Prima pagină » Știri externe » Avionul prezidenţial polonez a efectuat o singură încercare de aterizare

Avionul prezidenţial polonez a efectuat o singură încercare de aterizare

Avionul preşedintelui polonez, Lech Kaczynski, prăbuşit pe 10 aprilie în Rusia, a efectuat o singură încercare de aterizare, anunţă Tatiana Anodina, preşedintele Comisiei ruse pentru aviaţie (MAK), dezminţind informaţiile difuzate de presă, relatează pagina online a RIA Novosti.
Avionul prezidenţial polonez a efectuat o singură încercare de aterizare
15 apr. 2010, 19:20, Știri externe

„Continuăm ancheta cu minuţiozitate, în cooperare cu partea poloneză. Comisia tehnică a MAK va anunţa rezultatele după încheierea anchetei. Pot spune că informaţiile referitoare la trei sau patru încercări de aterizare ale avionului polonez sunt false. A existat o singură încercare de aterizare”, precizează Anodina.

Avionul prezidenţial polonez, la bordul căruia se aflau 96 de persoane, între care preşedintele Lech Kaczynski, soţia acestuia şi numeroşi oficiali politici şi militari, s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţă, la Smolensk, în vestul Rusiei. Toate persoanele aflate la bordul avionului au murit.