ATACUL DIN KENYA: Unul dintre autorii masacrului este fiul unui oficial

Ministerul de Interne din Kenya a anunţat că unul dintre autorii masacrului de la universitatea din Garissa, soldat cu aproape 150 de morţi, este fiul unui oficial guvernamental kenyan, relatează The Guardian în ediţia electronică de duminică.

Urmărește
2261 afișări
Imaginea articolului ATACUL DIN KENYA: Unul dintre autorii masacrului este fiul unui oficial

ATACUL DIN KENYA: Unul dintre autorii masacrului este fiul unui oficial

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Mwenda Njoka, a declarat că Abdirahim Abdullahi, fiul unui oficial guvernamental, este unul dintre cei patru bărbaţi care au comis joi atacul împotriva creştinilor de la universitatea din Garissa.

"Tatăl lui le-a spus agenţilor de securitate că fiul său a dispărut de acasă (...) şi ajuta poliţia să îl găsească, înainte de comiterea atacului de la Garissa", a precizat Njoka pentru Reuters.

În acelaşi timp, autorităţile din Garissa au prezentat publicului cadavrele celor patru atacatori, care au fost transportate prin oraş cu o camionetă, relatează Daily Mail în ediţia online.

În total, 148 de persoane, majoritatea studenţi, au fost ucise şi alte 104 au fost rănite în atacul comis joi la Garissa de membri ai organizaţiei islamiste sunnite Al-Shabaab.

Islamiştii Al-Shabaab au luat ostatici 815 studenţi la Universitatea din Garissa, iar autorităţile au reuşit să salveze cel puţin 500. Zeci de studenţi au fost executaţi sumar după ce le-au răspuns atacatorilor că sunt creştini.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici