sondajele la nivel naţional indică o cursă stransă, potrivit opţiunilor alegătorilor, alegerile prezidenţiale americane sunt decise de numărul de voturi obţinute în cadrul Colegiului Electoral. Colegiul Electoral este format din suma celor doi senatori şi a unui număr variabil de membri ai Camerei Reprezentanţilor alocaţi fiecărui stat.

UPDATE 23:30 - Mitt Romney se declară "foarte optimist" în legătură cu rezultatul alegerilor şi pentru America

Mitt Romney a efectuat marţi o vizită la un sediu de campanie din statul-cheie Ohio (nord), pentru a mulţumi voluntarilor .

"Sunt foarte optimist, nu doar în privinţa rezultatului alegerilor, ci şi pentru viitorul Americii", a declarat Romney în faţa susţinătorilor săi, la un sediu de campanie situat într-un centru comercial în apropiere de Cleveland, oraş în care a mai participat duminică la o reuniune electorală.

"Totul este pe cale să concretizeze astăzi", le-a spus el unor salariaţi şi unor voluntari, dintre care unii sunau pentru a încuraja alegătorii să meargă să voteze.

"Sunt însufleţit de spiritul oamenilor din întreaga ţară, de entuziasm, susţinere, energie. Este cu adevărat incredibil", a adăugat el.

Însoţit de fiul său Tagg şi de partenerul său de cursă Paul Ryan, cu care s-a întâlnit pe aeroport anterior, el a dat asigurări că se află "pe punctul de a schimba America, pentru a-i ajuta pe oameni într-un fel în care nu şi-au imaginat că pot fi ajutaţi, cu locuri de muncă bune şi salarii net mai mari".

"Abia aştept ziua de mâine, pentru că mâine ne vom începe lucrul", a subliniat Romney.

Ulterior, cei doi s-au oprit puţin la un restaurant fast-food, Wendy's, unde au comandat hamburgheri.

UPDATE 23:00 - Barack Obama a jucat baschet cu câteva ore înainte de anunţarea primelor rezultate ale scrutinului

Barack Obama a alocat o parte a zilei de marţi ritualului de a juca baschet în zilele de alegeri, cu câteva ore înainte de anunţarea primelor rezultate, anunţă jurnalişti care îl însoţesc pe preşedintele american.

Obama a mers la un complex sportiv din Chicago, "Attack Atheltics", pentru a juca baschet împreună cu prieteni şi colaboratori ai săi.

Secretarul pentru Educaţie Arne Duncan şi fostul asistent al preşedintelui Reggie Love, ambii jucători de baschet la universitate, s-au aflat printre participanţi, a precizat Casa Albă.

Obama joacă baschet în mod sistematic în zilele de alegeri, ca o modalitate de petrecere a timpului liber şi pentru a scăpa de stres, dar şi din superstiţie. El nu a jucat în ziua alegerilor primare democrate la New Hampshire, în ianuarie 2008, când a fost înfrânt de Hillary Clinton.

În timp ce adversarul său continua să se afle pe teren până la sfârşitul alegerilor, Obama a preferat să acorde interviuri unor posturi de radio din Chicago. El a declarat pentru unul dintre aceste posturi că simte, desigur, "tracul".

Pe un ton mai degajat, el a mărturisit pentru un alt post de radio că a descoperit de curând hitul coreean pop "Gangnam style" şi dansul său foarte special.

"Cred că pot să dansez aşa. Dar nu ştiu dacă balurile de învestire vor reprezenta un moment bun să mă lansez", a adăugat preşedintele, referindu-se la evenimentele mondene care urmează depunerii jurământului de către preşedintele Statelor Unite, din patru în patru ani, în ianuarie. "Poate că am să o fac în privat, pentru Michelle", a spus el, glumind.

UPDATE 22:25 - Ambuteiaj de candidaţi la Casa Albă pe aeroportul din Cleveland, în Ohio

Trei avioane ale unor candidaţi la Casa Albă, Mitt Romney, Paul Ryan şi Joe Biden, s-au întâlnit pe asfaltul aeroportului din Cleveland, în Ohio, un stat-cheie din nordul american curtat intens până în ultimul moment al alegerilor prezidenţiale.

La ora locală 11.15 (18.15, ora României), avionul lui Mitt Romney a aterizat primul pe pistă. La ora locală 11.37 (18.37, ora României), a urmat avionul vicepreşedintelui Joe Biden, partenerul de cursă al preşedintelui democrat în exerciţiu BARACK OBAMA, oprindu-se la câteva sute de metri de cel al republicanului.

Ca pentru a completa tabloul de pe acest aeroport, situat în centrul unui stat-cheie susceptibil să influenţeze rezultatul alegerilor prezidenţiale, în timp ce coloana de automobile a vicepreşedintelui ieşea de pe pistă şi se îndrepta către un restaurant, avionul partenerului de cursă al lui Romney, Paul Ryan, a aterizat şi a parcat alături de "Air Romney", înainte de prânz.

UPDATE 19:20 - Obama este convins că va avea "o seară bună" după încheierea votului

Barack Obama, care petrece ziua de marţi la Chicago, s-a deplasat dimineaţă la unul din sediile de campanie pentru a le mulţumi voluntarilor.

"Vreau să îi adresez guvernatorului Romney felicitările mele pentru campania dinamică", a spus Obama.

"Suntem convinşi că noi vom acumula voturile necesare pentru a câştiga", a spus preşedintele democrat.

UPDATE 16:30 - Mitt Romney a votat în statul Massachusetts

Mitt Romney, candidatul republican la preşedinţia SUA, a votat, marţi, împreună cu soţia sa, Ann, în orăşelul Belmont (statul Massachusetts).

Romney, care s-a declarat încrezător că va câştiga, îl înfruntă pe preşedintele Barack Obama într-un scrutin care, conform sondajelor, va avea un rezultat foarte strâns.

Întrebat care este starea sa de spirit, Romney a afirmat că este încrezător în şansele sale de victorie.

Candidatul se va deplasa în cursul zilei de marţi în Cleveland (statul Ohio), apoi la Pittsburgh (Pennsylvania), la sediul său de campanie.

Spre sfârşitul zilei, Romney va aştepta rezultatul votului în Boston.

Barack Obama a votat anticipat, pe 25 octombrie.

UPDATE 13:00 - Alegătorii au început să voteze în Virginia, Connecticut, Indiana, Kentucky, Maine, New Hampshire, New Jersey, New York şi Vermont. Birourile de vot din alte state se vor deschide mai târziu, în cursul dimineţii, în timp ce în total sunt chemaţi la urne 200 de milioane de alegători.

Americanii votează, de asemenea, pentru Congres şi diverse referendumuri locale.

Astfel, aproximativ 150 de persoane stăteau deja la coadă în frig încă de dimineaţă în faţa unei secţii de votare din Alexandria, în Virginia, unul dintre faimoasele state-cheie susceptibile să încline balanţa de o parte sau de alta.

Mese, computere şi pupitre au fost instalate în acest birou de vot care, în mod normal, este o cazarmă de pompieri, iar primii alegători au votat alături de uniforme de pompieri expuse pe pereţi. 

"Sunt aici pentru a celebra democraţia", declară Mike, unul dintre primii votanţi care nu a vrut să îşi spună numele de familie. 

Aşa cum este tradiţia, satul Dixville Notch, din New Hampshire, a făcut notă discordantă şi şi-a deschis urnele la miezul nopţii. Pentru prima dată, cei doi candidaţi sunt la egalitate, Obama şi Romney obţinând fiecare câte cinci voturi.

În plus, mai multe milioane de americani au votat deja anticipat. 

Toate statele dispun de vot anticipat, sub o formă mai mult sau mai puţin dezvoltată, ceea ce le permite alegătorilor să trimită buletinele prin poştă sau să le depună în urne fără să aştepte data de 6 noiembrie. 

În 2008, aproximativ 30 la sută dintre alegători au profitat de această posibilitate, iar acest an preşedintele în exerciţiu a votat la 25 octombrie în fieful său din Chicago (Illinois, nord).

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici