- Home
- Externe
- WASHINGTON, (25.02.2014, 06:53)
- Anna Primac
Barack Obama l-a felicitat pe noul şef al Guvernului italian
Preşedintele american Barack Obama l-a felicitat pe noul premier italian Matteo Renzi şi a fixat o întâlnire bilaterală cu acesta în martie, la Roma, a anunţat luni Casa Albă, după o conversaţie telefonică între cei doi lideri.
Urmărește
82 afișări
Barack Obama (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
În cursul acestei discuţii, preşedintele american şi-a exprimat susţinerea faţă de obiectivele lui Renzi în materie de dezvoltare economică, afirmă Casa Albă.
Obama a declarat, de asemenea, că doreşte să "continue parteneriatul americano-italian asupra Afganistanului şi Libiei", evocând cooperarea în domeniul Apărării şi securităţii, potrivit acestei surse.
Înainte ca Renzi, în vârstă de 39 de ani, să devină sâmbătă premier al Italie, succedându-l pe Enrico Letta, Obama anunţase că se va deplasa la sfârşitul lui martie la Roma, în cadrul unui turneu european, când va vizita inclusiv Haga şi Bruxelles-ul. De asemenea, el urmează să se întâlnească pentru prima dată cu Papa Francisc la Vatican.
ULTIMELE ȘTIRI
-
UE a lansat planul său pentru "lupta" economică cu China şi SUA. Mai puţină birocraţie, favorizarea întreprinderile europene, un plan energetic - pe lista din "Busola Competitivităţii”
-
Războiul din RD Congo. Coloane de mercenari români au fost văzute trecând în Rwanda. Român: "Goma este devastată. Suntem doar uşuraţi pentru că putem merge în sfârşit acasă" / UPDATE 288 de mercenari români se predau forţelor din Rwanda. Sunt escortaţi de trupe ONU
-
Mercenarii români din RD Congo sunt în drum spre Rwanda. Vor merge în capitala Kigali, locul de unde vor fi repatriaţi.
Potrivit Casei Albe, Obama şi Renzi se bucură de perspectiva unei întâlniri în viitorul apropiat, având "ocazia de a consolida cooperarea în anumite cazuri de interes comun".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Meteorologii Accuweather anunță că iarna vine abia în martie, în BUCUREȘTI. Câte zile ninge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe