Axios.com: Donald Trump vrea retragerea Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Comerţului/ Secretarul Trezoreriei consideră exagerate informaţiile

Preşedintele Donald Trump le-a transmis consilierilor de la Casa Albă că vrea retragerea Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), afirmă surse citate de site-ul de ştiri Axios.com.

Urmărește
5368 afișări
Imaginea articolului Axios.com: Donald Trump vrea retragerea Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Comerţului/ Secretarul Trezoreriei consideră exagerate informaţiile

Axios.com: Donald Trump vrea retragerea Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Comerţului

"Am ameninţat de o sută de ori" cu retragerea SUA din OMC, a declarat un oficial din cadrul Administraţiei de la Washington citat de site-ul Axios.com.

Donald Trump a criticat în mai multe rânduri reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului. În campania electorală, Trump afirmat, potrivit NBC, că "Organizaţia Mondială a Comerţului este un dezastru".

Uniunea Europeană a sesizat Organizaţia Mondială a Comerţului din cauza introducerii de către Donald Trump a taxelor vamale la importurile de oţel şi aluminiu.

Steve Mnuchin consideră exagerate informaţiile privind retragerea SUA din OMC

Steve Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei, susţine că informaţiile privind intenţia preşedintelui Donald Trump de a retrage Statele Unite din Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) reprezintă o "exagerare", o "ştire falsă".

"Nu este vorba despre nicio ştire de ultimă oră, nu este corectă, este o ştire falsă", a declarat Steve Mnuchin pentru Fox Business Network.

"Este o exagerare. Preşedintele a fost foarte clar, cu noi şi cu alţii: are preocupări despre OMC, consideră că în Organizaţie sunt aspecte care nu sunt corecte, China şi alţii au folosit OMC în avantajul lor, dar noi ne concentrăm pe comerţ. Ne concentrăm pe eliminarea barierelor comerciale", a adăugat Steve Mnuchin.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici