- Home
- Externe
- ROMA, (08.03.2014, 20:59)
- Iuliana Enache
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Avionul dispărut cu 239 de persoane la bord: Un italian şi un austriac figurau pe lista pasagerilor dar nu se aflau la bord
Un italian şi au austriac, ale căror nume figurau pe lista de pasageri a avionului Boeing al Malaysia Airlines, dispărut cu 239 de persoane la bord deasupra Mării Chinei, nu se aflau de fapt în avion, eroarea venind din faptul că paşapoartele lor au fost furate, au anunţat autorităţile şi presa.
Urmărește
32014 afișări
Un italian şi un austriac figurau pe lista pasagerilor avionului dispărut dar nu se aflau la bord (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Luigi Maraldi, în vârstă de 37 de ani, un italian al cărui nume şi număr de paşaport se aflau pe listă, l-a sunat pe tatăl său în Italia din Thailanda, sâmbătă dimineaţă, pentru a-i spune: "Să stai liniştit, nu am fost eu în avion, eu sunt bine", a povestit tatăl său pentru agenţia de presă italiană Ansa, relatează AFP.
Din fericire, acesta nu se uitase la televizor înainte de a vorbi cu fiul său: "Am deschis pe (postul de ştiri) RAI News24 şi am auzit ştirea. Din fericire, totul este bine. Luigi este în vacanţă şi se va întoarce în 20 de zile", a adăugat tatăl acestuia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: În 2025, știi ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituția. Vot electronic, direct. În Postul Paștelui vei vota un Președinte Independent!
-
Adrian Sârbu: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!
-
Decizia Curţii de Apel Bucureşti în procesul intentat de Călin Georgescu: Alegerile rămân anulate
-
Sf. Vasile: Aproape o jumătate de milion de români îşi serbează ziua onomastică
Ministerul de Externe italian, care a fost alertat, a confirmat că a discutat la telefon cu Luigi Maraldi.
Italianul, originar din Cesena (nord-est), a fost semnalat ca fiind unul dintre pasagerii zborului MH370, care a dispărut între estul Malysiei şi sudul Vietnamului.
Lui Maraldi i-a fost furat paşaportul în urmă cu câteva luni, la 1 august, în timp ce se afla în Malaysia. Revenit în Italia, el a obţinut un paşaport nou, cu o schimbare de domiciliu în Ravenne.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu un pasager austriac, al cărui nume nu a fost comunicat. "Am fost contactaţi de compania (Malaysia Airlines care ne-a spus că are un pasager înregistrat cu un paşaport austriac. Am verificat şi era un paşaport furat", a explicat Martin Weiss, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe. Persoana a fost contactată de minister: "este în Austria şi este în stare de sănătate bună. Paşaportul a fost furat în 2012, în timpul unei călătorii către Thailanda", a precizat purtătorul de cuvânt.
În Italia, când poliţiştii din Cesena s-au prezentat, sâmbătă, la părinţii tânărului, aceştia din urmă au fost cei care i-au informat pe agenţi că fiul lor este în bună stare de sănătate.
"Am sperat un pic din cauza declaraţiei oficiale privind pierderea paşaportuluim dar ne îndoiam că în cele din urmă acesta a fost găsit şi utilizat", a povestit pentru Ansa inspectorul Apolo Campana.
"Eram pregătiţi pentru ce era mai rău, nu este plăcut niciodată să mergi la oameni să îi anunţi aşa ceva", a declarat el.
Dar "părinţii ne-au spus că Luigi i-a sunat cu o oră înainte, în jurul orei 08.00 (09.00 ora României) ca să îi asigure că a auzit în presa thailandeză informaţii despre moartea unui italian cu numele lui, în urma accidentului", a declarat el.
Luigi Maraldi a sunat din nou atunci când poliţiştii se aflau în casa părinţilor săi. "Mi-a explicat că se află în Thailanda dar că se mişcă dintr-un loc în altul", a declarat inspectorul Campana.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: LIVE UPDATE. Primele țări care intră în 2025. În Australia, peste 1 milion de persoane s-au adunat în portul Sydney pentru focul de artificii
Citește pe www.zf.ro: Final de an de coşmar: Una dintre cele mai cunoscute firme româneşti dă afară 40% din angajaţi
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ultimele ore ale lui Liam Payne au fost detaliate de un judecător. Cinci persoane sunt acuzate de moartea sa
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Care este cel mai nesănătos aliment din lume, pe care foarte mulţi români îl mănâncă în fiecare zi fără să ştie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ilie Năstase și soția, Revelion la comun cu Brigitte și Florin Pastramă! Pericol de explozie în
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe