MASACRU la sediul unui ziar din Paris: Cel puţin 12 oameni, printre care directorul şi alţi trei caricaturişti, au fost ucişi. Hollande decretează doliu naţional - IMAGINI din timpul atacului - LIVE TEXT

Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate şi soldat cu victime. Cel puţin 12 persoane, dintre care doi poliţişti, au fost ucise şi alte patru persoane au fost rănite în atacul de inspiraţie islamistă şi fără precedent, denunţat de preşedintele Francois Hollande drept un "atentat terorist". Aproximativ 3.000 de agenţi ai serviciilor de securitate au fost mobilizaţi pentru misiuni de ordine publică şi pentru căutarea autorilor atentatului de la redacţia revistei.

Urmărește
30726 afișări
Imaginea articolului MASACRU la sediul unui ziar din Paris: Cel puţin 12 oameni, printre care directorul şi alţi trei caricaturişti, au fost ucişi. Hollande decretează doliu naţional - IMAGINI din timpul atacului - LIVE TEXT

MASACRU la sediul unui ziar din Paris (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate.

Acesta este atentatul cu cei mai mulţi morţi comis în Franţa în ultimii 40 de ani.

Stéphane Charbonnier (Charb), directorul revistei satirice, şi caricaturiştii Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski) au murit în atentatul de miercuri.

UPDATE 22:05  Peste 65.000 de participanţi la marşuri de solidaritate cu victimele atacului de la Paris

Peste 65.000 de oameni au participat, în mai multe oraşe din Franţa, la marşuri organizate în semn de solidaritate cu victimele atacului terorist care a vizat redacţia Charlie Hebdo, anunţă surse din cadrul poliţiei citate de AFP.

Aproximativ 35.000 de oameni s-au adunat în Piaţa Republicii din Paris. Pe pancartele participanţilor se putea citi "Eu sunt Charlie" şi "Charb a murit liber".

UPDATE 21:15 Francois Hollande decretează doliu naţional

Franţa a decretat doliu naţional, joi, în memoria victimelor atentatului care a vizat redacţia revistei Charlie Hebdo, anunţă preşedintele Francois Hollande, notând că cele 12 persoane ucise au murit pentru un principiu, relatează AFP.

"Aceşti oameni au murit pentru un principiu", a declarat Hollande.

"Cea mai bună armă a noastră este unitatea. Nimic şi nimeni nu ne pot diviza", a subliniat Hollande.

"Am venit aici, în numele dumneavoastră, pentru a arăta recunoştinţă familiilor greu încercate, rudelor răniţilor, tuturor celor afectaţi de acest grav asasinat. Victimele sunt eroii noştri", a spus Hollande.

Joi va fi doliu naţional în Franţa, iar toate drapelele vor fi în bernă, a declarat preşedintele.

UPDATE 19:30 Marş al tăcerii, la Paris

Peste 5.000 de oameni participă la marşul organizat la Paris în semn de solidaritate cu victimele redacţiei Charlie Hebdo, anunţă surse din cadrul poliţiei citate de AFP.

Pe pancartele participanţilor se putea citi "Eu sunt Charlie" şi "Charb a murit liber".

Marşul a fost organizat la apelul formaţiunilor politice de stânga (Partidul Socialist, Partidul Radical de Stânga, Partidul Comunist, Partidul Stângii, Europa Ecologică a Verzilor).

"Marşul tăcerii este o reacţie la atacul terorist comis la redacţia Charlie Hebdo. Este o iniţiativă a partidelor republicane", a declarat Jean-Christophe Cambadélis, liderul Partidului Socialist.

UPDATE 19:00 Minut de reculegere la toate meciurile din Franţa

Un minut de reculegere va fi ţinut la toate meciurile din primele două ligi franceze, din week-end, în memoria victimelor atentatului de la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo, a anunţat Liga Profesionistă de Fotbal din Franţa.

"Un minut de reculegere va fi ţinut la toate meciurile din week-end, din etapa a XX-a Ligue 1 şi a XIX-a din Ligue 2. Încă din această seară se va ţine un moment de reculegere la meciul LOSC-Evian Thonon Gaillard, restanţă din etapa a XIV-a", scrie liga franceză.

UPDATE 16:40 - "Trei criminali" sunt implicaţi în atentatul de la Charlie Hebdo

"Trei criminali (se află) la originea" atacului sângeros comis miercuri contra săptămânalului satiric Charlie Hebdo, a declarat ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve la finalul reuniunii de criză de la Palatul Elysée.

Se face totul pentru "neutralizarea cât mai rapid posibil a celor trei criminali care s-au aflat la originea acestui act barbar", a declarat ministrul, care nu a oferit precizări cu privire la rolul diverselor persoane implicate.

UPDATE 16:15 - Mii de agenţi ai forţelor de ordine, mobilizaţi pentru găsirea autorilor atentatului

"Au fost mobilizate efective importante din cadrul Poliţiei centrale, Poliţiei prefecturii Parisului şi din cadrul Direcţiei Generale pentru Securitatea Internă. În total, sunt mobilizaţi aproape 3.000 de agenţi ai forţelor de ordine", a declarat un oficial din cadrul poliţiei.

Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, s-a deplasat rapid la locul atentatului, împreună cu primarul Parisului, Anne Hidalgo.

Potrivit ziarului Le Point, toate activităţile extraşcolare ale elevilor au fost suspendate până la normalizarea situaţiei.

UPDATE 16:10 - Autorii atacului afirmau că sunt membri Al-Qaida

"Doi bărbaţi cu cagule pe feţe au intrat în clădire şi au deschis focul. (...) Vorbeau perfect limba franceză şi afirmau că sunt din reţeaua Al-Qaida", a declarat, potrivit L'Umanité, caricaturista Corinne Rey (Coco).

UPDATE 16:00

- Guvernul francez a trimis soldaţi să păzească spaţiile publice din Paris.

- Directorul revistei Charlie Hebdo, Stéphane Charbonnier, a mai primit ameninţări teroriste şi era protejat de poliţie.

- Maşina atacatorilor a fost găsită

UPDATE 15:50 - Directorul revistei Charlie Hebdo şi alţi trei caricaturişti au fost ucişi în atentat

Stéphane Charbonnier (Charb), directorul publicaţiei satirice Charlie Hebdo, şi alţi trei caricaturişti au fost ucişi în atentatul comis miercuri, afirmă surse citate de 20Minutes.fr.

Potrivit surselor citate, Stéphane Charbonnier (Charb), directorul revistei satirice, şi caricaturiştii Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski) au murit în atentatul de miercuri.

Parchetul din Paris a comunicat că informaţia se bazează pe declaraţiile unui martor care a văzut cadavrele.

Potrivit postului Europe1, atacul s-a soldat cu cel puţin 12 morţi, dintre care doi poliţişti. Parchetul din Paris anunţase anterior că sunt zece morţi, după ce Primăria din Paris afirmase iniţial că şase persoane au fost grav rănite.

UPDATE 14:15 - Franţa şi-a ridicat la maximum nivelul de alertă în zona pariziană

Franţa şi-a ridicat la maximum nivelul de alertă - şi anume "alertă de atentat" - în regiunea pariziană, în urma atacului comis miercuri la sediul din Paris al publicaţiei satirice Charlie Hebdo, soldat cu 11 morţi, au  anunţat serviciile premierului.

Preşedintele francez, Francois Hollande, care s-a deplasat rapid la locul atacului, a denunţat "un atentat terorist" de o "excepţională barbarie" şi a făcut apel la "unitate naţională".

Soarta şi identitatea autorilor atacului nu este cunoscută pentru moment. Potrivit unor mărturii citate de surse din poliţie, atacatorii au strigat "l-am răzbunat pe Profet", după care au reuşit să fugă.

Hollande a convocat o reuniune ministerială de criză miercuri după-amiaza, la ora 13.00 GMT (14.00, ora României) la Palatul Elysée. Premierul Manuel Valls a decis să ridice la maximum nivelul planului antiterorist Vigipirate - şi anume "alertă de atentate" - în regiunea pariziană, au precizat serviciile şefului Guvernului pentru AFP.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, atacul s-a desfăşurat "către ora (locală) 11.30 (12.30, ora României)", când "doi bărbaţi înarmaţi cu un Kalşnikov şi un lansator de rachete au pătruns în sediul ziarului" Charlie Hebdo, în centrul capitalei. "Un schimb de focuri cu forţele de ordine a avut loc", a declarat această sursă.

În timp ce părăseau locul faptei, cei doi agresori au rănit prin împuşcare un poliţist. După aceea ei au ameninţat un automobilist, în nord-estul Parisului, şi au lovit un pieton.

"Am auzit focuri de armă şi am văzut nişte tipi cu cagule care au plecat cu maşina", a declarat pentru AFP Michel Goldenberg, un vecin, al cărui birou se află pe aceeaşi stradă cu sediul Charlie Hebdo, în Arondismentul parizian 11.

Alt vecin, Bruno Leveillé, a povestit pentru AFP că a auzit "vreo 30 de focuri de armă într-un interval de aproximativ zece minute".

Cotidianul 20 Minutes a reuşit să contacteze telefonic un angajat al instituţiei de presă atacate. "Este un veritabil masacru. Sunt şi morţi!", a declarat acesta, înainte ca apelul să se întrerupă.

Martorii au declarat că doi bărbaţi mascaţi au intrat în clădire în jurul orei locale 11.30 (12.30, ora României), strigând "Allah Akbar" şi "Profetul a fost răzbunat".

Numeroase focuri de armă s-au auzit, iar mai mulţi jurnalişti au reuşit să se refugieze pe acoperişul clădirii. Martin Boudot, jurnalist la o societate de producţie cu sediul în acelaşi imobil, făcea parte din acest grup. "Tocmai am coborât, pentru că poliţia a securizat clădirea", a declarat el pentru Europe1.

"Pompierii acordă primele îngrijiri. Sunt mai multe victime în sediul Charlie Hebdo. (Atacatorii) au mers direct în sediu şi au deschis focul. Am fost nevoiţi să ne refugiem pe acoperiş. Am văzut două persoane cu cagule negre, care la ieşire au strigat Allah Akbar, arătând spre cer, şi care au tras asupra poliţiştilor postaţi în exterior", a adăugat el.

"Au fugit cu o maşină neagră", a mai povestit Boudot. "Atacul a durat între cinci şi zece minute. A fost un adevărat carnagiu", a adăugat el, vizibil emoţionat.

- "Oroare absolută"

Claude Bartolone, preşedintele socialist al Adunării Naţionale franceze, a denunţat o "oroare absolută după atacul de la Charlie Hebdo", o expresie de condamnare reluată apoi de membri ai opoziţiei de drepata.

Fără să se ştie dacă are o legătură cu acest atac, Charlie Hebdo şi-a deschis ultimul număr, publicat miercuri, cu "Soumission" (Supunere), noul roman controversat al scriitorului Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuţi autori francezi în străinătate.

O lucrare politică de ficţiune, cartea schiţează porterul unei Franţe islamizate, în 2022, după alegerea unui preşedinte musulman al Republicii.

"Previziunile magului Houellebecq: în 2015 îmi pierd dinţii... În 2022 sărbătoresc Ramadanul!", afirmă un Houellebecq caricaturizat, în ediţia de miercuri a Charlie Hebdo.

Săptămânalul satiric a fost ameninţat în numeroase rânduri după ce a publicat caricaturi cu profetul Mahomed în 2006.

În noiembrie 2011, sediul publicaţiei a fost distrus de un incendiu provocat, catalogat "atentat" de către Guvernul de atunci.

În 2013, un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost condamnat la închisoare - cu suspendare - după ce a îndemnat, pe Internet, la decapitarea directorului Charlie Hebdo, în urma publicării unor caricaturi cu Mahomed.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici