Mike Pompeo: Statele Unite nu vor război cu Iranul, dar vor reacţiona la un eventual atac/ Liderul suprem al Iranului se opune negocierilor privind un acord nuclear

Statele Unite nu vor război cu Iranul, dar vor reacţiona adecvat dacă vor fi atacate obiective americane, a declarat marţi seară secretarul de Stat Mike Pompeo după întrevederea cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Urmărește
1013 afișări
Imaginea articolului Mike Pompeo: Statele Unite nu vor război cu Iranul, dar vor reacţiona la un eventual atac/ Liderul suprem al Iranului se opune negocierilor privind un acord nuclear

Mike Pompeo: Statele Unite nu vor război cu Iranul, dar vor reacţiona la un eventual atac/ Liderul suprem al Iranului se opune negocierilor privind un acord nuclear

"În mod absolut, noi nu vrem război cu Iranul", a afirmat Mike Pompeo în staţiunea Soci, situată pe litoralul rus al Mării Negre, informează cotidianul Le Figaro şi Agenţia France-Presse.

"Dar le-am arărat clar iranienilor că dacă vor fi atacate interesele americane, în mod categoric vom riposta adecvat", a subliniat Mike Pompeo, citat de Russia Today.

La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a exprimat speranţa că informaţiile referitoare la trimiterea a 120.000 de militari americani în Orientul Mijlociu nu sunt adevărate. "Sper că zvonurile referitoare la presupusa mobilizare de către armata SUA a 120.000 de militari sunt lipsite de fundament, mai ales că regiunea este afectată deja de o serie de conflicte", a afirmat Serghei Lavrov, citat de agenţia Tass.

Secretarul interimar al Apărării din SUA, Patrick Shanahan, a prezentat un plan care prevede trimiterea a 120.000 de militari americani în Orientul Mijlociu în cazul amplificării tensiunilor cu Iranul, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times. În cursul unei reuniuni desfăşurate la Casa Albă, Patrick Shanahan a prezentat un plan operaţional care prevede trimiterea a 120.000 de militari în Orientul Mijlociu pentru situaţia în care Iranul ar ataca obiective americane sau ar accelera activităţile nucleare. Planul a fost revizuit la cererea unor membri radicali ai Administraţiei Donald Trump, în principal la insistenţele lui John Bolton, consilierul prezidenţial pentru Siguranţă Naţională.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a catalogat drept "ştire falsă" articolul cotidianului The New York Times referitor la eventualitatea trimiterii a 120.000 de militari în Orientul Mijlociu, precizând însă că ar mobiliza efective mai ample în cazul unui conflict cu Iranul.

Referindu-se la informaţiile difuzate de cotidianul NYT privind un plan al Pentagonului de trimitere a 120.000 de militari în Orientul Mijlociu pentru contracararea Iranului, Donald Trump a declarat, conform agenţiei Bloomberg: "Cred că este ştire falsă, da? Dar ce aş face eu?! Nu am făcut un astfel de plan. Dacă am fi plănuit aşa ceva, am mobiliza mult mai mulţi militari".

Ali Khamenei afirmă că Iranul nu va intra în război cu SUA/ Ayatollahul se opune negocierilor privind un acord nuclear

 

Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a declarat marţi seară că nu va fi niciun război cu Statele Unite, în pofida tensiunilor legate de programul nuclear al Teheranului.

„Nu va fi niciun război. Naţiunea iraniană a ales calea rezistenţei”, a afirmat Ali Khamenei într-un discurs televizat, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Însă liderul regimului islamist de la Teheran a reiterat că se opune negocierii unui acord nuclear cu Statele Unite.

Preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franţa, China şi Rusia menţin Acordul nuclear cu Iranul.

Din cauza sancţiunilor americane, Iranul a avertizat recent că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menţinerea Tratatului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici