Prima pagină » Știri externe » Bilanţul atacurilor aeriene israeliene în Fâşia Gaza a ajuns la 19 morţi

Bilanţul atacurilor aeriene israeliene în Fâşia Gaza a ajuns la 19 morţi

Cel puţin 19 palestinieni au fost ucişi în urma atacurilor aeriene efectuate de Israel în Fâşia Gaza, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind civili, au anunţat duminică oficialii din Fâşia Gaza şi armata israeliană, relatează Reuters.
Bilanţul atacurilor aeriene israeliene în Fâşia Gaza a ajuns la 19 morţi

Patru civili au fost ucişi de rachetele lansate de către militanţii din Fâşia Gaza spre Israel.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat armatei să continue „atacurile masive” asupra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza.

Armata israeliană a transmis că peste 600 de rachete şi proiectile au fost lansate din Fâşia Gaza în ultimele trei zile, aproximativ 150 dintre acestea fiind interceptate de sistemul de apărare antiaerian Iron Dome. Majoritatea rachetelor au căzut în zone nelocuite, însă 35 au lovit zone populate.

De asemenea, israelul a efectuat atacuri aeriene care au vizat peste 260 de poziţii islamiste din Fâşia Gaza. Autorităţile din Fâşia Gaza au anunţat că 27 de persoane au fost ucise în urma atacurilor israeliene în ultimele trei zile.