- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Asociaţia Caritas a găsit un adăpost temporar pentru romii români care au ocupat bazilica San Paolo
Organizaţia Caritas a identificat duminică un adăpost provizoriu pentru romii români care se refugiaseră vineri în bazilica San Paolo din Roma, după ce au fost evacuaţi dintr-o tabără ilegală.
Asociaţia Caritas a găsit un adăpost temporar pentru romii români care au ocupat bazilica San Paolo (Imagine: Il Giornale)
Cei câteva zeci de romi urmau să fie transferaţi, duminică seară, către structurile de primire administrate de asociaţia Domus, au anunţat Domus şi Vaticanul.
În transfer urma să fie implicată şi jandarmeria Vaticanului, criticată dur pentru că i-a respins pe romii care încercau să intre în bazilică în acelaşi timp cu credincioşii.
Romii, care au încercat să atragă atenţia Bisericii asupra situaţiei lor, au rămas timp de două nopţi în incinta bazilicii, în parcul şi curtea acesteia, în timp ce alţii au rămas în afara incintei. Zona a fost înconjurată de carabinieri şi poliţişti, într-o atmosferă tensionată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, şi-a exprimat speranţa că soluţia temporară găsită de Caritas va duce în final la "instalarea de durată în condiţii adecvate" a familiilor de romi şi a salutat intervenţia organizaţiei de caritate, care a permis reunirea acestora.
Suveranul Pontif l-a trimis la faţa locului sâmbătă pe monseniorul Fernando Filoni, reprezentant al Secretariatului de Stat al Vaticanului, pentru a-şi exprima solidaritatea cu familiile de romi.
Incidentul a dus la un diferend între organizaţiile umanitare şi municipalitatea Romei, după evacuarea taberei ilegale de la Casal Bruciato, aflată la periferia Romei. Autorităţile au promis că le vor oferi câte 1.000 de euro romilor, în cazul în care aceştia acceptă repatrierea în România.
Primarul Romei a mulţumit organizaţiei Caritas pentru "intervenţia decisivă în vederea rezolvării acestei situaţii de urgenţă", dar a afirmat că municipalitatea va continua "programul de evacuare a taberelor ilegale ale nomazilor aflate pe teritoriul Romei".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO