- Home
- Externe
- PARIS, (15.11.2015, 10:43)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video ATENTATE TERORISTE la Paris - Peste 130 de oameni, între care doi români, au fost ucişi. Valls: Franţa e în RĂZBOI. Şase complici ai unuia dintre autori, arestaţi în Franţa. Patru persoane, arestate în Bruxelles - FOTO, VIDEO
Peste 130 de oameni, între care doi români, au fost ucişi şi mai mult de 350 răniţi, în urma atentatelor produse vineri noapte în Franţa. Peste 80 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal. Atacurile au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic, care susţine că acestea sunt o reacţie la ofensele aduse profetului musulman Mahomed şi la raidurile aeriene efectuate de Franţa în Siria şi Irak. Mai multe persoane au fost arestate în urma atentatelor.
Urmărește
152425 afișări
UPDATE 21:05 - Bilanţul victimelor a ajuns la 132 de morţi, după decesul a trei răniţi
Trei dintre persoanele rănite în atentatele din Paris au decedat duminică la spitale, astfel că bilanţul victimelor atacurilor teroriste a ajuns la 132 de morţi, în afara celor şapte sau opt terorişti decedaţi, relatează presa franceză.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ești de acord cu decizia CCR de renumărare a voturilor? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ ALEPH NEWS – MEDIAFAX – ZIARUL FINANCIAR
-
Războiul din Ucraina, ziua 1010. Zelenski: Putin vrea să escaladeze situaţia astfel încât Trump să nu reuşească să pună capăt acestui război
-
Proteste violente în Georgia după ce guvernul suspendă negocierile cu Uniunea Europeană
-
Ionuţ Moşteanu: Marcel Ciolacu e gata să dea foc ţării pentru a rămâne agăţat de putere
Bilanţul morţilor nu îi include pe cei şapte sau opt terorişti decedaţi în atentatele comise la Paris în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.
Citeşte şi: ATENTATELE din Paris: Bilanţul victimelor a ajuns la 132 de morţi, după decesul a trei răniţi
UPDATE 12:38 Manuel Valls: Franţa este în RĂZBOI şi va distruge reţeaua teroristă Stat Islamic
Franţa este "în război" cu reţeaua teroristă Stat Islamic şi o va distruge, afirmă premierul Manuel Valls, după atentatele de la Paris, soldate cu aproape 130 de morţi, în afară de cei şapte terorişti decedaţi.
"Da, Franţa este în război. Ne confruntăm cu un război organizat de o armată islamistă. Noi am spus mereu că nu există risc zero", a declarat Manuel Valls, conform TF1, în cursul unei vizite la spitalul Saint Antoine din Paris, unde sunt persoane rănite în atentate.
"Vom lovi inamicul; îl vom distruge atât în Franţa, cât şi în Europa. Îi vom urmări pe autorii atacului. Vom răspunde atacului pentru a distruge organizaţia teroristă Daesh (Stat Islamic). Şi vom câştiga acest război", a subliniat Valls.
Membrii trupei Eagles of Death Metal, care concerta în sala Le Bataclan din Paris vineri seară, când a avut loc un atac terorist în care au murit 89 de persoane, sunt nevătămaţi, însă un membru al staff-ului şi-a pierdut viaţa în timpul violenţelor, a anunţat familia acestuia, citată de Reuters.
UPDATE 11:10 Numeroşi cetăţeni străini figurează printre victime
Numeroşi cetăţeni străini - din România, Belgia, Spania, Suedia, SUA, Portugalia, Tunisia, Maroc şi Algeria - figurează printre persoanele ucise în atacurile teroriste comise la Paris, informează publicaţia La Voix du Nord.
UPDATE 10:40 Şase complici ai unuia dintre autorii atentatelor, arestaţi preventiv în Franţa
Autorităţile franceze au arestat preventiv şase persoane din anturajul teroristului kamikaze Omar Ismail Mostefai, unul dintre autorii atentatelor de la Paris, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
Omar Ismail Mostefai, cetăţean francez, a fost identificat drept unul dintre autorii unui atentat sinucigaş comis în sala de concerte Bataclan, situată în centrul Parisului, unde au fost ucise cel puţin 85 de persoane.
Şase presupuşi complici ai teroristului sunt arestaţi preventiv, inclusiv tatăl şi soţia acestuia.
De altfel, autorităţile franceze au găsit una dintre maşinile folosite de autorii atacurilor teroriste.
"Este vorba de un Seat Leon de culoare neagră. (...) Vehiculul a fost găsit abandonat în zona Montreuil, situată în apropiere de Paris. (...) Acest lucru înseamnă că, după participarea la atacurile teroriste, unii autori au părăsit capitala", transmis surse citate de Europe 1.
UPDATE 20:45 Bilanţul victimelor atentatelor teroriste din Paris a ajuns la 129 de morţi şi 352 de răniţi
Bilanţul victimelor atentatelor teroriste din Paris a ajuns la 129 de morţi şi 352 de răniţi, dintre care 99 în stare gravă, a anunţat procurorul general din Paris, Francois Molins, citat de publicaţia franceză Le Figaro.
"La această oră, deplângem moartea a 129 de persoane, este un bilanţ provizoriu şi evolutiv, ţinând de numărul important de răniţi; 352 de persoane sunt rănite, dintre care 99 în stare de urgenţă absolută", a declarat Francois Molins, procurorul general din Pris, la o conferinţă de presă.
"Şapte terorişti sunt morţi", a precizat Molins.
El a mai anunţat că a declanşat dispozitivul celulei de criză în Parchetul din Paris care permite mobilizarea tuturor magistraţilor din capitală.
La caz lucrează "22 de magistraţi din Parchet", asistaţi de patru grefieri.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru acuzaţia de "asasinare în bandă organizată în legătură cu o organizaţie criminală".
Potrivit unui bilanţ anterior, 128 de persoane muriseră în atacurile teroriste de vineri seară şi 300 erau rănite.
UPDATE 20:38 - Patru persoane au fost arestate în Bruxelles, în cazul atentatelor teroriste din Paris
Patru persoane au fost arestate de autorităţile belgiene, după ce au avut loc mai multe percheziţii în Bruxelles, sâmbătă după-amiază, în cazul atentatelor teroriste din Paris de vineri seară, soldate cu 128 de morţi şi 300 de răniţi, informează site-ul publicaţiei franceze Le Monde.
Percheziţiile au avut loc în localitatea Molenbeek-Saint-Jean, care aparţine administrativ de Bruxelles, în cursul zilei de sâmbătă.
Ministrul belgian al Justiţiei, Koen Geens a declarat pentru televiziunea belgiană RTBF că aceste arestări "pot fi văzute ca având legătură cu un autoturism Polo gri, înmatriculat în Belgia, găsit în faţa sălii Bataclan", unul dintre locurile în care au avut loc atentatele teroriste din Paris de vineri seară.
În Paris, mai mulţi martori au declarat că atacatorii au sosit la bordului unui autoturism înmatriculat în Belgia. Una dintre ipotezele vehiculate este că aparţine unei echipe venite din străinătate, potrivit unei surse apropiate anchetei.
Localitatea Molenbeek este, de mai mulţi ani, unul dintre centrele militanţilor islamişti radicali din Belgia şi mulţi tineri pleacă de aici pentru a se duce în zonele de conflict din Siria, să lupte alături de militanţii SI din ţară.
Atacatorul de origine marocană, în vârstă de 26 de ani, dintr-un tren al companiei Thalys, care a fost oprit de trei soldaţi americani, în luna august, locuise în zona Molenbeek.
UPDATE 14:50 - Traficant de arme care se îndrepta spre Paris, arestat în Germania acum câteva zile
Un individ din Muntenegru acuzat de trafic de armament a fost arestat preventiv acum câteva zile în sudul Germaniei, în timp ce se îndrepta spre Paris, existând suspiciuni că ar putea fi implicat în planul atentatelor, relatează ziarul Le Figaro.
Potrivit postului de radio Bayerisches Rundfunk, un bărbat care transporta pistoale, grenade şi substanţe explozive a fost arestat preventiv pe Autostrada germană A8, în apropiere de Munchen, acum câteva zile.
Individul în vârstă de 51 de ani este originar din Muntenegru.
Citeşte şi: Traficant de arme care se îndrepta spre Paris, arestat în Germania acum câteva zile - presă
UPDATE 14:40 - Surse: Unul dintre atacatorii kamikaze deţinea un paşaport sirian
Anchetatorii francezi au găsit un paşaport sirian printre corpurile atacatorilor kamikaze care au comis atentatele teroriste de vineri seară în apropiere de Stade de France din Paris, potrivit unor surse citate de publicaţia franceză Le Figaro.
Potrivit publicaţiei Le Figaro, unul dintre atacatorii kamikaze din zona Stade de France avea asupra sa un paşaport sirian, descoperit de anchetatorii francezi prezenţi la faţa locului.
Citeşte şi: ATENTATE la Paris: Unul dintre atacatorii kamikaze cu paşaport sirian, imigrant înregistrat în Grecia
UPDATE 14:00 - MAE: Doi cetăţeni români au murit în atentatele de la Paris
MAE a anunţat sâmbătă că doi cetăţeni români au murit în atentatele de la Paris, informaţia fiind confirmată de autorităţile franceze.
MAE a informat că Ambasada României la Paris este în legătură cu familiile acestora şi le va acorda asistenţa consulară necesară.
Până la această oră, "la nivelul Ministerului de Externe nu există alte semnalări de cazuri de cetăţeni români care ar fi putut fi răniţi sau decedaţi în atacurile de la Paris. MAE menţine permanent legătura cu autorităţile franceze competente".
Citeşte şi: MAE: Doi cetăţeni români au murit în atentatele de la Paris. Iohannis transmite condoleanţe familiilor
UPDATE 13:10 - Stat Islamic: Atacurile din Franţa, reacţie la ofensele contra mahomedanismului şi la bombardamente
Într-o înregistrare postată după revendicare, reţeaua teroristă Stat Islamic susţine că atacurile sunt o reacţie la ofensele aduse profetului musulman Mahomed şi la raidurile aeriene efectuate de Franţa în Siria şi Irak, informează Reuters.
Atentatele din Franţa au fost comise de mujahedini care purtau centuri explozive, precizează reţeaua Stat Islamic, subliniind că zonele din Paris vizate fuseseră studiate cu atenţie.
"Într-adevăr, luptătorilor noştri li s-a ordonat să atace necredincioşii oriunde i-ar întâlni, deci, ce mai aşteptaţi? Avem arme şi maşini disponibile, la fel şi ţinte care să fie atacate", afirmă, într-o înregistrare video difuzată sâmbătă, un militant al organizaţiei teroriste sunnite.
"Avem chiar şi otravă, aşa că otrăviţi apa şi mâncarea inamicilor lui Allah", precizează teroristul.
Citeşte şi: Reţeaua teroristă Stat Islamic REVENDICĂ atentatele din Paris: Sunt o reacţie la ofensele aduse profetului Mahomed şi la bombardamente
UPDATE 13:05 - MAE: Un cetăţean român a fost rănit uşor la Paris
MAE a precizat sâmbătă că că un cetăţean român a fost rănit uşor în atacurile survenite în cursul nopţii în capitala Franţei, persoana în cauză primind îngrijiri la un spital din Paris şi fiind externată în cursul dimineţii.
MAE spune că depune în continuare toate eforturile pentru a verifica dacă printre victimele atacurilor din Franţa se află şi alţi cetăţeni români.
Citeşte şi: MAE: Doi cetăţeni români au murit în atentatele de la Paris. Iohannis transmite condoleanţe familiilor
UPDATE 12:46 - Sorin Cîmpeanu: Nu s-a propus modificarea nivelului de alertă teroristă, rămâne "albastru precaut"
Nivelul de alertă teroristă pe teritoriul României rămâne "albastru precaut", a declarat sâmbătă premierul interimar Sorin Câmpeanu, după o întrunire cu oficiali ai MAI şi MAE.
De asemnea, premierul interimar a spus că nu există oficial cetăţeni români pe lista victimelor atentatelor de la Paris, adăugând că nu există solicitări de asistenţă consulară directă.
"Ministerul de Externe a convocat celula de criză. Misunea română diplomatică se află în contact permanent cu autorităţile locale franceze şi monitorizează desfăşurarea evenimentelor. În momentul actual nu avem confirmat oficial existenţa unor cetăţeni români pe lista vicimelor. (...) Pănă acum nu există solicitări de asistenţă consulară directă ale cetăţenilor români în urma atentatelor de la Paris. Au fost contactate spitalelel din Franţa pentru a stabili dacă printre răniţi se află şi cetăţeni români", a declarat premierul Cîmpeanu, adăugând că se verifică informaţiile legate de posibili răniţi români, în urma atentatelor din Paris, "pe mai multe paliere".
Citeşte şi: Premierul interimar Sorin Cîmpeanu, după o şedinţă pe tema atentatelor din Paris: Nu s-a propus modificarea nivelului de alertă teroristă, rămâne "albastru precaut"
UPDATE 12:21 - Hollande: Atentatele de la Paris, comise de "barbarii din Stat Islamic", sunt un "act de război"
Atacurile de la Paris au fost comise de "barbari" din cadrul reţelei teroriste Stat Islamic, a declarat sâmbătă preşedintele Francois Hollande, catalogând atentatele drept "un act de război". Declaraţiile au fost făcute la finalul unei reuniuni a Consiliului pentru apărarea naţională, coordonată de preşedintele francez.
"Franţa va fi nemiloasă cu barbarii din Daesh" (n.red. - acronimul arab al reţelei teroriste Stat Islamic), a declarat Hollande după reuniunea Consiliului francez pentru apărarea naţională.
"Este vorba de un act de război pregătit, organizat şi plănuit din afara Franţei", a adăugat liderul de la Paris.
Citeşte şi: Hollande, după o reuniune a Consiliului francez pentru apărare: Atentatele de la Paris, comise de "barbarii din Stat Islamic", sunt un "act de război"
UPDATE 12:05 - Trei zile de doliu naţional în Franţa, în urma atentatelor de la Paris
Preşedintele Francois Hollande a decretat trei zile de doliu naţional în Franţa, în urma atentatelor comise la Paris, soldate cu aproape 130 de morţi, informează ziarul Le Figaro.
UPDATE 11:30 - Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atentatele din Paris
Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic, activă în principal în Siria şi Irak, a revendicat atentatele de la Paris, soldate cu aproape 130 de morţi, calificându-le "un miracol", informează publicaţia britanică The Independent.
"Atentatele comise la Paris sunt un miracol", a transmis Centrul media Al-Hayat, agenţia de propagandă a reţelei teroriste Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant), revendicând atacurile teroriste de la Paris.
Citeşte şi: Reţeaua teroristă Stat Islamic REVENDICĂ atentatele din Paris: Sunt o reacţie la ofensele aduse profetului Mahomed şi la bombardamente
UPDATE 11:15 - Bilanţ provizoriu: Cel puţin 128 de morţi, 99 de răniţi în stare critică
Autorităţile franceze au centralizat 128 de morţi în urma atentatelor comise vineri seară la Paris, conform unui bilanţ provizoriu, care precizează că 200 de persoane sunt rănite, 99 fiind în stare critică.
Cifrele bilanţului atentatelor din Franţa variază între 128 şi 153 de morţi, conform diverselor surse.
Un oficial de la Primăria Parisului a anunţat în cursul nopţii 140 de morţi.
ATENŢIE! IMAGINILE SUNT NECENZURATE ŞI VĂ POT AFECTA EMOŢIONAL.
UPDATE 10:40 - Reuniunea Consiliului francez pentru apărare a început la Palatul Elysee
Reuniunea Consiliului pentru apărarea naţională a început sâmbătă dimineaţă la Palatul Elysee, fiind coordonată de preşedintele François Hollande, după atacurile teroriste de la Paris, soldate cu aproximativ 140 de morţi.
La reuniunea prezidată de François Hollande participă premierul Manuel Valls, miniştrii Ségolène Royal (Ecologie), Christiane Taubira (Justiţie), Jean-Yves Le Drian (Apărare), Marisol Touraine (Sănătate), Emmanuel Macron (Economie), Michel Sapin (Finanţe) şi Bernard Cazeneuve (Interne).
Citeşte şi: Hollande, după o reuniune a Consiliului francez pentru apărare: Atentatele de la Paris, comise de "barbarii din Stat Islamic", sunt un "act de război"
UPDATE 10:36 - Măsuri speciale de securitate în Statele Unite
Autorităţile din Statele Unite au sporit măsurile de securitate după atentatele islamiste din Paris, soldate cu peste 140 de morţi.
UPDATE 10:20 - Palatul Elysee îl corectează pe Francois Hollande, precizând că frontierele Franţei sunt deschise
Preşedinţia Franţei a oferit clarificări după ce preşedintele Francois Hollande a anunţat închiderea frontierelor, explicând că au fost reintroduse controale temporare la punctele vamale, dar circulaţia rămâne deschisă.
"Preşedintele François Hollande a dispus reintroducerea urgentă a controalelor la frontiere", a transmis Palatul Elysée.
"Nu este vorba de închiderea graniţelor, aşa cum anunţase iniţial preşedintele republicii", a explicat Preşedinţia Franţei.
Citeşte şi: ATENTATE la Paris: Palatul Elysee îl corectează pe Francois Hollande, precizând că frontierele Franţei sunt deschise
UPDATE 10:16 - Bashar al-Assad reacţionează după atentatele din Paris
Franţa s-a confruntat vineri seară cu situaţia prin care Siria trece de cinci ani, a reacţionat preşedintele sirian, Bashar al-Assad, la atentatele din Paris, soldate cu aproximativ 140 de morţi.
"Franţa a descoperit vineri seară o situaţie cu care Siria se confruntă de cinci ani", a declarat liderul regimului de la Damasc, contestat puternic de Administraţia Francois Hollande.
Citeşte şi: Bashar al-Assad, după atentatele din Paris: Franţa a ajuns pentru scurt timp în situaţia cu care Siria se confruntă de 5 ani. Politica franceză a contribuit la expansiunea terorismului
UPDATE 10:15 - Premierul interimar Sorin Cîmpeanu i-a convocat pe oficiali din MAI şi MAE
Premierul interimar Sorin Cîmpeanu i-a convocat sâmbătă, de la 10.30, la Palatul Victoria, pe oficiali din MAI şi de la MAE, pentru discutarea măsurilor care ar putea fi luate după atentatele de la Paris.
"Am convocat Consiliul Operativ al MAI şi reprezentanţi ai MAE la guvern", a precizat premierul interimar Sorin Cîmpeanu.
Citeşte şi: Premierul interimar Sorin Cîmpeanu, după o şedinţă pe tema atentatelor din Paris: Nu s-a propus modificarea nivelului de alertă teroristă, rămâne "albastru precaut"
UPDATE 10:10 - Măsuri de securitate sporite la ambasadele şi consulatele din România
Măsurile de se securitate au fost sporite la ambasadele şi consulatele din Capitală şi din ţară, în urma atacurilor de vineri seară de la Paris, soldate cu moartea a cel puţin 140 de persoane.
"În urma evenimentelor din Paris, încă din cursul nopţii, au fost sporite măsurile de securitate la toate reprezentanţele diplomatice şi consulare, atât în Bucureşti, cât şi la nivel naţional, asigurate cu efective ale Jandarmeriei", au precizat reprezentanţii Jandarmeriei Române.
Citeşte şi: ATENTATE la Paris: Măsuri de securitate sporite la ambasadele şi consulatele din România, în urma atacurilor
UPDATE 10:00 - Compania American Airlines suspendă temporar cursele aeriene spre Paris
Compania aeriană American Airlines a suspendat temporar cursele aeriene cu destinaţia Paris din cauza seriei de atentate din capitala Franţei, informează Le Figaro.
"Aeroportul internaţional Charles-de-Gaulle este deschis în prezent, dar noi am decis suspendarea zborurilor în aşeteptarea de informaţii suplimentare", a declarat un purtător de cuvânt al American Airlines.
Citeşte şi: Compania American Airlines suspendă temporar cursele aeriene spre Paris, din cauza seriei de atentate
UPDATE 09:30 - MAE: Nu avem nicio informare oficială că printre victimele de la Paris se află cetăţeni români
MAE a informat sâmbătă dimineaţă că, până la această oră, nu deţine nicio informaţie oficială conform căreia printre victimele atentatelor de la Paris se află şi cetăţeni români.
"Ambasada României la Paris continuă activ demersurile legale pe lângă autorităţile franceze competente pentru a obţine informaţii suplimentare şi pentru a verifica dacă printre victimele atacurilor se află şi cetăţeni români. Ministerul Afacerilor Externe informează că, până la această oră, nu există nicio informare oficială din partea autorităţilor franceze în acest sens", se spune în precizările MAE remise agenţiei MEDIAFAX.
Citeşte şi: MAE: Doi cetăţeni români au murit în atentatele de la Paris. Iohannis transmite condoleanţe familiilor
UPDATE 09:25 - Zonele din Paris vizate de atacurile teroriste
Cel puţin şase zone din Paris au fost vizate de atacurile teroriste comise în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, bilanţul fiind de aproximativ 140 de morţi şi sute de răniţi.
Un oficial din cadrul Primăriei Parisului a anunţat în cursul nopţii 140 de morţi în atentate, iar Poliţia a confirmat cel puţin 126 de morţi, precizând că este vorba de un bilanţ preliminar.
UPDATE 08:54 - Simpatizanţii reţelei teroriste Stat Islamic salută atentatele din Paris
Simpatizanţii organizaţiilor teroriste au celebrat atentatele de la Paris, soldate cu aproximativ 140 de morţi, sugerând că sunt opera reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă Institutul SITE, specalizat în monitorizarea site-urilor islamiste.
"Parisul arde şi, în curând, toată lumea va simţi amărăciunea", au transmis prin Twitter simpatizanţi islamişti.
Citeşte şi: Simpatizanţii reţelei teroriste Stat Islamic şi Mişcarea Talibanilor Pakistanezi salută atentatele din Franţa: "Parisul arde şi, în curând, toată lumea va simţi amărăciunea"
UPDATE 07:50 - Membrii formaţiei rock care concerta în sala Bataclan ar fi scăpat cu viaţă
Membrii formaţiei rock Eagles of Death Metal au scăpat cu viaţă în urma atacului comis în sala de concerte Bataclan din Paris, dar aproximativ 100 de spectatori au fost ucişi, afirmă surse citate de Washington Post.
Citeşte şi: ATENTATE la Paris: Membrii formaţiei rock care concerta în sala Bataclan ar fi scăpat cu viaţă
UPDATE 07:30 - Cel puţin şapte terorişti sinucigaşi, implicaţi în atentate
Cel puţin şapte islamişti au comis atentate sinucigaşe la Paris, iar altul a fost împuşcat mortal de forţele de ordine, anunţă autorităţile, după atacurile teroriste soldate cu cel puţin 140 de morţi, informează cotidianul Le Figaro.
Trei terorişti s-au aruncat în aer în fata arenei sportive Stade de France, situată la periferia Parisului, unde se desfăşura un meci de fotbal amical între selecţionatele Franţei şi Germaniei.
Alţi cel puţin trei terorişti au comis atacuri sinucigaşe în Clubul Bataclan, altul fiind împuşcat mortal de forţele de ordine.
Un alt atac sinucigaş a avut loc în zona Voltaire din Paris.
UPDATE 02:55 - Cel puţin 140 de morţi în urma atacurilor teroriste din Paris - surse oficiale
Cel puţin 140 de persoane au fost ucise în urma atacurilor teroriste comise în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă la Paris, anunţă un oficial de la Primăria capitalei Franţei, citat de Reuters.
Conform oficialului citat, aproximativ 100 de persoane au fost ucise în momentul în care teroriştii s-au aruncat în aer în sala de concerte Bataclan, situată în centrul Parisului, imediat după asaltul forţelor speciale.
Nu este clar câţi terorişti şi câţi ostatici erau în sala de concerte. Conform unor surse, teroriştii s-au aruncat în aer în momentul intrării forţelor de ordine, provocând un carnagiu printre sutele de ostatici. Alţi ostatici au murit în schimburile de focuri dintre forţele speciale şi alţi terorişti.
Preşedintele François Hollande, premierul Manuel Valls, ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, şi ministrul Justiţiei, Christiane Taubira, s-au deplasat la locul masacrului.
"Autorii luării de ostatici au fost eliminaţi. Teroriştii capabili de astfel de atrocităţi trebuie să ştie că vor fi urmăriţi şi aduşi în faţa justiţiei", a declarat Hollande.
Sute de persoane asistau la concertul grupului hard rock Eagles of Death Metal în momentul atacului care a vizat Clubul Bataclan. Potrivit martorilor, în sala de concerte a fost "o baie de sânge".
Alte cel puţin 40 de persoane au fost omorâte în alte locaţii din Paris şi de la periferia capitalei Franţei.
Cel mai probabil este vorba de atentate coordonate care poartă marca unor organizaţii teroriste precum Al-Qaida sau Stat Islamic.
UPDATE 02:40 - Aproximativ 1.500 de militari, mobilizaţi în Franţa după atentatele de la Paris
Administraţia Francois Hollande a decis mobilizarea a 1.500 de militari în întreaga ţară, pentru misiuni de ajutare a Poliţiei şi Jandarmeriei, în contextul atentatelor de la Paris.
UPDATE 02:20 - Circa 100 de morţi în sala de concerte din Paris atacată de terorişti - surse
Aproximativ 100 de ostatici au murit în sala de concerte din Paris atacată de terorişti islamişti, anunţă surse din cadrul Poliţiei, citate de AFP.
Operaţiunea forţelor speciale franceze în sala de concerte s-a încheiat, teroriştii fiind eliminaţi.
Conform unor surse citate de AFP, aproximativ 100 de persoane au fost ucise în cursul asaltului forţelor de ordine.
Preşedintele François Hollande, premierul Manuel Valls, ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, şi ministrul Justiţiei, Christiane Taubira, s-au deplasat la locul masacrului.
Informaţia privind numărul morţilor nu a fost confirmată însă oficial.
Sute de persoane asistau la concertul grupului hard rock Eagles of Death Metal în momentul atacului. Martorii afirmă că zeci de persoane au fost ucise în sala de concerte, unde a fost "o baie de sânge".
UPDATE 02:00 - Jurnalist român la France Télévisions: Au fost atentate în şapte zone din Paris
Atacuri armate au avut loc vineri seară în şapte puncte din Paris, spune un jurnalist român de la France Télévisions, adăugând că este pentru prima dată când Franţa decretează stare de urgenţă, în baza unei legi din 1955, iar populaţia este anunţată prin toate canalele media să nu iasă din case.
Agenţia France Press a publicat pe contul său de Twitter o hartă a locaţiilor în care au avut loc atentatele teroriste.
UPDATE 02:00 - Teroriştii care luaseră ostatici într-o sală de concerte din Paris au fost neutralizaţi
Operaţiunea lansată de forţele speciale franceze în sala de concerte din Paris unde erau sute de ostatici s-a încheiat, cel puţin doi terorişti fiind neutralizaţi, anunţă surse citate de Le Figaro.
Operaţiunea forţelor speciale franceze a durat aproximativ 30 de minute. Conform unor surse, doi terorişti au fost împuşcaţi mortal.
UPDATE - 01:30 - Forţele speciale franceze au descins în sala de concerte Bataclan, unde sunt sute de ostatici
Membri ai forţelor speciale au lansat un asalt în sala de concerte din Paris unde sunt sute de ostatici, fiind auzite explozii şi focuri de armă.
Imediat după asediul lansat de forţele de ordine au fost auzite patru explozii puternice şi schimburi de focuri.
Zeci de ostatici au fost eliberaţi.
Terorişti înarmaţi au luat sute de persoane ostatice în sala de concerte din zona Bataclan, în sectorul 10 al Parisului. În momentul atacului, în sală avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.
UPDATE 00:43 - Bilanţul atentatelor din Paris este de cel puţin 60 de morţi - surse
Cel puţin 60 de persoane au fost ucise, iar alte sute sunt rănite în urma atacurilor teroriste comise vineri seară în Paris, anunţă surse din cadrul poliţiei citate de AFP.
UPDATE 00:30 - Nou atac cu arme automate în Paris
Un nou atac cu arme automate a fost semnalat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în cartierul Halles din Paris, relatează postul Europe 1.
Cel puţin 40 de persoane au fost ucise, iar alte sute sunt rănite în urma atacurilor teroriste comise vineri seară în Paris, anunţă surse din cadrul poliţiei citate de AFP.
UPDATE 00:20 - Bilanţul atentatelor din Franţa este de cel puţin 40 de morţi
Cel puţin 40 de persoane au fost ucise, iar alte sute sunt rănite în urma atacurilor teroriste comise vineri seară în Paris, anunţă surse din cadrul poliţiei citate de AFP.
Cel puţin două explozii, comise aparent de terorişti sinucigaşi, au avut loc vineri seară în faţa "Stade de France", în cursul unui meci de fotbal între reprezentativele Franţei şi Germaniei. La meci asista şi preşedintele Francois Hollande, care a fost evacuat în siguranţă.
În paralel, terorişti au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase din zonele Bichat, Charonne şi Bataclan, situate în centrul Parisului.
În sala de concerte din zona Bataclan, în sectorul 10 al Parisului, persoane înarmate au ucise zeci de persoane şi ţin ostatice alte câteva sute. În momentul atacului, în sală avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.
Autorităţile franceze par depăşite de situaţie.
Cel mai probabil este vorba de atentate coordonate care poartă marca unor organizaţii teroriste precum Al-Qaida sau Stat Islamic.
UPDATE 00:05 - Cel puţin 26 de morţi în urma atentatelor din Paris - surse
Cel puţin 26 persoane au murit în exploziile şi în atacurile cu arme automate comise vineri seară la Paris, anunţă surse din cadrul Poliţiei citate de AFP.
UPDATE 23:45 - Luare de ostatici într-o sală de concerte din Paris
Persoane înarmate au luat mai mulţi ostatici în sala de concerte Bataclan din Paris, unde se desfăşura un concert rock, afirmă surse din cadrul Poliţiei franceze citate de AFP.
Potrivit unor surse din cadrul poliţiei franceze, cel puţin 60 de persoane au fost luate ostatice într-o sală de concerte.
Atacul a avut loc în sala de concerte Bataclan, unde era un spectacol al grupului hard rock Eagles of Death Metal.
Potrivit unor martori, s-a auzit o explozie foarte puternică în timpul concertului şi zeci de focuri de armă.
Mai multe explozii şi incidente armate au avut loc vineri seară în centrul Parisului
Două explozii au avut loc în zona Stade de France, iar preşedintele François Hollande, care asista la meciul amical dintre reprezentativele Franţei şi Germaniei, a fost evacuat de serviciile de securitate.
În paralel, au fost semnalate cel puţin trei incidente armate în zonele Fontaine au Roi, Charonne şi Bataclan.
Într-o imagine surprinsă pe strada Charonne şi publicată de ediţia on-line a cotidianului Le Figaro se pot vedea mai multe cadavre acoperite cu nişte pături.
Ministerul francez de Interne a creat o celulă de criză.
Citeşte şi: Alarmă cu bombă într-un hotel din Paris în care este cazată naţionala Germaniei. Alerta s-a dovedit a fi falsă
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Pe 24, l-ai trimis pe Marcel la pește și pe Nicu la saramură. Ai desființat Democrativa. Pe 1 Decembrie reciți „Deșteaptă-te, Române” ca pe „Tatăl Nostru” și le-o dai în vot!
Citește pe www.zf.ro: Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: STARE DE URGENŢĂ în Franţa: Aproximativ 1.500 de militari au fost mobilizaţi. Hollande a dispus reintroducerea urgentă a controalelor la frontiere - FOTO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe