- Home
- Externe
-
BAGDAD, (11.10.2011, 07:54)
- Ioana Bojan ,
Bagdad: Nouă morţi şi peste 20 de răniţi în două atacuri cu bombă
Nouă persoane au fost ucise şi cel puţin 21 rănite în explozia a două bombe, luni seara, la interval de câteva minute, într-un cartier din Bagdad, au anunţat surse oficiale.

Bagdad: Nouă morţi şi peste 20 de răniţi în două atacuri cu bombă (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Cele două explozii s-au produs la interval de cinci minute, la distanţă mică una de cealaltă, în cartierul Iskan, situat în vestul capitalei irakiene, a declarat o sursă din Ministerul de Interne.
Prima bombă, ascunsă la marginea unui drum, viza civili, iar cea de-a doua avea ca ţintă poliţia, a precizat sursa. Ministerul Apărării a evocat la rândul său un bilanţ de nouă morţi şi 25 de răniţi, între care şi membri ai forţelor de ordine irakiene.
Alte trei atacuri cu bombe comise în alte cartiere din Bagdad s-au soldat cu 12 răniţi, a mai afirmat Ministerul de Interne. Una viza o patrulă de poliţie, alta o maşină de civili, iar cea de-a treia s-a produs în apropierea unui garaj pentru autobuze, potrivit surselor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
La Mosul, un oraş situat la 350 de kilometri nord de Bagdad, doi soldaţi au fost ucişi de bărbaţi cu arme dotate cu amortizor, a precizat poliţia.
La Kanaan, un oraş din apropiere de Baquba (la 60 de kilometri nord de Bagdad), o femeie a fost ucisă şi soţul său rănit, într-un atac armat asupra domiciliului lor, a adăugat poliţia.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe