Potrivit aceleiaşi surse, alte 2.103 cazuri de infecţie au fost înregistrate în cursul zilei de duminică, ceea ce înseamnă că numărul total al infecţiilor depăşeşte în prezent 16.600.
În total, 9.168 de persoane au fost spitalizate, iar dintre acestea 478 se află în stare critică.
La nivel mondial, peste 20 de ţări au raportat peste 130 de cazuri de infecţie cu acest virus. Cele mai multe dintre aceste persoane călătoriseră recent în provincia Hubei sau erau turişti chinezi.
Anunţul vine în contextul în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat joi că virusul reprezintă o urgenţă de nivel global. OMS defineşte drept „urgenţă de sănătate publică de interes internaţional” un „eveniment extraordinar” care este „grav, neobişnuit şi neaşteptat”.
Primii pacienţi infectaţi cu coronavirus au fost internaţi luni într-un spital specializat construit în doar zece zile în Whuan, epicentrul epidemiei cu noul tip de virus, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.
Spitalul Huoshenshan şi o altă instituţie medicală, care urmează să fie inaugurată săptămâna aceasta, au fost construite în regim de urgenţă în Wuhan, oraşul unde a fost descoperit noul coronavirus. Majoritatea celor 11 milioane de locuitori din oraş nu au voie să părăsească zona.
Primii pacienţi au sosit luni dimineaţă la spitalul Huoshenshan, potrivit mass-mediei de stat din China. Nu există momentan detalii despre identitatea şi starea pacienţilor.
Armata chineză a trimis 1.400 de doctori, asistente şi personal auxiliar pentru a îngriji pacienţii la spitalul din Wuhan, a relatat agenţia oficială chineză Xinhua.
Spitalul, cu o suprafaţă de 60.000 de metri pătraţi, a fost construit de 7.000 de muncitori în doar zece zile.
Temerile legate de evoluţia coronavirusului au declanşat o scădere accentuată a burselor chineze, pe măsură ce pieţele s-au redeschis după vacanţa de Anul Nou Lunar. CITEŞTE ÎN CONTINUARE AICI
Noul tip de coronavirus din China, care a dus la moartea a sute de persoane, tinde să provoace o pandemie, sunt de părere mai mulţi specialişti în domeniul bolilor infecţioase. CITEŞTE ÎN CONTINUARE AICI