Avioane turceşti de tip F-16 au interceptat un avion rusesc de vânătoare în spaţiul aerian turc. Două F-16, "hărţuite" la frontiera cu Siria de un MiG-29. REACŢIA NATO

Avioane turceşti de vânătoare de tip F-16 au interceptat sâmbătă un avion rusesc de luptă în spaţiul aerian turc, la frontiera siriană (sud-est), obligându-l să se întoarcă din drum, a anunţat luni Ministerul turc de Externe, relatează AFP în pagina electronică. O zi mai târziu, două avioane turceşti de tip F-16 au fost "hărţuite" de un avion de tip MiG-29 neidentificat, la frontiera cu Siria.

Urmărește
47456 afișări
Imaginea articolului Avioane turceşti de tip F-16 au interceptat un avion rusesc de vânătoare în spaţiul aerian turc. Două F-16, "hărţuite" la frontiera cu Siria de un MiG-29. REACŢIA NATO

Avioane turceşti de tip F-16 au interceptat un avion rusesc de vânătoare în spaţiul aerian turc

UPDATE - NATO denunţă încălcările spaţiului aerian al Turciei de către Rusia

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a denunţat luni "încălcări inacceptabile ale spaţiului aerian turc de către avioane de luptă ruseşti", în urma unor incidente implicând aeronave ruseşti şi turceşti la frontiera dintre Siria şi Turcia, relatează AFP în pagina electronică.

UPDATE 14:00 - Două avioane turceşti F-16, "hărţuite" la frontiera cu Siria

Două avioane turceşti de tip F-16 au fost "hărţuite" de un avion de tip MiG-29 neidentificat, la frontiera cu Siria, la o zi după ce un avion rusesc a încălcat spaţiul aerian turc, a anunţat luni armata turcă, relatează AFP în pagina electronică.

"Două avioane de tip F-16 au fost hărţuite de un avion (de tip) MiG-29 - a cărui naţionalitate nu a putut să fie identificată - timp de cinci minute şi 40 de secunde", a anunţat luni armata turcă într-un comunicat.

Incidentul a avut loc duminică, precizează aceeaşi sursă.

Avioane turceşti de vânătoare de tip F-16 au interceptat sâmbătă un avion rusesc de luptă în spaţiul aerian turc, la frontiera siriană (sud-est), obligându-l să se întoarcă din drum, a anunţat luni, anterior, Ministerul turc de Externe.

Ambasadorul Rusiei la Ankara a fost convocat, iar autorităţile turce i-au transmis un "protest puternic", se arată într-un comunicat.

Ankara a cerut totodată Moscovei să "evite o repetare a acestui incident" şi a subliniat că, altfel, "Federaţia rusă va fi considerată responsabilă de orice eveniment nedorit" care ar putea avea loc.

Ministrul turc de Externe Feridun Sinirlioglu l-a sunat pe omologul său Serghei Lavrov şi i-a transmis acest punct de vedere, precizează ministerul.

Şeful diplomaţiei turce urma să discute despre acest incident cu secretarul general al NATO.

Regimul islamo-conservator turc se opune participării Rusiei la războiul din Siria.

Campania aeriană a Rusiei în Siria este "inacceptabilă", a declarat duminică preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, subliniind că Moscova comite "o gravă eroare".

Rusia şi Turcia - o ţară membră NATO şi aliată a coaliţiei internaţionale care efectuează atacuri aeriene împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Siria - au poziţii divergente cu privire la Siria încă de la începutul conflictului sirian, în 2011.

Ankara cere plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad, care beneficiază de susţinerea neclintită a Moscovei.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici