„Germania şi Statele Unite ale Americii au relaţii strânse. Istoria noastră comună ne-a adus, prin capitole luminoase şi întunecate, spre o prietenie profundă”, declară Angela Merkel şi Barack Obama într-un editorial intitulat „Viitorul relaţiilor transatlantice”, publicat în revista germană Wirtschafts Woche.
„Prietenia noastră este fondată pe angajamentul comun în favoarea libertăţii şi demnităţii fiecărui cetăţean, condiţii pe care le poate garanta doar o democraţie funcţională. Ţările noastre împărtăşesc o responsabilitate comună pentru apărarea şi consolidarea sistemului liberal. De aceea, trebuie continuată colaborarea pentru a asigura respectarea standardelor şi reglementărilor democratice la nivel mondial, condiţii necesare pentru stabilitate şi prosperitate. Statele Unite ale Americii şi Germania sunt angajate să menţină modelul de apărare colectivă în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, întrucât se doreşte menţinerea securităţii spaţiului transatlantic. Suntem alături în combaterea terorismului”, subliniază Barack Obama şi Angela Merkel.
Angajatorii germani şi americani, angajaţii, consumatorii şi fermierii vor avea beneficii de pe urma Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), aflat în curs de negociere între SUA şi Uniunea Europeană. „Este vorba de un acord care va consolida legăturile economice, construit pe reguli compatibile cu valorile comune, un tratat care ne va permite să avem creştere în următoarele decenii şi să rămânem competitivi la nivel mondial”, subliniază Angela Merkel şi Barack Obama.
Editorialul a fost publicat cu ocazia vizitei oficiale a lui Barack Obama în Germania.