UPDATE 14:10 – Mişcarea Hamas revendică atentatul de la Ierusalim, comis de un israelian de etnie arabă
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a revendicat atentatul comis duminică, în Ierusalim, de un cetăţean israelian de etnie arabă, care a omorât două persoane şi a rănit alte cinci înainte de a fi împuşcat mortal de autorităţi, relatează site-ul YnetNews.com.
„Autorul atacului era membru Hamas”, a transmis organizaţia islamistă care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza.
Conform surselor citate, o femeie în vârstă de 60 de ani şi un agent de poliţie de 30 de ani, care erau în stare critică după atentat, au decedat la spital.
Alte cinci persoane au fost rănite după ce un individ a deschis focul, duminică, în faţa unei secţii de poliţie situate în apropierea unei gări din oraşul Ierusalim, agresorul, catalogat drept terorist, fiind împuşcat mortal de autorităţi, informează site-ul YnetNews.com.
Atacul a avut loc în faţa unei secţii de poliţie din zona Giv’at HaTahmoshet (Dealul Muniţiei), exact la limita dintre partea israeliană şi cea palestiniană a oraşului Ierusalim, aflat în totalitate sub controlul Israelului. În zonă se află o staţie a metroului uşor din Ierusalim.
Un individ a deschis focul la întâmplare, rănind cel puţin şapte persoane. Doi dintre răniţi sunt în stare critică.
Agresorul, identificat drept Mousabah Abu Sabih, un cetăţean israelian de etnie arabă în vârstă de 39 de ani, a fost împuşcat mortal de agenţi ai serviciilor de securitate israeliene în timp ce încerca să fugă spre o zonă arabă a oraşului. Bărbatul locuia în cartierul arab Silwan, în Ierusalimul de Est, zonă revendicată de palestinieni.
Autorităţile israeliene au anunţat că atacul are caracter terorist.