ANALIZĂ: Vaticanul şi Biserica Catolică îl plac pe Mario Monti, dar nu îl susţin unanim

În contextul în care, pe celălalt mal al Tibrului, cel mai mic stat din lume este cuprins de febră în urma anunţului demisiei lui Benedict al XVI-lea, votul catolic în Italia reprezintă o variabilă deloc de neglijat pentru partidele din peninsulă. Numai comediantul Beppe Grillo afirmă în mod deschis că îşi râde de sfatul Bisericii. Toţi ceilalţi lideri şi-au exprimat respectul faţă de Benedict al XVI-lea.

În ţara lui Peppone şi Don Camillo, votul catolic este dispersat între polul de centru-dreapta a lui Silvio Berlusconi, cel de centru-stânga a lui Luigi Bersani şi lista "Opţiunea Civică" a lui Monti.

Cotidianul Vaticanului Osservatore Romano este cel care a exprimat în mod spectaculos, în decembrie, susţinerea Sfântului Scaun faţă de intrarea în cursă a lui Monti, un catolic practicant. 

Preşedintele Conferinţei Episcopale, cardinalul Angelo Bagnasco, foarte critic la adresa perioadei Berlusconi, şi-a exprimat, de asemenea, aprobarea faţă de programul de austeritate al fostului comisar european, afirmând în mod public că doreşte continuarea acestuia.

Potrivit vaticanistului Sandro Magister, Andrea Riccardi, fondatorul comunităţii catolice Sant'Egidio şi ministru pentru Cooperare Internaţională "a avut o influenţă directă asupra opţiunii lui Mario Monti" de a candida.

Riccardi este în prezent unul dintre cei mai mediatizaţi lideri ai acestei mişcări, iar mai mulţi lideri Sant'Egidio candidează în alegeri.

"Riccardi joacă un rol de consilier al lui Monti", iar "Sant'Egidio a reuşit să creeze împreună cu Papa o adevărată relaţie de încredere", via Georg Gänswein, secretarul particular al pontifului. Monti s-a întâlnit cu Papa de opt ori, după ce a format actualul Guvern tehnocrat, în toamna lui 2011.

Totuşi, pe măsură ce campania electorală a avansat, susţinerea Bisericii faţă de mişcarea lui Monti pare tot mai atent măsurată.

"Episcopii au dat puţin înapoi. Bagnasco a apreciat că este prudent să se manifeste o echidistanţă faţă de diverse partide", apreciază Andrea Tornielli, vaticanistul site-ului Vatican Insider.

Potrivit săptămânalului L'Espresso, spre deosebire de preşedintele Conferinţei Episcopale, secretarul de Stat Tarcisio Bertone îi este în continuare favorabil lui Berlusconi, deoarece este "singurul care a avut curajul să semneze" măsuri în direcţia apărării unor "valori non negociabile", ca de exemplu refuzul absolut al eutanasiei, inclusiv în cele mai critice cazuri.

Anumiţi prelaţi de la Vatican, scrie l'Espresso, nu au primit bine faptul că tabăra de centru a lui Monti se manifestă atât de discret în privinţa apărării valorilor creştine tradiţionale ale familiei şi vieţii. Probabilitatea unei alianţe cu Partidul Democrat al lui Bersani, dispus la reforme în sensul unei evoluţii a societăţii, i-au determinat să îşi modereze susţinerea.

"Eminenţa Sa (Bertone) preferă să vorbească mai degrabă cu un păcătos notoriu decât cu un moralist plictisitor", scrie săptămânalul italian.

În 2011, Vaticanul a hotărât să îl abandoneze pe Berlusconi, acoperit de scandaluri sexuale şi incapacitatea Guvernului său. Anul trecut, Curia şi Biserica au fost de acord ca Guvernul Monti să impoziteze mai mult imensele lor bunuri imobiliare, o premieră.

Pe de altă parte, anumiţi catolici ar fi vrut să se creeze un nou partid de factură catolică, diferit de fostul partid democrat-creştin, erodat de putere şi corupţie. Însă acest proces, cunoscut sub numele "de la Todi", un oraş în centrul Italiei, a eşuat, din cauza lipsei de unitate şi a unor susţinători convinşi.

În plus, un studiu al cunoscutului Institut Eurispes arată că Biserica este tot mai puţin ascultată de către italieni pe tema opoziţiei sale radicale faţă de divorţ, schimbări în domeniul bioeticii, căsătoriei între persoane de acelaşi sex, avort şi eutanasie.

Politicienii par mai atenţi faţă de interesele Bisericii decât electoratul lor, notează Eurispes. De exemplu, proporţia italienilor care susţin anumite forme de eutanasie în situaţi de suferinţă extremă a crescut de la 50,1%, în 2011, la 64,6%, în 2012.