„Bilanţul oficial al alegerilor nu a fost încă stabilit (…), dar este deja clar că partidele care sunt în favoarea unei reglementări paşnice a crizei ucrainene au obţinut majoritatea”, a declarat Karasin pentru agenţia publică rusă RIA Novosti.
Este vorba despre „forţe politice mai mult sau mai puţin rezonabile (…), care nu fac apel la folosirea directă a forţei pentru a rezolva problema”, a adăugat el.
„Aceasta este o nouă posibilitate pentru ei de a reveni la acordurile (de pace încheiate cu separatiştii proruşi-n.r.), în primul rând la cele de la Minsk” privind instaurarea armistiţiului, semnate la 5 septembrie cu participarea Rusiei, a precizat Karasin.
După numărarea a 40 la sută din voturi, blocul preşedintelui Petro Poroşenko (21,5%) şi Frontul Popular (21,6%) al premierului Arseni Iaţeniuk s-au clasat pe primul loc în alegeri, urmate de Samopomici (11%), formaţiune formată din militanţi tineri şi combatanţi reveniţi de pe front.
Frontul Popular şi Samopomici sunt partizane ale unei poziţii ferme în faţa separatiştilor şi a Moscovei, fără a fi însă considerate „partide ale războiului” cum sunt adesea supranumite Partidul Radical al populistului Oleg Liaşko sau formaţiunea Batkivşcina a fostului premier Iulia Timoşenko, care ar urma de asemenea să intre în Parlament cu 7,4% şi respectiv 5,7% la sută din voturi.
„Faptul că forţe vizibil naţionaliste au câştigat un sprijin considerabil şi vor fi reprezentate în Verhovna Rada (Parlamentul ucrainean-n.r.) creează o ameninţare suplimentară privind posibile noi apeluri la folosirea forţei şi la vărsare de sânge”, a mai spus Karasin. „Este extrem de periculos”, a conchis el.