Numeroase vagoane ale unui tren express au deraiat şi s-au răsturnat, în apropierea unei gări din provincia Nawabshah, la circa 275 de kilometri de oraşul Karachi.
Bilanţul actual este de 30 de morţi şi aproximativ 100 de răniţi, au comunicat autorităţile pakistaneze, potrivit postului BBC News.
Ministrul Căilor Ferate, Saad Rafiq, a declarat că trenul de pasageri circula cu viteză normală în momentul în care opt vagoane au deraiat. Autorităţile încearcă să afle cauzele deraierii.
„În momentul de faţă, prioritatea o reprezintă operaţiunea de salvare”, a declarat ministrul regional al Informaţiilor, Sharjeel Memon.