Prima pagină » Politic » Aleksandr Vucici a obţinut un nou mandat de preşedinte al Serbiei – proiecţii

Aleksandr Vucici a obţinut un nou mandat de preşedinte al Serbiei – proiecţii

Preşedintele în funcţie al Serbiei, Aleksandr Vucici, este creditat cu 59,8% din voturi în scrutinul prezidenţial, potrivit proiecţiilor realizate de institutele Ipsos şi CeSID pe baza sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, informează agenţia Reuters.
Aleksandr Vucici a obţinut un nou mandat de preşedinte al Serbiei - proiecţii
Mihai Draghici
04 apr. 2022, 01:27, Politic

Zdravko Ponos, un general de armată în retragere care a candidat din partea formaţiunii proeuropene Alianţa pentru Victorie, s-a clasat pe locul al doilea, cu 17,1% din voturi.

Preşedintele Aleksandr Vucici a candidat pentru un nou mandat de cinci ani cu angajamentul garantării păcii şi stabilităţii Serbiei, în contextul presiunilor exercitate de Occident asupra Belgradului pentru a se ralia sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei din cauza invaziei în Ucraina. Serbia, care are relaţii bune cu Rusia, speră să devină membră a Uniunii Europene.

În scrutinul parlamentar, Partidul Progresist Sârb (SNS), al preşedintelui Aleksandr Vucici, este creditat cu 43,6% din voturi, iar Alianţa pentru Victorie a obţinut 12,9%.

Partidul Socialist, un posibil partener de coaliţie al Partidului Progresist, este creditat cu 11,6% din voturi.

Prezenţa la urne în alegerile generale din Serbia a fost de 58,54%.