Video Kim Jong-un, cel mai căutat om de pe planetă. Ce se întâmplă în aceste momente la Phenian

  • Cel mai căutat om de pe planetă, dictatorul nord-coreean, Kim Jong-un, nu este de găsit
  • Expert în Coreea de Sud: Dacă ar fi mort, nu am afla prea curând. Ceva nu e în regulă cu sănătatea lui
  • Analiştii consideră că oficialii nord-coreeni tac pentru că acum are loc o luptă pentru putere la Phenian
  • Kim Jong-un, despre care se crede că ar avea 36 de ani, nu a mai fost văzut în public de două luni
Urmărește
2436 afișări

Ar putea dura săptămâni până să aflăm ce se întâmplă cu dictatorul nord-coreean Kim Jong-un. Oficialii din Coreea de Sud spun că acesta este bine, sănătos, însă tăcerea oficialilor din Nord şi cea a Chinei dă de gândit şi alimentează speculaţiilă că liderul suprem de la Phenian ar fi murit sau s-ar afla în stare gravă.

Robert Kelly, analist politic din Coreea de Sud: ”Părerea mea este că ceva nu e în regulă cu sănătatea lui, ceea ce nu ar fi o surpriză, nu-i aşa? Adică, suferă de morbiditate obeză, fumează, a fost suferind de gută."

Presa nord-coreeană a încercat să pună capăt zvonurilor şi a publicat o scrisoare în care Kim Jong-un îi laudă pe muncitorii care construiesc oraşul Samjyon, locul natal al tatălui său, Kim Jong-il. Este însă singurul semn de viaţă pe care îl dă în aproape o lună.

O nouă teorie susţine că liderul suprem de la Phenian ar fi fost rănit în timpul lansării unei rachete balistice, în timp ce alte surse lasă să se înţeleagă că el s-ar fi autoizolat, pe fondul pandemiei de coronavirus, într-o staţiune balneară de lux din estul ţării. O informaţie susţinută cu fotografii din satelit, care surprind  trenul personal al lui Kim Jong-un, în gara din această staţiune.

Robert Kelly, analist politic din Coreea de Sud: "Dacă ar fi mort, nu cred că ar ieşi în faţă şi ne-ar spune încă. Probabil, au loc nişte jocuri de culise pentru a decide cine va fi la conducere. Dar îmi imaginez că, în următoarele săptămâni, vom afla ceva oficial despre asta."

Kim Jong-un ar fi trebuit să participe pe 15 aprilie la ceremoniile legate de ziua bunicului său, Kim Ir-sen, fondatorul Coreei de Nord, însă actualul lider de la Phenian nu şi-a făcut, în mod surprinzător, apariţia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici