Ambasadoarea SUA la ONU: Nord-coreenii "trăiesc un coşmar"

Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Samantha Power, a condamnat, luni, situaţia drepturilor omului în Coreea de Nord, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, apreciind că nord-coreenii "trăiesc un coşmar".

Urmărește
220 afișări
Imaginea articolului Ambasadoarea SUA la ONU: Nord-coreenii "trăiesc un coşmar"

Samantha Power, ambasadoarea SUA la ONU (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Abuzurile comise de regimul comunist de la Phenian sunt "pe larg răspândite şi sistematice" şi reprezintă "o ameninţare pentru pacea şi securitatea la nivel internaţional", a afirmat ea.

"Când o ţară ameninţă cu arma nucleară deoarece este criticată pentru modul în care îşi tratează cetăţenii, poate cineva pune la îndoială că nu există o legătură între drepturile omului în Coreea de Nord şi pacea şi securitatea la nivel internaţional?", a întrebat ea.

Sprijinindu-şi afirmaţiile pe un raport critic al ONU publicat în februarie, ea a citat mărturii ale unor foşti deţinuţi din tabere de muncă nord-coreene care relatează numeroase "atrocităţi", precum deţinuţi forţaţi să supravieţuiască hrănindu-se cu rădăcini şi şoareci, torturaţi, violaţi sau supuşi unor "pedepse sadice".

Aceste mărturii colectate de o comisie de anchetă a Naţiunilor Unite, care a intervievat între 80 şi 120.000 de deţinuţi din tabere de muncă ale regimului comunist de la Phenian, "arată că nord-coreenii trăiesc un coşmar", a conchis ea.

Power a recomandat Consiliului să "examineze recomandarea" Comisiei Adunării Generale a ONU privind sesizarea Curţii Penale Internaţionale (CPI) pentru crime împotriva umanităţii comise în Coreea de Nord. Potrivit unor diplomaţi la ONU, Beijingul, singurul aliat al Phenianului, va recurge la dreptul de veto pentru orice decizie a CPI.

Consiliul "trebuie să vorbească frecvent pe tema drepturilor omului în Coreea de Nord", a declarat ambasadoarea Washingtonului la ONU. "Tăcerea, a adăugat ea, nu va încuraja Guvernul nord-coreean să pună capăt acestor abuzuri".

Power le-a cerut ţărilor vecine Coreei de Nord, inclusiv Chinei, să nu-i expulzeze pe cetăţenii nord-coreeni care au fugit din ţara lor. Statele Unite vor continua să-i primească, a promis ea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici