Această dezvăluire apare în timp ce investigatorii încearcă să reconstituie contextul şi motivaţia presupusului autor al atacului, despre care poliţia afirmă că a ucis un agent TSA şi a rănit alte persoane în atacul comis în Terminalul 3 al aeroportului, relatează CNN.
„În prezent investigăm antecedentele şi mai multe lucruri în legătură cu el”, a declarat pentru presă David Bowdich, agentul special FBI însărcinat cu cazul.
Ciancia, în vârstă de 23 de ani, s-a mutat la Los Angeles de la New Jersey. Se pare că a locuit, la un moment dat, în Delaware. A absolvit în 2008 o şcoală catolică de băieţi, Salesianum School, la Wilmington, potrivit preşedintelui instituţiei, Brendan P. Kennealey.
Imediat după atac, nu era clar de cât timp se afla la Los Angeles şi de ce s-a mutat în această regiune.
În mesaje adresate fratelui şi tatălui său, Ciancia afirma că era nefericit şi descurajat de viaţa în Los Angeles, potrivit unei surse în domeniul informaţiilor, la curent cu investigaţia.
Tonul şi natura mesajelor scrise au alarmat familia tânărului, a declarat această sursă, sub protecţia anonimatului, citând investigaţiile în curs.
Locuinţele tânărului la Los Angeles şi New Jersey erau percheziţionate în baza unor mandate, a declarat acest oficial, informat despre investigaţie, dar care nu a fost autorizat să ofere detalii presei.
Potrivit şefului poliţiei aeroportului, Patrick Gannon, suspectul avea asupra sa un sac din care a scos „o puşcă de asalt” şi a deschis focul. Ciancia a fost împuşcat de mai multe ori, la nivelul pieptului, de către poliţişti, care au pus astfel capăt atacului armat în interiorul Terminalului 3 la o oră aglomerată, în timp ce pasagerii treceau prin dispozitive de securitate şi aşteptau îmbarcarea.
Ciancia a fost condus la Centrul Medical UCLA Ronald Reagan, a precizat sursa citată.
În urma atacului, investigatorii au găsit informaţii despre suspect care relevă nu doar sentimente ostile faţă de Guvernul federal, ci şi de furie faţă de TSA în mod specific, potrivit unui oficial în domeniul aplicării legii.
Martori oculari au declarat că suspectul întreba „hei, esţi (agent) TSA?”. Dacă răspunsul era „nu”, trecea mai departe.