Prima pagină » Știri externe » Atacul armat de la moscheea din Norvegia va fi cercetat ca un posibil act de terorism

Atacul armat de la moscheea din Norvegia va fi cercetat ca un posibil act de terorism

Atacul armat comis sâmbătă într-o moschee din oraşul Olso, Norvegia, va fi cercetat ca un posibil act de terorism, a informat duminică poliţia norvegiană, potrivit Reuters.
Atacul armat de la moscheea din Norvegia va fi cercetat ca un posibil act de terorism

„Cercetăm acest lucru ca o tentativă de a efectua un act de terorism”, a declarat şeful adjunct al poliţiei, Rune Skjold, într-o conferinţă de presă.

O persoană a fost rănită în atacul armat care a avut loc într-o moschee din Oslo, a informat sâmbătă poliţia, adăugând că un suspect a fost deja reţinut.

Suspectul, care a comis atacul armat de la centrul islamic al-Noor, a fost descris de autorităţi ca fiind „un bărbat tânăr şi alb”.

Victima este un bărbat în vârstă de 75 de ani, membru al moscheii.

„Bărbatul era înarmat cu două puşti şi un pistol. Acesta a intrat printr-o uşă de sticlă şi a început să tragă”, a informat directorul moscheii.

Atacatorul ar fi fost doborât de membrii moscheii înainte ca poliţia să ajungă.

„O persoană a fost împuşcată. Starea acestuia este necunoscută”, au informat autorităţiile de la Oslo pe Twitter, potrivit BBC.

Acestea au mai adăugat că suspectul ar fi acţionat singur.