LIVE-TEXT   Războiul Israel-Hamas, ziua 8. Noul ultimatum a expirat. O ofensivă terestră împotriva Hamas în Gaza ar putea începe oricând / Unul dintre cei mai importanţi lideri Hamas a fost ucis într-un raid al forţelor Israelului

  • Israelul a anunţat vineri că infanteria şi tancurile au efectuat raiduri în interiorul Fâşiei Gaza, acesta fiind primul anunţ privind trecerea de la războiul aerian la operaţiuni terestre pentru a elimina luptătorii Hamas, transmite Reuters.
  • Forţele israeliene au recuperat trupurile mai multor israelieni luaţi ostatici
  • Unul dintre cei mai importanţi lideri Hamas a fost ucis într-un raid al forţelor Israelului
Urmărește
9505 afișări
Imaginea articolului Războiul Israel-Hamas, ziua 8. Noul ultimatum a expirat. O ofensivă terestră împotriva Hamas în Gaza ar putea începe oricând / Unul dintre cei mai importanţi lideri Hamas a fost ucis într-un raid al forţelor Israelului

Mediafax Foto

UPDATE Forţele de apărare israeliene susţin că Hamas obstrucţionează trecerea în siguranţă a locuitorilor din Fâşia Gaza spre sud

IDF a avertizat locuitorii din partea de nord a Fâşiei Gaza să se evacueze, pe fondul pregătirilor pentru o aşteptată ofensivă terestră. În această zonă locuiesc aproximativ un milion de persoane.
 
FDI a declarat că a identificat sute de mii de palestinieni care se deplasează spre sud, mulţi dintre ei fiind blocaţi în traficul cauzat de blocajele rutiere ale Hamas.
 
"Hamas îngreunează deplasarea locuitorilor din Fâşia Gaza pe drumurile principale şi împiedică trecerea vehiculelor pe aceste drumuri", a declarat IDF.

UPDATE Israelul a recunoscut "greşelile" serviciilor de informaţii care nu au reuşit să prevadă atacurile Hamas de la sfârşitul săptămânii trecute

"Este greşeala mea şi reflectă greşelile tuturor celor care fac evaluări [ale serviciilor de informaţii]", a declarat consilierul pentru securitate naţională al Israelului, Tzachi Hanegbi, în cadrul unui briefing de presă, relatează Agenţia France-Presse.
 
"Noi chiar am crezut că Hamas a învăţat lecţia" din ultimul său război major cu Israelul în 2021, a adăugat Hanegbi.
 
El a continuat prin a refuza negocierile în jurul schimburilor de prizonieri cu Hamas, spunând: "Nu există nicio modalitate de a negocia cu un inamic pe care am jurat să îl anihilăm".

UPDATE Armata israeliană se pregăteşte pentru "operaţiuni terestre semnificative"

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că forţele sale se pregătesc să pună în aplicare o gamă largă de planuri operaţionale ofensive, relatează Reuters.
 
De asemenea, armata israeliană a anunţat că forţele sale au fost desfăşurate pe întreg teritoriul Israelului şi se pregăteşte pentru următoarele etape "cu accent pe operaţiuni terestre semnificative".

UPDATE Premierul israelian i-a vizitat pe soldaţii israelieni în apropierea graniţei cu Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a transmis sâmbătă o înregistrare video şi imagini din timpul vizitei sale pe linia frontului din apropierea graniţei cu Gaza, unde a vizitat soldaţi israelieni.
 
"Cu luptătorii noştri în Gaza, pe linia frontului. Suntem cu toţii pregătiţi", a postat Benjamin Netanyahu pe X, cunoscut anterior sub numele de Twitter, sâmbătă după-amiază.
 
Învelişul Gaza se referă la aşezările, kibbutzim şi zonele din Israel aflate pe o rază de 7 kilometri de la graniţa cu Gaza.

UPDATE Comisia Europeană va tripla ajutorul umanitar pentru Gaza

Comisia Europeană a anunţat în această după-amiază că va tripla ajutorul umanitar pentru Gaza. Măsura vine după ce UE s-a confruntat cu critici din cauza mesajelor contradictorii transmise de conducerea sa de vârf.
 
Preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a discutat astăzi cu secretarul general al ONU, António Guterres, a anunţat Comisia.
 
"Comisia va majora imediat pachetul actual de ajutor umanitar prevăzut pentru Gaza cu 50 de milioane de euro", a declarat von der Leyen într-un comunicat. "Acest lucru va duce totalul la peste 75 de milioane de euro".

UPDATE Blinken a sosit în Emiratele Arabe Unite în cadrul unei călătorii diplomatice multinaţionale

Secretarul de stat american Antony Blinken a sosit în Emiratele Arabe Unite, a cincea sa oprire într-o călătorie multinaţională, menită să împiedice extinderea războiului din Israel.
 
Înaltul diplomat american şi-a început ziua în Arabia Saudită, unde s-a întâlnit cu ministrul de externe saudit şi a vorbit despre protejarea civililor şi oprirea conflictului. El urmează să se întâlnească cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite, şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, la Abu Dhabi.
 
Vineri, Blinken s-a aflat în Iordania, Qatar şi Bahrain înainte de a ajunge la Riad. Joi a fost în Israel şi urmează să se oprească duminică în Egipt, înainte de a se întoarce în SUA.

UPDATE Israelul avertizează că oricine se apropie de graniţa cu Gaza va fi împuşcat

Forţele de Apărare ale Israelului (FDI) au declarat că au efectuat "mici raiduri" în apropiere de Gaza, lansând un avertisment dur că "oricine se va apropia de graniţă va fi împuşcat".
 
Purtătorul de cuvânt al FDI, locotenent-colonelul Richard Hecht, a declarat că armata "se pregăteşte pentru următoarele etape", dar nu a dat mai multe informaţii.
 
Israelul a inundat graniţa cu sute de mii de soldaţi şi echipamente militare, în timp ce îşi intensifică asediul asupra Gaza.
 
Două persoane au fost ucise "apropiindu-se" de gardul de securitate de la graniţă, la care armata israeliană încă lucrează pentru a-l securiza, a declarat Hecht. 

UPDATE Biden: SUA lucrează pentru a "atenua consecinţele umanitare” ale atacului Hamas

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat astăzi că Washingtonul depune eforturi pentru "a crea condiţiile necesare pentru a relua fluxul de asistenţă şi pentru a milita pentru respectarea legii războiului".

UPDATE Mii de persoane participă la un miting pro-palestinian la Londra

Mii de protestatari s-au alăturat sâmbătă unui miting pro-Palestina în centrul Londrei, pe fondul războiului dintre Israel şi Hamas.
 
Marşul, care va înainta spre Whitehall, a pornit din Portland Place cu puţin înainte de ora 13.00, unde activiştii pro-Palestina au aruncat cu vopsea roşie înspre sediul BBC.
 
Grupul de activişti "Palestine Action" a revendicat sâmbătă dimineaţă responsabilitatea pentru atacul asupra clădirii, acuzând postul de televiziune că are "sânge palestinian pe mâini".
 
Peste 1.000 de poliţişti au fost mobilizaţi de Poliţia Metropolitană pentru marş, iar secţiunea 12 din Legea privind ordinea publică este în vigoare de la prânz şi acoperă traseul demonstraţiei.
 
Poliţia a avertizat că orice persoană care manifestă sprijin pentru Hamas sau care se abate de la traseu riscă să fie arestată.

UPDATE Hamas susţine că opt ostatici au fost ucişi în lovituri israeliene

Hamas a precizat într-un comunicat că 8 prizonieri, dintre care 4 străini, au fost ucişi în raidurile aeriene israeliene din ultimele 24 de ore, relatează Reuters

UPDATE Noi atacuri cu rachete din Faşia Gaza spre Israel

UPDATE Armata israeliană dă un nou ultimatum, în aşteptarea ofensivei terestre / Civilii mai au câteva ore să părăsescă zona

Locuitorii din nordul Fâşiei Gaza că pot pleca în siguranţă în sud prin două rute, sâmbătă, între orele 10:00 şi 16:00. Purtătorul de cuvânt al Forţelor de apărare israeliene pentru presa arabă afirmă că nu vor exista atacuri aeriene în acest interval.

UPDATE Unul dintre cei mai importanţi lideri Hamas a fost ucis într-un raid al forţelor Israelului

forţele de Apărare ale Israelului (IDF) transmite, sâmbătă dimineaţă, că l-au ucis pe şeful forţelor aeriene al Hamas, Murad Abu Murad, într-un raid aerian efectuat în Fâşia Gaza în cursul nopţii, potrivit www.haaretz.com.

UPDATE Hamas caută sprijinul Rusiei în confruntarea cu Israel

Hamas, grup militant islamic care guvernează Gaza, a precizat sâmbătă dimineaţă într-un comunicat că salută "eforturile neobosite ale Rusiei" menite "să oprească agresiunea Israelului împotriva teritoriului său".

UPDATE Forţele israeliene au recuperat trupurile mai multor israelieni luaţi ostatici

Cadavrele mai multor israelieni au fost recuperate de armata israeliană după ce forţele sale au intrat în Fâşia Gaza, potrivit unui raport al Haaretz. Familiile acestor persoane, care erau date dispărute de la atacurile Hamas de sâmbăta trecută, au fost anunţate, se arată în comunicat.

Raportul îl citează pe purtătorul de cuvânt al Armatei israeliene, Daniel Hagari, care a declarat că trupele au găsit, de asemenea, obiecte care ar putea duce la mai mulţi israelieni dispăruţi. În timpul raidurilor, armata israeliană a "distrus, de asemenea, infrastructura şi escadroanele teroriste, inclusiv o unitate Hamas care a tras rachete antitanc spre Israel".

Armata israeliană a declarat în această dimineaţă că a confirmat că peste 120 de civili sunt ţinuţi ostatici în Gaza de către Hamas.

UPDATE 06:00 Rusia cere la ONU încetarea focului în conflictul dintre Israel şi Hamas

Ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite a cerut vineri o „încetare a focului” în Fâşia Gaza şi Israel, în timp ce dă vina pe Statele Unite pentru conflictul în curs.

UPDATE 05:00 Emisarul Chinei în Orientul Mijlociu a discutat despre criza din Gaza cu membrii Ligii Arabe

Reprezentantul Chinei în Orientul Mijlociu s-a întâlnit cu membri de rang înalt ai Ligii Arabe din China, pentru o sesiune de urgenţă pentru a discuta despre criza din Israel şi Gaza, potrivit unui comunicat al ministerului de Externe al Chinei.

Într-un comunicat emis sâmbătă, ministerul l-a citat pe Zhai Jun spunând că Beijingul sprijină Liga Arabă, formată din 22 de membri, să joace unui rol important în „problema palestiniană” şi va continua să ofere ajutor umanitar poporului palestinian.

„Comunitatea internaţională ar trebui să îşi intensifice cu seriozitate sentimentul de urgenţă pentru a reveni la baza corectă a soluţiei celor două state pentru a realiza coexistenţa paşnică a celor două state Palestina şi Israel”, a spus Zhai, potrivit declaraţiei.

Anterior, South China Morning Post a raportat că Zhai a vorbit la telefon cu înalţi oficiali din Egipt, Autoritatea Palestiniană, Israel şi Arabia Saudită, în încercarea de a rezolva conflictul.

UPDATE 04:15 Armata israeliană: Hezbollah a fost ţinta unui atac aerian în Liban

Forţele de Apărare ale Israelului au declarat că au vizat gruparea militantă Hezbollah într-un atac aerian în această seară.

Lovitura a avut loc în sudului Libanului şi a fost un răspuns la "infiltrarea unor obiecte aeriene neidentificate în Israel şi la focul asupra unui UAV (vehicul aerian fără pilot) al IDF (Forţele de Apărare ale Israelului - n.r.)", a precizat armata israeliană.

