Bilanţul incidentului a ajuns la zece morţi şi 15 răniţi
În cadrul unei conferinţe de presă, Mark Saunders, şeful Poliţiei din Toronto, a precizat că bilanţul incidentului a ajuns la zece morţi, după ce o victimă a murit la spital. Alte 15 persoane sunt spitalizate.
Saunders a declarat că autorul atacului este Alek Minassian, un tânăr de 25 de ani, fără antecedente penale.
Martorii sunt de părere că incidentul rutier a fost un act deliberat.
Reprezentanţi ai Ministerului canadian de Interne au susţinut că este prematur pentru a spune dacă incidentul este de natură teroristă.
„În acest moment, este prematur să stabilim care a fost motivul incidentului”, a declarat Meaghan Gray, un purtător de cuvânt al Poliţiei din Toronto.
Foto: Hepta
Justin Trudeau exprimă compasiune pentru victimele incidentului rutier
Premierul Canadei, Justin Trudeau, a exprimat compasiune pentru victimele incidentului produs luni după-amiază în Toronto.
„Tocmai am aflat despre situaţia din Toronto; suntem cu gândul la persoanele afectate”, a declarat Justin Trudeau.
„Va trebui să aflăm mai multe detalii, vom comunica informaţii suplimentare în orele următoare”, a spus Trudeau.
Incidentul rutier a avut loc în timp ce în Toronto se desfăşoară o reuniune a Grupului ţărilor puternic industrializate (G7).
Foto: Hepta
Autorul atacului, arestat
Potrivit martorilor, vehiculul a lovit pietonii cu viteza de peste 110 km/h.
Unele persoane au murit, iar altele sunt grav rănite în urma incidentului, conform presei canadiene.
Incidentul a avut loc în zona străzilor Yonge / Finch, anunţă Poliţia din Toronto.
O autoutilitară de culoare albă a lovit un grup de persoane, într-o zonă pietonală.
Foto: Hepta