ANALIZĂ: Absenteismul, un flagel al alegerilor europene

În 2009, la precedentele alegeri europene, nivelul absenteismului a fost, în medie, de 57% în UE, atingând 70% în şase ţări, dar recordul este deţinut de către Slovacia, unde peste 80% dintre alegători nu s-au prezentat la urne.

Singurele două state în care absenteismul s-a situat sub 10% au fost Belgia şi Luxemburgul, în care votul este obligatoriu.

Cu treizeci de ani în urmă, în 1979, pe când Uniunea avea nouă state membre, absenteismul a fost de 37%.

O participare scăzută constituie o problemă pentru reprezentativitatea şi legitimitatea aleşilor, recunosc eurodeputaţii din toate ţările. Nivelurile-record de absenteism constituie una dintre dovezile "precarităţii importante şi legitimităţii democratice a Uniunii", afirmă universitarul Antoine Vauchez, director de cercetare la CNRS.

Prea mult timp cantonat într-un rol consultativ, Parlamentul European este dotat de-acum cu puterea codeciziei alături de state. Aproape toate legile europene este necesar să primească aprobarea sa.

Însă PE continuă să fie perceput ca "prea îndepărtat" de cetăţenii europeni. Un studiu recent Eurobarometru, Biroul european care măsoară situaţia opiniei publice în UE, a arătat că 67% dintre europeni apreciază că vocea lor "nu contează în UE".

"Desigur, dacă apreciezi că vocea ta nu contează, eşti cu atât mai susceptibil să absentezi", subliniază Michael Malherbe, un moderator pe un blog specializat în comunicare europeană.

În perioada 2009-2013, imaginea pozitivă a UE a înregistrat o scădere de 18 puncte procentuale, în timp ce imaginea negativă a câştigat 14 puncte. Potrivit Eurobarometrului, "proporţia persoanelor care afirmă că au imagine pozitivă despre UE se menţine la un nivel imediat superior celei a respondenţilor care au o imagine negativă".

La fel, în domeniul încrederii în instituţiile europene, scăderea este vertiginoasă - 17 puncte în perioada 2009-2013 - până la 31%.

Spre deosebire de numeroase Parlamente naţionale, unde clivajul este clar între majoritate şi opoziţie, eurodeputaţii - cu excepţia euroscepticilor şi eurofobilor - cultivă arta compromisului, în activitatea la comisii sau la vot în plen.

Această căutare constantă a compromisului asupra unor dosare uneori foarte complexe face activitatea parlamentară destul de opacă pentru opinia publică.

Partidele politice, spre exemplu în Franţa, se servesc uneori de Parlamentul European pentru "reciclarea" unora dintre aleşii înfrânţi în scrutine naţionale, în loc să prezinte candidaţi pentru afaceri europene.

Într-o încercare de a răspunde deficitului democratic de care este afectată UE şi, totodată, în vederea mobilizării alegătorilor, principalele cinci partide reprezentate în PE - conservatorii din cadrul Partidului Popular European (PPE), socialiştii, liberalii (de centru), Verzii şi stânga radicală - au desemnat câte un cap de listă pentru preşedinţia Comisiei Europene (CE).

PE mizează pe această "noutate" în încercarea de a mai trezi din apatie alegătorii, pe care ar vrea să-i convingă, potrivit sloganului reţinut pentru campanie, că "de această dată este diferit".