Aleksandr Dughin, părintele eurasianismului: "Războiul din Ucraina este războiul împotriva Imperiului Globalist American"

De ce Ucraina? 

Invazia sângeroasă asupra Ucrainei de către Rusia, după aproape o lună, pare încă inexplicabilă. Rachete ruseşti plouă asupra blocurilor de apartamente şi familiile ucrainene fug acum din faţa maşinăriei de război. Ce ar putea determina Rusia să facă un pas atât de fatidic, alegând efectiv să devină un stat paria?

Eforturile de a înţelege invazia tind să se încadreze în două şcoli largi de gândire. Prima se concentrează pe Putin însuşi — starea sa de spirit, înţelegerea istoriei şi trecutul său de agent KGB. Al doilea invocă evoluţii externe Rusiei, în special expansiunea NATO către est după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, ca sursă de bază a conflictului, informează New York Times. 

Dar pentru a înţelege războiul din Ucraina, trebuie să trecem dincolo de proiectele politice ale liderilor occidentali şi de psihicul preşedintelui Putin. Încă din anii 1990, Rusia a întocmit planuri de reunire cu Ucraina şi alte foste republici sovietice ntr-o superputere transcontinentală.

Sfârşitul Uniunii Sovietice a dezorientat elitele Rusiei. Ce era de făcut? Pentru unii, răspunsul a fost doar să facă bani, pe calea capitalistă. În anii sălbatici de după 1991, mulţi au reuşit să strângă averi enorme. Dar pentru alţii care şi-au stabilit obiectivele în condiţii sovietice, bogăţia şi o economie de consum vibrantă nu au fost suficiente. Ego-urile post-imperiale au simţit puternic pierderea statutului şi a semnificaţiei Rusiei.

Pe măsură ce comunismul şi-a pierdut elanul, intelectualii au căutat un alt principiu pe care statul rus să poată fi organizat. Explorările lor s-au conturat pentru scurt timp în formarea partidelor politice, inclusiv a mişcărilor naţionaliste furioase, antisemite şi cu un efect mai durabil în renaşterea religiei  ortodoxe ca fundaţie pentru viaţa colectivă în Rusia post-sovietică. 

Eurasianism vs Euroatlantism 

Unul dintre cele mai atrăgătoare concepte a fost eurasianismul. Rezultată din prăbuşirea Imperiului Rus în 1917, această idee a marcat o istorie profundă a schimburilor culturale între oameni de origine turcă, slavă, mongolă şi alte origini asiatice. În 1920, lingvistul Nikolai Trubetzkoy – unul dintre câţiva intelectuali emigraţi ruşi care au dezvoltat conceptul – a publicat „Europa şi umanitatea”, o critică tranşantă a colonialismului occidental şi eurocentrismului. El le-a cerut intelectualilor ruşi să se elibereze de fixismul european şi să se bazeze pe „moştenirea lui Genghis Khan” pentru a crea un mare stat ruso-eurasiatic care să  se întindă pe două continente. 

Eurasianismul lui Trubetzkoy a fost o reţetă pentru redresarea imperială, fără comunism. Trubetzkoy a subliniat capacitatea unei ortodoxii ruse revigorate de a asigura coeziune în toată Eurasia, cu grijă atentă pentru credincioşii din multe alte credinţe practicate în această regiune enormă.

Suprimat de zeci de ani în Uniunea Sovietică, eurasianismul a supravieţuit în subteran şi a izbucnit în conştientizarea publicului în timpul perioadei perestroika de la sfârşitul anilor 1980. Lev Gumilyov, un geograf excentric care a petrecut 13 ani în închisorile sovietice şi lagărele de muncă forţată, a apărut ca un apreciat guru al renaşterii eurasiatice în anii 1980. Gumilyov a subliniat diversitatea etnică ca un motor al istoriei globale. Conform conceptului său de „etnogeneză”, un grup etnic s-ar putea, sub influenţa unui lider carismatic, să se dezvolte într-un „super-etnos” - o putere răspândită pe o zonă geografică uriaşă care s-ar ciocni cu alte unităţi etnice în expansiune.

Eurasianismul a fost injectat direct în fluxul de sânge al puterii ruse într-o variantă dezvoltată de autoproclamatul filozof Aleksandr Dughin care critică hegemonia Euratlantismului. După intervenţii nereuşite în politica partidelor post-sovietice, Dughin s-a concentrat pe dezvoltarea influenţei sale acolo unde a contat – cu armata şi factorii de decizie politică. Odată cu publicarea în 1997 a manualului său de 600 de pagini, intitulat  „Fundaţiile geopoliticii: viitorul geopolitic al Rusiei”, eurasianismul s-a mutat în centrul imaginaţiei politice a strategilor.

În adaptarea lui Dughin a eurasianismului la condiţiile actuale, Rusia a avut un nou adversar - nu mai este doar Europa, ci întreaga lume „atlantică” condusă de Statele Unite. Şi eurasianismul său nu era anti-imperial, ci opusul imperiului euroatlantic: Rusia a fost întotdeauna un imperiu, poporul rus era alcătuit de „oameni imperiali”, iar după vânzările paralizante din anii 1990 în faţa „inamicului etern”, Rusia ar putea reînvia în următoarea fază a luptei globale pentru a deveni un „imperiu mondial”. Pe frontul civilizaţional, Dughin a evidenţiat legătura de lungă durată dintre Ortodoxia Răsăriteană şi Imperiul Rus. Lupta ortodoxiei împotriva creştinismului occidental şi a decadenţei occidentale ar putea fi valorificată pentru războiul geopolitic care urmează.

Geopolitica eurasiatică, ortodoxia rusă şi valorile tradiţionale - aceste obiective au modelat imaginea de sine a Rusiei sub conducerea lui Putin - „Rusia, istoria mea”. Expoziţiile strălucitoare ale expoziţiei au prezentat filozofia eurasiatică a lui Gumilyov, martiriul sacrificial al familiei Romanov şi relele pe care Occidentul le-a provocat Rusiei.

Unde a figurat Ucraina în această renaştere imperială? Ca un obstacol, de la bun început. Trubetzkoy a susţinut în articolul său din 1927 „Despre problema ucraineană” - cultura ucraineană este o „individualizare a culturii ruseşti şi că ucrainenii şi belarusii ar trebui să se lege cu ruşii în jurul principiului organizatoric al credinţei lor ortodoxe comune”. 

Dughin a evidenţiat obiectivele mai direct în textul său din 1997: „suveranitatea ucraineană reprezenta un pericol uriaş pentru toată Eurasia. Controlul militar şi politic total al întregii coaste de nord a Mării Negre a fost un  obiectiv imperativ absolut  al geopoliticii ruse. Ucraina trebuia să devină  un sector pur administrativ al statului centralizat rus”.

Putin a fost marcat de acest mesaj. În 2013, el a declarat că Eurasia este o zonă geopolitică majoră în care „codul genetic” al Rusiei şi numeroasele sale popoare trebuie apărat împotriva „liberalismului occidental”. În iulie anul trecut , el a anunţat că „ruşii şi ucrainenii sunt un singur popor”, iar în dezvăluirea sa furioasă din ajunul invaziei, el a descris Ucraina drept o „colonie cu un regim marionetă”, unde Biserica Ortodoxă este atacată şi NATO se pregăteşte. pentru un atac asupra Rusiei. Putin chiar l-a înrolat şi pe Patriarhul Kirill, liderul spiritual al Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru a contribui la efortul de război. Kirill l-a lăudat recent pe preşedintele rus şi a declarat că serviciul militar în război este o „manifestare a iubirii evanghelice pentru vecini”.

Această sumă de atitudini – plângeri cu privire la agresiunea occidentală, exaltarea valorilor tradiţionale faţă de decadenţa drepturilor individuale, afirmarea datoriei Rusiei de a uni Eurasia şi subordonarea Ucrainei – s-a dezvoltat în cazanul resentimentelor post-imperiale.  

Scopul, evident, este imperiul. Iar linia nu va fi trasă în Ucraina.

Ambiţiile preşedintelui rus Vladimir Putin şi stilul său nemilos de a le atinge în invazia sa din Ucraina pot fi urmărite cel puţin parţial la o mână de gânditori ruşi conservatori care, ca şi el, au devenit proeminente într-o naţiune post-sovietică care se lupta să-şi găsească identitatea. şi care i-au ajutat să-şi modeleze ideologia.
„Nu poţi intra în mintea lui Putin chiar în acest moment”, a spus Marlene Laruelle, istoric şi politolog la Universitatea George Washington. Dar „există o istorie a consilierilor, formale şi informale, şi a gândirii care l-au înconjurat de-a lungul anilor, pe care le poţi privi pentru a-i înţelege perspectiva”.

Justificând războiul pe care l-a lansat la sfârşitul lunii februarie, dând vina pe Occidentul decadent pentru că a încercat să distrugă identitatea, graniţele şi securitatea Rusiei, Putin a repetat ideile cheie ale eurasianismului, o teorie politică a secolului XX pe care adepţii moderni o descriu ca spunând că Rusia este nu face parte nici din Europa, nici din Asia şi este inamicul lumii „atlantice” conduse de SUA.

Ca „popor imperial”, ruşii pot conduce un „imperiu eurasiatic mondial”, conform scrierilor unuia dintre cei mai proeminenţi susţinători ai eurasianismului, Alexander Dughin, 60 de ani, pe care unii îl numesc „Rasputinul lui Putin”.

Dughin, un fost profesor la Universitatea de Stat din Moscova, nu este cunoscut să se întâlnească în mod regulat sau să vorbească cu Putin sau cu cercul său apropiat, deşi l-a laudat pe liderul rus. Multe dintre scrierile sale de extremă-dreapta, antisemite, sunt prea extreme pentru ca până şi Kremlinul să le accepte public. Dar când nu a reuşit să facă incursiuni politice formale semnificative după căderea Uniunii Sovietice, Dughin şi-a  câştigat influenţa în rândul factorilor de decizie, a armatei şi a serviciilor secrete ruseşti, toţi fiind urechea lui Putin.

Ideile sale, dezvoltate în zeci de cărţi şi apariţii prolifice în mass-media rusă şi occidentală, par să se potrivească cu starea de spirit actuală a lui Putin, în timp ce liderul rus îşi continuă atacul asupra Ucrainei vecine, lăsând oraşele în moloz, mii de civili morţi şi milioane de oameni fugind, chiar dacă forţele sale terestre rămân blocate. 

Tratatul scriitorului din 1997, „Fundaţiile geopoliticii: viitorul geopolitic al Rusiei”, se citeşte uneori ca o privire de ansamblu asupra istoriei recente a Rusiei, aşa cum a exprimat Putin astăzi. 

”Ucraina este „un stat care nu are nicio semnificaţie geopolitică, nicio importanţă culturală specială sau semnificaţie universală, nici unicitate geografică, nici exclusivitate etnică. Reprezintă  un pericol enorm pentru toată Eurasia şi, fără a rezolva problema ucraineană, este în general lipsit de sens să vorbim despre politica continentală”, crede Dughin.

Ucraina „este un fel de concept. Nici măcar nu este o ţară”, a declarat un consilier al fostului preşedinte american Donald Trump, Stephen K. Bannon. A vorbit despre asta pe podcastul său, „Bannon’s War Room”. În 2018, Dughin şi Bannon s-au întâlnit la Roma şi au petrecut câteva ore împreună.

Dughin, a cărui carte a devenit citită obişnuită în armata rusă, a susţinut un nou imperiu rus „de la Dublin la Vladivostok”, transmite Los Angeles Times . El vede tehnologia ca promovând un fals sentiment de individualism şi a respins multe guverne europene moderne ca extensii ale Americii care invadează Rusia.

Lupta finală dintre Vest şi Est- America Atlantică vs Rusia Eurasiatică  

Sună a scenariu inspirat după romanul 1984 scris de George Orwell în care lumea este împărţită între Eurasia, Oceania şi Estasia. Dar nu, chiar acesta e ţelul regimului putinist influenţat de Dughin. 

În 2014, Dughin a publicat lucrarea  „Imperiul american ar trebui să fie distrus”, prin care susţine că „prăbuşirea Uniunii Sovietice a fost un dezastru geopolitic major al secolului 20”.

Partidul Eurasia , care promovează ideile neo-eurasiatice , a fost lansat în aprilie 2001. Dughin a fost raportat drept fondatorul grupului. El a spus că mişcarea va sublinia diversitatea culturală în politica rusă şi se va opune „globalizării în stil american şi, de asemenea, va rezista revenirii la comunism şi naţionalism”.

Kremlinul l-a invitat pe Dughin să vorbească la Moscova în februarie 2012. Acolo, Dugin s-a adresat unor zeci de mii de participanţi cu acest mesaj: