„Adresez un apel preşedintelui ucrainean. S-au înregistrat progrese în negocierile cu opoziţia, dar faceţi lucrurile în mod serios, respectându-vă promisiunile pe care le-aţi făcut opoziţiei„, a declarat Steinmeier, într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al ONU Ban Ki-moon, la Berlin.
„În acest moment, nu pot să apreciez dacă propunerea de amnistiere este o propunere pe care preşedintele a făcut-o pentru a câştiga timp, ştiind că anumite condiţii nu pot fi îndeplinite – ca de exemplu evacuarea completă a Pieţei Madian (…) – sau dacă este serios şi dacă, în culise, se depun deja eforturi în vederea unei dezesacaladări (…). Nu pot să apreciez de aici„, a declarat el.
Opoziţia ucraineană a refuzat miercuri să susţină legea de amnistiere a contestatarilor, adoptată de către Parlament cu scopul de a scoate ţara din criză, în contextul în care Moscova a avertizat Kievul că ar putea reveni asupra unei susţineri economice.