Atac terorist în Pakistan cu cel puţin 25 de morţi. Atentatul, revendicat de Stat Islamic, viza un lider al Parlamentului pakistanez

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul din Pakistan, care a vizat convoiul preşedintelui adjunct al Senatului de la Islamabad, soldat cu cel puţin 25 de morţi şi zeci de răniţi, au declarat oficiali guvernamentali, citaţi de The Associated Press.

Urmărește
219 afișări
Imaginea articolului Atac terorist în Pakistan cu cel puţin 25 de morţi. Atentatul, revendicat de Stat Islamic, viza un lider al Parlamentului pakistanez

Atac terorist în Pakistan cu cel puţin 25 de morţi. Atentatul revendicat de Stat Islamic viza un lider al Parlamentului pakistanez

Organizaţia extremistă sunnită Stat Islamic a revendicat atacul terorist comis în oraşul Mastung din sud-vestul Pakistanului., potrivit Amaq, agenţia de ştiri oficială a reţelei.

Abdul Ghafoor Haideri, preşedintele adjunct al Senatului, este membru al unei partidului Jamiat Ulema-e-Islam, o formaţiune politică sunnită pro-talibană, a suferit doar răni minore.

Vehiculul în care se afla Haideri era escortat de mai mulţi agenţi de poliţie, astfel că cel puţin unul a decedat, iar mai mulţi se numără printre răniţi.

Bilanţul anterior al atentatului era de cel puţin cincisprezece morţi şi treizeci şi cinci de răniţi.

Regiunea unde a avut loc atacul este frecvent vizată de acţiuni ale militanţilor, însă cele mai multe atacuri de până acum au vizat minoritatea musulmană şiită din Pakistan.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici