Netanyahu câştigă alegerile din Israel, principalul său contracandidat îşi recunoaşte înfrângerea/ Lider al Partidului Albastru şi Alb: „Vom face ca viaţa Likud-ului să devină un iad din opoziţie”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a asigurat miercuri o cale liberă spre un nou mandat, cu ajutorul partidelor reigioase de dreapta, fapt care îi conferă o majoritate parlamentară, în timp ce principalul său contracandidat şi-a recunoscut înfrângerea, relatează Reuters.

Urmărește
1648 afișări
Imaginea articolului Netanyahu câştigă alegerile din Israel, principalul său contracandidat îşi recunoaşte înfrângerea/ Lider al Partidului Albastru şi Alb: „Vom face ca viaţa Likud-ului să devină un iad din opoziţie”

Benjamin Netanyahu câştigă alegerile din Israel, principalul său contracandidat îşi recunoaşte înfrângerea/ Lider al Partidului Albastru şi Alb: „Vom face ca viaţa Likud-ului să devină un iad din opoziţie”. Foto: Hepta

Cu mai mult de 99 de procente din voturi numărate - voturile soldaţilor din bazele militare vor fi numărate în următoarele două zile - partidul conservator Likud al lui Netanyahu se aşteaptă să obţină suficient sprijin pentru a controla 65 din cele 120 de locuri din Knesset (Parlament) şi să fie numit în fruntea următorului guvern de coaliţie.

Acesta ar fi un record al lui Netanyahu ca premier, care s-ar afla la cel de-al cincilea mandat.

Într-o declaraţie televizată, Yair Lapid, numărul doi din Partidul Albastru şi Alb condus de fostul general Benny Gantz, a declarat: "Nu am câştigat în această rundă. Vom face ca viaţa Likud-ului să devină un iad din opoziţie".

Preşedintele american Donald Trump, cu care Netanyahu a apărut pe panourile de campanie pentru a-şi evidenţia relaţia strânsă cu acesta, l-a sunat să-l felicite pentru victorie, a spus liderul israelian, adăugând că i-a mulţumit aliatului american pentru "sprijinul extraordinar pentru Israel".

Netanyahu a scris pe Twitter că Trump l-a sunat de la Forţele Aeriene. Preşedintele se afla într-un zbor spre Texas.

Trump a declarat reporterilor la Casa Albă că realegerea lui Netanyahu a îmbunătăţit şansele de pace între Israel şi palestinieni. "El a fost un mare aliat şi este un prieten. Aş dori să-l felicit pentru o cursă bine gândită", a spus Trump.

O echipă condusă de consilierul şi ginerele lui Trump, Jared Kushner, lucrează la un plan de pace israeliano-palestinian, dar nu a dezvăluit detalii. Palestinienii, înfuriaţi de ceea ce văd ca părtinire pro-Israel a lui Trump, l-au numit amator.

Preşedintele israelian, Reuven Rivlin, a declarat, pe Twitter, că va începe să se întâlnească săptămâna viitoare cu partide politice care au câştigat locuri în Parlament pentru a afla cine îl susţine pe premier.

La consultările despre care Rivlin a spus că vor fi transmise în direct "pentru a asigura transparenţa", el va alege apoi un lider de partid pentru a încerca să formeze o coaliţie, oferind candidatului 28 de zile pentru a face acest lucru, cu o prelungire de două săptămâni, dacă este necesar.

În ciuda faptului că se confruntă cu mai multe acuzaţii de corupţie, Netanyahu a câştigat patru locuri în comparaţie cu actualul său guvern de coaliţie, conform unui grafic al partidelor care au obţinut suficiente voturi pentru a intra în următorul parlament publicat de Comitetul Electoral Central

"Este noaptea unei victorii colosale", a declarat Netanyahu, în vârstă de 69 de ani, în faţa unor susţinători care îl aclamau, într-un discurs susţinut târziu în noapte, la sediul Likud din Tel Aviv, după votul de marţi.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici