ATENTATUL de la Bangkok: Poliţia a abandonat suspiciunile cu privire la implicarea celor doi bărbaţi în atentat

Acuzaţiile formulate împotriva celor doi bărbaţi prezentaţi ca suspecţi în atentatul cu bombă de la Bangkok au fost abandonate, a anunţat poliţia, relatează BBC News online.

Urmărește
88 afișări
Imaginea articolului ATENTATUL de la Bangkok: Poliţia a abandonat suspiciunile cu privire la implicarea celor doi bărbaţi în atentat

ATENTATUL de la Bangkok: Poliţia a abandonat suspiciunile cu privire la implicarea celor doi bărbaţi în atentat (Imagine: HEPTA)

Cei doi au fost filmaţi de camere de supraveghere în apropierea principalului suspect în atentatul cu bombă comis luni la sanctuarul Erawan, soldat cu 22 de morţi.

Poliţia s-a declarat mulţumită de faptul că cei doi bărbaţi - un turist chinez şi ghidul său thailandez - nu au fost implicaţi.

Suspectul principal se află în continuare în libertate, iar autorităţile au declarat pentru BBC că ele cred că acesta s-ar afla în continuare în Thailanda.

Zeci de persoane au fost rănite în atentat, unele suferind amputări în explozie.

Poliţia a anunţat că cel puţin zece persoane sunt suspectate de implicare în atac şi că principala lor ţintă este străină.

Unul dintre cei doi bărbaţi s-a "întâlnit cu poliţia şi a fost eliberat", potrivit lui Prawut Thavornsiri, un purtător de cuvânt al poliţiei.

El le-a spus poliţiştilor că l-a adus pe cetăţeanul chinez să viziteze sanctuarul Erawan din partea unui prieten comun.

Presa a scris anterior că cei doi s-ar fi predat poliţiei.

Însă cetăţeanul chinez s-a întors în ţara sa la o zi după atentat, a precizat Thavornsiri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici