- Home
- Externe
- MOSCOVA, (23.10.2014, 16:37)
- Luminiţa Bogdan
Arestări şi demisii în serie, în urma accidentului aviatic în care a murit directorul Total
Un prim suspect reţinut, noi arestări şi demisii în serie au avut loc în rândul conducerii aeroportului Vnukovo, în condiţiile în care anchetatorii ruşi încearcă să stabilească responsabilitatea în cazul accidentului aviatic în care şi-a pierdut viaţa directorul companiei petroliere franceze Total.
Urmărește
691 afișări
Arestări şi demisii în serie, în urma accidentului aviatic în care a murit directorul Total
Şoferul maşinii de deszăpezire implicată în coliziunea care a provocat accidentul avionului de tip Falcon în care se afla directorul general al Total, Christophe de Margerie, a fost arestat preventiv joi, până la 21 decembrie, în urma unei decizii a tribunalului din Moscova, la solicitarea anchetatorilor.
Potrivit Comisiei ruse de anchetă, angajatul în vârstă de 60 de ani, Vladimir Martinenko, avea o alcoolemie de 0,6 g/l de alcool în sânge în momentul accidentului, cu 0,1 grame mai mult decât permite legislaţia în Franţa. Legislaţia din Rusia aplică o toleranţă zero faţă de consumul de băuturi alcoolice pentru conducătorii auto.
Citeşte şi:
Directorul grupului petrolier francez Total a murit într-un accident aviatic la Moscova. Şoferul vehiculului implicat în accident era beat
Citeşte şi:
Primele IMAGINI după accidentul aviatic în care a murit CEO-ul grupului petrolier Total - VIDEO
Avocatul său a dezminţit însă marţi acuzaţiile privind starea de ebrietate, invocând probleme cardiace care îl împiedică pe clientul său să consume alcool, dar a recunoscut ulterior că este posibil să fi consumat "câteva picături" de alcool.
TITLURILE ZILEI
-
astăzi, 20:49
-
astăzi, 20:11
-
astăzi, 21:05
-
astăzi, 17:56
-
astăzi, 20:56
-
astăzi, 16:30
-
astăzi, 16:18
-
astăzi, 17:08
• Posibilă echipă comună de anchetă româno-olandeză în cazul furtului tezaurului dacic
-
astăzi, 16:49
-
astăzi, 16:32
• DSU: O biblie, o icoană şi o carte de rugăciuni, intacte, deşi în jurul lor totul s-a făcut scrum
-
astăzi, 17:57
• Un avion Boeing de pasageri care zbura din Dubai la Moscova a aterizat de urgenţă în sudul Rusiei
-
astăzi, 15:15
• Live text Războiul din Ucraina, ziua 1071. Biroul Naţional Anticorupţie din Ucraina a deschis o anchetă împotriva ministrului Apărării / Prizonierul australian despre care se spunea că ar fi fost executat de Rusia este în viaţă/ Zelenski îl îndeamnă pe Trump să fie de partea Ucrainei / SUA mută zeci de rachete Patriot din Israel în Ucraina
-
astăzi, 15:03
-
astăzi, 15:07
-
astăzi, 15:12
Avionul în care se afla directorul general al grupului petrolier francez a intrat în coliziune cu maşina de deszăpezire în noaptea de luni spre marţi, pe aeroportul Vnukovo din Moscova, iar ulterior s-a prăbuşit, provocând moartea celor patru persoane care se aflau la bord, inclusiv directorul companiei Total.
În primele imagini ale interogatoriului difuzate miercuri de posturile de televiziune ruse, Vladimir Martinenko afirmă că "s-a pierdut". "Nu mi-am dat seama că am intrat pe pista de decolare", a declarat el. Pe de altă parte, avocatul său a declarat, miercuri, că el nu lucra singur în acel moment, iar maşina sa făcea parte dintr-o "coloană de maşini de deszăpezire". Potrivit avocatului, Vladimir Martinenko a coborât din maşină pentru a verifica dacă a lovit un obstacol şi a întârziat între "30 şi 40 de secunde", suficient pentru "ieşi din coloana de maşini".
Convoiul a părăsit pista, dar turnul de control nu a observat că a mai rămas o maşină" pe pistă, a afirmat avocatul. În acel moment, avionul s-a ciocnit de maşina de deszăpezire şi s-a prăbuşit.
De asemenea, anchetatorii ruşi au reţinut preventiv joi patru angajaţi ai aeroportului Vnukovo, printre care şeful echipei de curăţare a pistei şi responsabilul pentru controlarea zborurilor, dar şi controlorul de trafic care monitoriza decolarea avionului, împreună cu şeful său. Potrivit Comisiei ruse de anchetă, cei patru angajaţi au fost "reţinuţi în calitate de suspecţi" şi sunt acuzaţi că nu au respectat normele de securitate. Nu există indicii că cei patru au consumat băuturi alcoolice.
În paralel, primele demisii au fost anunţate în rândul conducerii aeroportului, prin plecarea directorului general Andrei Diakov, aflat în funcţie din 2005, şi a adjunctului său, Serghei Solntsev. Anchetatorii ruşi au denunţat, marţi, "neglijenţa criminală" a conducerii aeroportului Vnukovo.
Pe lângă anchetă, experţii ruşi, în colaborare cu omologii francezi de la Biroul de anchetă şi analiză (BEA) continuă analiza datelor din cutiile negre ale avionului, care urmează să stabilească circumstanţele producerii accidentului. Potrivit vicepreşedintelui Biroului rus de anchetă pentru siguranţa aviaţiei civile (MAK), Serghei Zaiko, analiza datelor zborului a început miercuri şi ar urma să fie finalizată în "două-trei zile".
În ceea ce priveşte condiţiile de funcţionare în aeroporturile din Rusia, cotidianul Vedomosti a anunţat, joi, că un comunicat a fost publicat pe site-ul său de compania rusă Iamal, care a atras atenţia cu privire la "riscul producerii unor coliziuni" ale avioanelor pe aeroporturile ruse. Documentul a fost ulterior retras de pe site-ul companiei Iamal.
Între timp, familia lui Christophe de Margerie a sosit la Moscova pentru repatrierea corpului directorului companiei Total. Acesta urmează să fie înhumat luni în localitatea Saint-Pair-sur-Mer, din Normandia.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Meteorologii Accuweather anunță că iarna vine abia în martie, în BUCUREȘTI. Câte zile ninge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe