Barack Obama şi şeful Bisericii Catolice vor aborda o serie de subiecte, inclusiv problema sărăciei, cea a protejării mediului, teme legate de libertatea religioasă şi imigraţie, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Obama şi Papa Francisc s-au întâlnit ultima dată în 2014, la Vatican.
Vizita istorică va fi a treia făcută de un suveran pontif la sediul Preşedinţiei Statelor Unite. Preşedintele Jimmy Carter s-a întâlnit cu Papa Ioan Paul al II-lea în Biroul Oval în anul 1979, iar preşedintele George W. Bush l-a primit pe Benedict al XVI-lea în 2008.