Alegerile parlamentare din Pakistan: Comisia Electorală a confirmat victoria lui Nawaz Sharif

Comisia Electorală din Pakistan a confirmat marţi victoria în alegerile legislative din weekend a formaţiunii fostului premier Nawaz Sharif, care va fi nevoit să constituie o alianţă pentru a-şi asigura majoritatea în Parlamentul federal.

Urmărește
113 afișări
Imaginea articolului Alegerile parlamentare din Pakistan: Comisia Electorală a confirmat victoria lui Nawaz Sharif

Nawaz Sharif (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Rezultatele provizorii oferite de Comisia Electorală din Pakistan confirmă înfrângerea Partidului Poporului din Pakistan (PPP), aflat la conducerea coaliţiei în exerciţiu, care obţine locul al doilea, în spatele formaţiunii lui Sharif şi în faţa celei a fostului celebru jucător de crichet Imran Khan, creditată cu poziţia a treia.

Sâmbătă, alegătorii pakistanezi au reînnoit cele 272 de mandate ale Adunării Naţionale, alese prin vot direct, la care se vor adăuga 70 de deputaţi, 60 de femei şi zece membri ai minorităţilor religioase, numiţi în funcţie în baza listelor proporţionale.

Fără să proclame în mod oficial câştigătorul, Comisia Electorală a anunţat marţi rezultatele în 254 din cele 272 de circumscripţii.

Liga Musulmană (PML-N), condusă de Sharif, este asigurată cu cel puţin 123 de mandate, obţinute, în principal, în fieful său din Punjab, provincia cea mai populată a ţării, fiind urmată la mare distanţă de PPP (31 de mandate), Mişcarea pentru Justiţie (PTI), condusă de Imran Khan, cu 26 de mandate, de către candidaţi independenţi, care au obţinut 24 de mandate, şi Mişcarea pentru Unitate Naţională (MQM - Muttahida Quami Movement) cu cel puţin 18 deputaţi.

Sharif, fost premier în două rânduri în anii '90 şi devenit, la sfârşitul săptămânii trecute, singurul politician pakistanez care a câştigat trei alegeri, are nevoie de 137 de mandate din cele 272 ale aleşilor prin vot direct pentru a-şi asigura majoritatea în Parlamentul federal.

Potrivit mai multor analişti, liderului Ligii Musulmane nu-i rămâne decât să-i convingă pe deputaţii independenţi să se alăture noului guvern pentru a-şi asigura o majoritate şi, prin urmare, nu va fi necesară constituirea unei alianţe oficiale cu un alt partid.

Un mangnat al oţelului, în vârstă de 63 de ani, Nawaz Sharif a afirmat deja că prioritatea sa este redresarea economică a Pakistanului, o ţară musulmană afectată de o criză economică fără precedent, şi a întins mâna Indiei vecine şi Statelor Unite.

Observatorii străini au anunţat o "victorie" a democraţiei în alegerile pakistaneze de sâmbătă marcate de o participare puternică, în pofida comiterii a numeroase atentate şi lansării de ameninţări de către talibani pakistanezi din cadrul TTP (Tehreek-e-Taliban Pakistan), o mişcare ce s-a opus organizării acestor alegeri legislative pe care nu le-a considerat "islamice".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici