ANALIZĂ: Posturile strategice de la conducerea instituţiilor UE şi favoriţii pentru ocuparea lor

Agenţia France Presse prezintă cele trei funcţii-cheie ale instituţiilor europene şi principalii favoriţi pentru aceste posturi.

- Diplomaţia Uniunii Europene

Funcţia de "Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe" a fost înfiinţată prin Tratatul de la Lisabona, în 2009. Şeful diplomaţiei europene este numit pentru un mandat de cinci ani, iar rolul său este de coordonare a politicii externe şi de apărare a UE, o misiune sensibilă în relaţiile cu statele membre, în special cele mari, care doresc să-şi menţină prerogativele în problemele de politică externă.

Înaltul Reprezentat este şi membru al Comisiei Europene, unde deţine funcţia de vicepreşedinte, şi al Consiliului, ţinând cont de faptul că el conduce reuniunile miniştrilor de Externe şi participă la summiturile şefilor de stat şi de guvern din UE.

Britanica Catherine Ashton a deţinut pentru prima oară acest post, iar în momentul desemnării era o figură puţin cunoscută pe scena politică europeană. Cu toate acestea, ea a reuşit să-şi încheie mandatul cu un rol de prim plan în negocierile privind dosarul nuclear iranian, dar şi în negocierile dintre Serbia şi Kosovo.

Ministrul italian de Externe, social-democrata Federica Mogherini, este considerată favorită pentru a o înlocui pe Catherine Ashton la conducerea diplomaţiei UE, dar este dezavantajată de lipsa de experienţă şi de poziţia Italiei, considerată de unele state din UE prea favorabilă Rusiei în criza ucraineană. Un al nume menţionat pentru acest post este cel al comisarului european pentru Cooperare Internaţională, Ajutor Umanitar şi Gestionarea Crizelor, Kristalina Gheorghieva, apropiată de conservatorii din PPE.

Alegerea şefului diplomaţiei europene va influenţa numirea preşedintelui Consiliului, funcţie revendicată de socialiştii europeni.

- Preşedintele Consililui European

Începând din 2009, Consiliul European, care reuneşte şefii de stat şi de guvern şi are misiunea de a decide orientările UE în cele mai importante dosare, dispune de un preşedinte permanent, numit pentru un mandat de doi şi jumătate, care poate fi reînnoit o singură dată.

Primul preşedinte al Consiliului a fost politicianul belgian creştin-democrat Herman Van Rompuy. La rândul său o figură puţin cunoscută în momentul numirii, Van Rompuy s-a impus prin poziţiile adoptate şi prin arta compromisului. Mandatul său se încheie la 30 noiembrie.

Social-democraţii, mult mai numeroşi în cadrul Consiliului decât în 2009, revendică postul, dar nu au reuşit să ajungă la un acord asupra unui nume. Premierul danez Helle Thorning-Schmidt, moderată şi acceptată şi de britanici, se află în cursa pentru acest post, dar faptul că Danemarca nu face parte din zona euro ridică probleme.

În consecinţă, dreapta europeană este decisă să lupte pentru acest post. Numele conservatorilor Enda Kenny, premierul Irlandei, şi al lui Valdis Dombrovskis, fostul şef al Guvernului leton, sunt menţionate pentru preşedinţia Consiliului European. Liberalii, deşi aflaţi în declin, doresc să obţină un post, în schimbul susţinerii conservatorilor şi socialiştilor în Parlamentul European. Este menţionat, astfel, premierul olandez Mark Rutte sau fostul premier eston Andrus Ansip.

- Preşedintele Eurogrup

Statele membre ale zonei euro au simţit rapid necesitatea discutării problemelor specifice uniunii monetare, coordonării poziţiilor şi deţinerii unei voci pe scena financiară şi politică internaţională.

Clubul miniştrilor de Finanţe din zona euro a fost înfiinţat informal în 1997. Instituţionalizat treptat, el a avut un preşedinte permanent provenit din rândurile statelor membre începând din 2005. Se are acum în vedere numirea unui preşedinte permanent, care să nu deţină în acelaşi timp funcţia de ministru.

Primul preşedinte al Eurogrupului a fost politicianul luxemburghez creştin-democrat Jean-Claude Juncker, viitorul preşedinte al Comisiei Europene, care a deţinut mandatul în perioada 2005-2013. Succesorul său, politicianul olandez social-democrat Jeroen Dijsselbloem s-a confruntat cu dezbateri dificile în momentul crizei din Cipru, însă ulterior s-a impus. Simţul compromisului de care a dat dovadă Jeroen Dijsselbloem este acum recunoscut.

Înlocuirea sa cu actualul ministru spaniol al Economiei, conservatorul Luis de Guindos, pare decisă. Provenit dintr-o ţară care a aplicat un sever program de austeritate în schimbul planului de ajutor financiar pentru sectorul bancar, Luis de Guindos este susţinut de statele care au promovat reducerile bugetare, în special Germania.