UPDATE 04:00 ONU: Zeci de mii de persoane au fugit din Gaza

Se estimează că zeci de mii de persoane din Gaza au fugit spre sud, după ce Israelul le-a dat palestinienilor un preaviz de 24 de ore pentru a evacua nordul Fâşiei Gaza înainte de ceea ce se aşteaptă a fi o ofensivă terestră, a declarat biroul umanitar al ONU, OCHA.

Biroul a adăugat că, înainte de ordinul de evacuare, peste 400.000 de palestinieni au fost strămutaţi intern în Gaza.

UPDATE 03:00 Încă un oficial ONU critică ordinul de evacuare al Israelului

Secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutorului de urgenţă a repetat apelurile colegilor săi şi a condamnat cererea Israelului de evacuare a populaţiei din nordul Fâşiei Gaza, afirmând că nu există locuri sigure unde să se poată merge.

"Ordinul de a evacua 1,1 milioane de persoane din nordul Gaza sfidează regulile războiului şi umanitatea de bază", a declarat Martin Griffiths pe X, fostă Twitter.

"Să forţezi civili speriaţi şi traumatizaţi, inclusiv femei şi copii, să se mute dintr-o zonă dens populată în alta, fără nici măcar o pauză a luptelor şi fără sprijin umanitar, este periculos şi scandalos", a avertizat el.

UPDATE 02:00 Coasta Fâşiei Gaza ar fi fost bombardată de pe mare

Coasta Fâşiei Gaza fost bombardată de armata israeliană de pe mare, conform Al Jazeera.

Al Jazeera Arabic relatează că ambarcaţiunile israeliene au lovit ţinte de-a lungul coastei.

Între timp, un raid aerian a lovit, de asemenea, o clădire din centrul oraşului Deir al-Balah din Gaza.

Încă nu există rapoarte privind victimele.

UPDATE 01:00 - Ştiri de ultima oră

  • Explozii în Haifa: Luptătorii de apărare aeriană au interceptat două ţinte neidentificate deasupra oraşului Haifa 
  • Guterres: Uciderea unui jurnalist Reuters în Liban reflectă pericolul extinderii conflictului dintre Israel şi Hamas
  • Sunt raportate focuri de armă puternice către punctul de control al taberei de refugiaţi  din Ierusalim
  • Trei clădiri au fost vizate în Sderot, în timpul recentului atac cu rachete
  • Proiectul de rezoluţie rusesc privind Gaza în faţa Consiliului de Securitate al ONU condamnă toate formele de violenţă împotriva civililor şi actele de terorism

UPDATE 00:30  - Israelul neagă folosirea fosforului alb în Gaza şi Liban după afirmaţia Human Rights Watch

 
Israelul neagă afirmaţiile potrivit cărora ar fi folosit muniţii cu fosfor alb, după ce grupul internaţional de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) a acuzat forţele israeliene că le-a folosit în timpul operaţiunilor militare din Gaza şi Liban săptămâna aceasta.
 
Potrivit unui raport al HRW publicat miercuri, grupul pentru drepturile omului a declarat că a verificat o înregistrare video realizată la 10 octombrie în Liban şi o altă înregistrare video din Gaza, la 11 octombrie, care, potrivit acestuia, arată "multiple explozii aeriene de fosfor alb tras de artilerie deasupra portului oraşului Gaza şi a două locaţii rurale de-a lungul frontierei dintre Israel şi Liban".
 
Fosforul alb este menit să asigure iluminarea sau să creeze o perdea de fum în luptă, dar este cunoscut pentru că arde carnea până la oase, potrivit unui raport anterior al CNN.
 

Ştirea iniţială - Israelul contraatacă 

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că trupe susţinute de tancuri au organizat raiduri pentru a ataca echipele palestiniene de lansatori de rachete şi pentru a căuta informaţii despre locaţia ostaticilor luaţi de Hamas.

Câteva mii de locuitori puteau fi văzuţi vineri pe drumurile care se îndreptau spre ieşirea din partea de nord a Fâşiei Gaza, dar era imposibil de stabilit numărul lor. Mulţi alţii au spus că nu vor pleca.

ONU a spus că apelul Israelului de a cere civililor din Gaza să plece este imposibil de îndeplinit „fără consecinţe umanitare devastatoare”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici